"Aş vrea să aud că România este frumoasă graţie unor oameni care se îngrijesc de ea"

Aceasta a fost prima revelaţie ca membră a asociaţiei studenţeşti ASPSE, unde a avut oportunitatea de a pune în practică ce învăţa. 

Aşa a devenit loială mediului asociaţiilor studenţeşti. "Nu câştigi bani din voluntariat, însă ai acces la traininguri, excursii, şcoli de vară, o comunitate care te susţine; în mod obişnuit, fără să te implici în afara şcolii, ar fi dificil să ai acces la toate aceste resurse", spune ea.

De-a lungul facultăţii a făcut parte din GIPIR (Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea Imaginii României ), a colaborat cu ANOSR, i-a cunoscut pe cei de la VIP România şi în anul patru a devenit membru AIESEC. Iar recompensele au fost pe măsura implicării constante. "Rezultatul pe termen mediu a fost că, începutul unei cariere a venit de la sine odată cu terminarea facultăţii. Am interacţionat pe tot timpul facultăţii cu profesionişti din diferite domenii, prin urmare nici nu mi-am dat seama când s-a produs trecerea la viaţa profesională".

Cristiana este o persoană entuziastă care comunică mult la nivel nonverbal. Este deschisă dialogului şi zâmbeşte des. Te priveşte în ochi când vorbeşte şi este încrezătoare în sine. Îşi aminteşte de visele din studenţie pe care a avut şansa să le pună în practică alături de alţi tineri cu spirit antreprenorial, dornici să facă ceva valoros pentru societatea românească.

O lungă călătorie: acceptarea identităţii rome

Prima dată a ajuns în Statele Unite la finalul anului trei de facultate, fapt care i-a schimbat viaţa. Atunci a vorbit pentru întâia oară despre identitatea romă, de care a fugit mai mult de două decenii, în România.

"Am fost expusă la o altă realitate, iar ceea ce vedeam ca pe ceva negativ – culoarea pielii mele, etnia romă – a devenit chiar o calitate într-un loc cu oameni din toate colţurile lumii, mulţi dintre ei neasociind o culoare mai închisă a pielii sau etnia romă cu ceva negativ. Din contră, cei din India, America Latină etc. credeau că sunt de-a lor", povesteşte Cristiana, emoţionată. Provocarea a fost când s-a întors în ţară: "Stăteam în cămin şi, înainte să adorm, simţeam că îmi fuge patul de sub mine. Nu puteam să îmi imaginez cum un ţigan poate să fie integrat în societatea românească şi să ajungă să aibă o profesie ca toţi ceilalţi".

Mai târziu şi-a dat seama că, ani de-a rândul, nu a negat identitatea, ci stereotipurile şi prejudecăţile despre romi, singurele informaţii despre etnia ei la care era expusă în societatea românească. 

"Trebuie să ai puterea de a trece prin toate stereotipurile, ca să ajungi să-ţi cunoşti identitatea etnică. Acum mă simt mult mai bine şi mai confortabil cu cine sunt eu, dar mi-a luat destul de mult timp să ajung aici", spune ea, completând: "Sunt româncă de etnie romă. Şi e o combinaţie foarte mişto".

Un moment cheie: revelaţia educaţiei non-formale

După ce s-a întors prima dată din Statele Unite s-a mai întâmplat un lucru: pentru un scurt timp, până s-a reconectat cu lumea ONG-urilor, a experimentat ce înseamnă să fii "doar" un student. Atunci, prin comparaţie, a realizat cât de norocoasă a fost să aibă acces la lumea asociaţiilor studenţeşti. 

"Atunci mi-am dat seama că şcoala nu este suficientă şi că activităţile extracuriculare sunt complementare şcolii şi ele te ajută să te adaptezi mai bine pe piaţa forţei de muncă". Din această revelaţie s-a născut tema ei de licenţă, un proiect cu peripeţii. Iniţial a picat licenţa – "şi cine pică o licenţă în România", spune ea ironic. Peste şase luni a luat nota 10, iar peste încă şase luni a primit o bursă Fulbright prin intermediul căreia s-a reîntors în State şi şi-a continuat studiile. A terminat primul an de master şi îl va începe pe al doilea, universitatea acoperind costurile de studiu, iar Fundaţia Dinu Patriciu oferindu-i o bursă care acoperă o parte din celelalte costuri.

