Așa să fie? Medic reputat: Nu există soluția pentru COVID!

Așa să fie? Medic reputat: Nu există soluția pentru COVID!

În timp ce medicii din România par că trăiesc într-o poziție reactivă și reacționează în stil pompieristic, medicii din Italia sunt mai tranșanți.

Un medic italian a avertizat că omenirea va trăi de acum înainte cu acest virus, care va fi activ tot timpul anului și nu doar în sezoanele reci.

“Vom trăi cu virusul Sars-Cov-2 pe tot parcursul anului 2021. Singura armă pe care o are acum omenirea este aplicarea măsurilor preventive”, avertizează un medic italian, specialist în boli infecţioase.

În schimb, Italia pare tot mai mult pe o pantă ascendentă. În ultimele 24 de ore au fost peste 34 de mii de noi cazuri şi 445 de decese, cele mai multe în regiunea Veneto. Recent, guvernul de la Roma a decis să înăsprească restricţiile în zonele cu focare majore.

În Italia, lucrurile par scăpate de sub control iar acest fapt este recunoscut chiar de către premierul Giuseppe Conti. „Regiunele din zona roşie, de risc ridicat, sunt Calabria, Lombardia, Piemont şi Valle D’Aosta. Acolo vor fi impuse măsuri şi mai stricte: circulaţia va fi interzisă, inclusiv în propria localitate şi la orice oră, cu excepţia mersului la muncă, la cumpărături esenţiale şi la medic”.

Modelul suedez este în faliment complet

Chiar și Suedia, țară lăudată de Organizația Mondială a Sănătății o duce rău. Ieri, Suedia a înregistrat peste 4.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, Franţa a înregistrat un nivel record de infectări - peste 58 de mii. Pentru comparaţie, cu o zi înainte, au fost doar 40 de mii.

În schimb, britanicii sunt de joi, din nou, în carantină naţională.

Boris Johnson, prim ministru: ” Informaţiile pe care le-am primit sugerează că patru săptămâni sunt suficiente pentru ca aceste măsuri să aibă un impact real, astfel încât aceste reguli să expire și, pe 2 decembrie, ne vom întoarce la o abordare graduală. Se vede o lumină la capătul tunelului”.

În Grecia se mai iasă din casă doar cu SMS

În Grecia au fost luate măsuri care blochează parțială țara. Premierul Kyriakos Mitsotakisa afirmat că mai bine face acest lucru acum, decât în săptămânile următoare când situația va arăta mult mai grav.

„Creşterea exponenţială a cazurilor din ultimele 5 zile mă obligă să iau măsuri acum. Există posibilitatea ca măsurile anunţate sâmbăta trecută să fi dat rezultate. Dar, dacă nu ar fi fost eficiente, atunci în 15 zile presiunea asupra spitalelor ar deveni insuportabilă şi nu pot risca asta. De aceea am decis să iau din nou măsuri drastice. Mai bine mai devreme decât prea târziu”, a spus premierul.

Începând de sâmbătă dimineaţă, până la sfârşitul lunii, în Grecia vor rămâne deschise doar magazinele alimentare, farmaciile, benzinăriile şi şcolile primare. Dacă vor să iasă din case, grecii trebuie să trimită un SMS autorităţilor, explicând motivul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News