Asasinarea cercetătorilor din domeniul nuclear, o "tradiţie" în Orientul Mijlociu

Asasinarea cercetătorilor din domeniul nuclear, o "tradiţie" în Orientul Mijlociu

Mai mulţi oameni de ştiinţă implicaţi în programele nucleare iranian şi irakian, dar şi în cel balistic egiptean au fost asasinaţi încă din anii '60. Revista americană "The Atlantic" vorbeşte de "o îndelungată tradiţie" a asasinării celor care, la un moment dat, au fost consideraţi o ameninţare la adresa Israelului, în special.

Atentatul în urma căruia şi-a pierdut viaţa miercuri, la Teheran, profesorul universitar Mostafa Ahmadi-Roshan, fost director comercial al uzinei nucleare de la Natanz, este ultimul dintr-o serie care i-a vizat pe oamenii de ştiinţă iranieni, începând din 2010.

În Orientul Mijlociu însă, vânătoarea de "creiere" implicate în programe balistice sau nucleare a început mult mai devreme. La sfârşitul anilor '50, cu ajutorul oamenilor de ştiinţă germani (mulţi dintre ei folosiţi şi de regimul nazist), Egiptul se angaja într-un program balistic ce avea să dea rezultate 12 ani mai târziu.

În iulie 1962, preşedintele Gamal Abdel Nasser prezenta, cu ocazia unei parade militare, două rachete despre care spunea că pot lovi ţinte din sudul Beirutului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Operaţiunea Damocles şi lunga sabie a Mossadului

Văzând ce pot să facă oamenii de ştiinţă germani, Israelul a decis să intervină şi, la scurt timp, Mossadul a declanşat Operaţiunea Damocles. Două luni mai târziu, un cercetător german era asasinat iar familiile conaţionalilor săi primeau ameninţări.

Ulterior, mai multe scrisori-capcană ajung în bazele în care se lucra la programul balistic. Una dintre ele ucide cinci egipteni şi, în scurt timp, oamenii de ştiinţă germani îl părăsesc pe Nasser şi se întorc în ţara lor.

Visul atomic irakian, spulberat prin atentate

Irakul a cumpărat miezul reactorului Osirak din Franţa. Iniţial, acesta trebuia să ajungă pe teritoriul irakian în primăvara anului 1979. O explozie suspectă l-a avariat însă şi a amânat întreaga operaţiune cu şase luni.

Anul următor, cercetătorul irakian Yahya al-Meshad venea la Paris ca să testeze combustibilul pentru reactorulu instalat, între timp, în apropiere de Bagdad. N-a mai apucat să ajungă în Irak. Cu o zi înainte să se intoarcă acasă, al-Meshad a fost găsit înjunghiat în camera sa de hotel.

Persoana cu care se întâlnise cu seară înaintea asasinatului, prostituata Marie Express, a murit după câteva săptămâni, într-un accident de circulaţie. Circumstanţele tragediei au rămas neelucidate.

Victime înaintea raidului din 1981

Seria neagră a continuat. Alţi doi oameni de ştiinţă irakieni au murit otrăviţi, ceea ce i-a făcut pe experţii în securitate să aprecieze că în spatele asasinatelor s-ar afla un serviciu secret, cel mai probabil Mossadul.

Reactorul irakian a fost distrus pe 7 iunie 1981, în urma unui raid-surpriză al aviaţiei israeliene. CITIŢI ŞI:

  • Mossadul a recrutat militanţi care să comită atentate în Iran, dându-se drept CIA
  • Mossadul, bănuit că elimină "creierele nucleare" iraniene
  • Atentat cu bombă la Teheran. Victima, un om de ştiinţă din domeniul nuclear | VIDEO