La 10 iunie 1868, murea asasinat la Belgrad, prietenul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, principele sârb Mihailo Obrenovic (pe care Cuza îl sprijinise în transportul a 30 000 puști venite din Rusia, în anul 1862  și care îi oferise lui Cuza o sabie de aur, cu pietre scumpe, purtând inscripția ”amico certo in re incerta”), asasinat de doi frați, Kosta și Pavle Radovanovici, pentru că fratele lor Ljubomir era ținut la închisoare de către prințul Obrenovic.

 

Deși arestați, interogați și condamnați, atentatorii nu au admis niciodată că dinastia Karageorgevic, rivală a dinastiei Obrenovic ar fi fost în spatele atentatului, deși opinia publică a acreditat și a menținut permament, până în zilele noastre această suspiciune.

În Serbia, un grup de conspiratori conduși de colonelul Dragutin Dimitrijevici i-a asasinat pe regele Serbiei Aleksandar Obrenovic și pe regina Draga, la 11 iunie 1903. Regina fusese acuzată că mima o sarcină, pentru a menține ideea că ar putea oferi un moștenitor la tron. Conspiratorii au întrerupt lumina electrică în palat, pentru a acționa în voie, reușind să înfăptuiască asasinatul.

Ginerele regelui Ferdinand al României, regele Alexandru I al Iugoslaviei, nu a avut norocul socrului său, pentru că a fost asasinat la Marsilia, în data de 9 octombrie 1934 de către Emil Benedikt, nume conspirativ al unui terorist bulgar (după alte surse croat),Vlado Černozemski, înregimentat în organizația teroristă ”Ustașa”, cu ramificații inclusiv în Ungaria.

Alături de el, a fost asasinat și Louis Barthou, ministrul de externe al Franței. Regele Alexandru I, soțul Marioarei, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria a României reușise o organizare unitară a Iugoslaviei ceea ce ar fi diminuat din puterea vechilor provincii care compuneau Iugoslavia, îndeosebi Croația, care își vedea poziția dominată de Serbia.

Zvezdan Jovanovic a intrat apoi în trupele speciale ”Beretele Roșii”

În martie 2003, Zoran Djindic, premierul Republicii Serbia, a fost asasinat de către locotenent-colonelul sârb Zvezdan Jovanovic, poreclit ”Zmija”- ”Șarpele”. Zvezdan Jovanovic, născut la 19 iulie 1965, inițial, a fost un muncitor, lăcătuș mecanic, acesta înrolându-se voluntar în 1991, în Garda Voluntarilor Sârbi, condusă de Zeljko Raznatovic.

Dovedind aptitudini deosebite, Zvezdan Jovanovic a intrat apoi în trupele speciale ”Beretele Roșii” în timpul marilor conflicte care au zguduit fosta Iugoslavie (inclusiv în Kossovo), fiind decorat cu Medalia pentru Curaj.

Asasinatele zguduie istoria sârbilor

După încetarea conflictelor, Zvezdan Jovanovic și șeful său Milorad Ulemek, supranumit ”Legija” au  intrat în cercurile ascunse ale ”underworld” (lumea afacerilor și chestiunilor politice ilegale), numită impropriu lumea interlopă, o ocupație spre care s-au îndreptat foarte mulți foști luptători din spațiul ex-comunist, în general și ex-iugoslav, ex-sovietic, în special.

Pretextul a fost încercarea premierului Zoran Djindjic de a pune sub control afacerile tenebroase din Serbia, care au luat amploare după prăbușirea Iugoslaviei, dar miza a fost mult mai mare. Zoran Djindjic a fost un pro-european, omul care s-a implicat direct în predarea fostului lider sârb Slobodan Milosevic Tribunalului Penal Internațional de la Haga.

Zvezdan Jovanovic și-a ales ca mod de operare, atacul cu o armă cu lunetă. Plasat pe clădirea din fața Guvernului sârb, el a acționat în 12 martie 2003, ucicându-l cu un singur foc de armă ( Heckler & Koch G3) în piept. Zvezdan Jovanovic a fost condamnat la 40 ani închisoare în 2007, dar șeful lui, la ordinele căruia ar fi acționat Milorad ”Legija” Ulemek și alți presupuși complici (13 la număr) încă sunt căutați de Interpol.

Vojislav Seselj, lider radical sârb, în prezent închis de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie declara că Zvezdan Jovanovic a realizat o acțiune care l-ar așeza alături de Gavrilo Prinkip, asasinul moștenitorului tronului imperial de la Viena, arhiducele Franz Ferdinand, acțiune care a declanșat Primul Război Mondial.

Așadar, din epoca modernă și până în zilele noastre scena politică sârbă în special  (și iugoslavă în general) a fost marcată de asasinate politice răsunătoare în epocă.