"Cred că toate peripeţiile şi eşecurile prin care am trecut mi-au dat forţă şi am reuşit să rezist unor presiuni din partea sistemului educaţional". A ales să facă pace cu sistemul de învăţământ formal şi să meargă mai departe, devenind membru fondator LEAP (Link Education And Practice), organizaţie care derulează proiecte de educaţie non-formală. Apoi, odată cu acceptarea identităţii rome, dorind să se implice şi în proiecte adresate romilor, s-a asociat celor de la Policy Center for Roma & Minorities. 

Multe proiecte din România sunt fântâni arteziene

"Sunt extraordinar de multe proiecte în România, dar unele dintre ele sunt fântâni arteziene, cum apar aşa şi dispar", spune tânăra, subliniind că e mult mai uşor să vii cu o idee, decât să te asiguri că va avea sustenabilitate, adică să-i urmăreşti evoluţia pe termen lung. 

Ea consideră că un avantaj al societăţii civile din România este că, spre deosebire de cea din Statele Unite, ai ocazia de a experimenta şi de a avea iniţiative, de a fi inovativ. "Acolo ştii destul de bine ce se petrece dacă intri într-un ONG, aici îţi poţi dezvolta multe calităţi antreprenoriale. În SUA mi-e greu să îmi imaginez un student care ar înfiinţa un ONG pentru că ei nu au atât de multă nevoie de asta, mecanismele existând deja", spune Cristiana Grigore, explicând că studenţii americani fac un alt gen de voluntariat. 

"În România faci lucrurile astea din pasiune. Ne întâlneam seara şi discutam despre cum vrem noi să contribuim la schimbarea societăţii româneşti. Uneori îmi imaginam cum ar fi ca nişte oameni din instituţii să vină să asculte cum nişte studenţi au atât de multă forţă să gândească nişte proiecte şi să le pună în practică. Aici te doare dacă lucrurile nu se întâmplă, te afecteaza direct şi te forţează să iei atitudine şi să ai motivaţia să reuşeşti." Cristiana Grigore, masterandă în SUA

Cristiana consideră că societatea civilă devine mult mai puternică atunci când se creează o legătură între oameni care gândesc la fel, dar fac parte din organizaţii diferite. În felul acesta nu se vor mai simţi singuri, ceea ce le va da curaj. "Rolul ambasadorial al unei persoane dintr-o organizaţie care să comunice cu alte organizaţii şi să vadă ce se întâmplă şi în alte medii este extraordinar de important", mai spune ea.

Un alt lucru care ar ajuta societatea civilă românească ar fi dezbaterile argumentate, de calitate. "Un lucru pe care l-am învăţat în SUA este că, dacă vrei să-ţi spui părerea despre un lucru, sunt atâtea materiale pe care le poţi citi, aşa că documentează-te şi caută argumente pentru ceea ce spui. Astfel ai toate şansele să-ţi dispară aroganţa că ştii prea multe". 

De asemenea, aşa poate se corectează una dintre problemele pe care ea le vede în România. "Noi nu ştim să zicem că nu ştim, că nu ne pricepem la un lucru. Ne credem mult prea  repede experţi şi specialişti pe un domeniu". Asta ţine lucrurile la un nivel de superficialitate care ne împiedică să tratăm problemele cu mai multă seriozitate, crede ea. "De exemplu, am putea începe cu nişte dezbateri de calitate pe teme poate la prima vedere simple sau "fumate" (fumatul în parc, coji de seminţe în faţa băncilor, respectul şi deschiderea faţă de ceilalţi). Şi astfel aş vrea ca, în puţin timp, să aud că România este frumoasă graţie unor oameni care se îngrijesc de ea".