Gică Petrescu, un trubadur al secolului trecut, unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii uşoare şi de petrecere pe care i-a avut România, a lăsat în urmă melodii nemuritoare, care sunt și astăzi fredonate: "Căsuţa noastră", "Uite-aşa aş vrea să mor" sau "Du-mă acasă măi tramvai". Chiar dacă părea că viața lui e o continuă petrecere, lucrurile nu stăteau chiar așa. Iar sfârșitul i-a fost unul trist, într-un apartament de pe Bulevardul Regina Elisabeta.
Dar să ne reamintim cine a fost marele trubadur Gică Petrescu. Artistul s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti, iar din primele clase primare a făcut lecţii de pian sub îndrumarea mamei sale, precum şi un curs de vioară cu profesorul Glattauer, conform volumului ''Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu'' (Editura Viitorul Românesc, 1993).
Sursa foto: Arhiva EVZ
Părinţii săi şi-au dat seama curând de pasiunea pe care o nutrea pentru muzică şi i-au angajat un profesor de chitară, aceasta fiind, de la început, instrumentul său preferat la care se acompania, după cum însuşi Gică Petrescu mărturisea în amintita carte. A urmat cursurile Liceului ''Gheorghe Şincai'', timp în care a cântat într-un ansamblu şcolar, la chitară şi vocal. La 15 ani a fost descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio.
Proaspăt absolvent al Liceului ''Gh. Şincai'' din Bucureşti, a debutat, la 18 ani, într-o formaţie studenţească, la început cântând la baluri şi concerte de estradă. Primul contract propriu-zis în calitate de solist l-a avut la grădina restaurant ''Princiar'' de pe Şoseaua Kiseleff, unde cânta şi vestitul naist Fănică Luca, iar în vara anului 1933 a fost angajat ca solist vocal al restaurantului ''Lafayette'' de pe Calea Victoriei.
"La margine de Bucureşti", "Suflet candriu de papugiu" şi "Costică, Costică"
În anii '30 se afirmă profesional, cântând la Cazinoul din Sinaia, alături de orchestra ''Dinu Şerbănescu'', apoi la Radio, unde cântă cu reputatul muzician Iulian Ghindă şi cu formaţia acestuia. Începând din 1936 face înregistrări tot mai dese la casa de discuri ''Odeon''. Perioadei începuturilor, marcată de turnee concertistice, îi urmează recunoaşterea ca profesionist: angajamente la teatrele ''Alhambra'', ''Gioconda'' şi ''Boema'' (din 1940) sau la ''Savoy'', sub conducerea lui Ion Vasilescu, şi la ''C. Tănase'' (din 1944). A colaborat în acea perioadă cu unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori: Ion Vasilescu, Elly Roman, Mişu Constantinescu, Petre Romea, G. Patrichi.
Mai târziu debutează şi ca actor pe scena Teatrului Comic, realizând un turneu de 70 de zile prin ţară cu spectacole precum: "Frate cu dracul" şi "Luna ştie, dar nu spune'', turneu care îi creşte popularitatea. În 1946, cu cântecele "La margine de Bucureşti", "Suflet candriu de papugiu" şi "Costică, Costică" a reuşit să-l impresioneze pe marele violonist Yehudi Menuhin.
A cântat pentru Louis Armstrong
A avut mii de concerte în întreaga lume, zeci de albume scoase, sute de emisiuni de radio şi televiziune. A susţinut spectacole la cele mai celebre restaurante şi teatre de revistă ale Bucureştiului şi a cântat în faţa unor personalităţi precum regele Mihai sau Louis Armstrong. În afara numeroaselor turnee internaţionale întreprinse de-a lungul carierei, a deţinut un record în privinţa numărului de piese compuse şi interpretate (peste 1.500), înregistrate într-o impresionantă discografie, multe dintre ele devenind în timp şlagăre - piese preluate în repertoriul lor de mulţi interpreţi ai genului.
În 1960, a început să apară în emisiuni tv iar în anii următori a avut două turnee importante, unul de două luni la Paris, alături de Stela Popescu şi Mircea Crişan, iar celălalt în Israel, alături de Florin Piersic şi Doina Badea. Şlagărele "Căsuţa noastră", "Uite-aşa aş vrea să mor" sau "Du-mă acasă măi tramvai" au fost înregistrate la Electrecord între anii 1966 şi 1971.
Gică Petrescu, subiect de film
Viaţa cântăreţului Gică Petrescu a constituit subiectul unui film, ''Muzica e viaţa mea'', singurul în care maestrul a jucat. Se numără printre puţinii interpreţi din lume care şi-au imprimat muzica începând de la discuri de patefon, de pick-up, casete până la CD-uri. De asemenea, despre viaţa cântăreţului s-a scris o carte - ''Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu'', semnată de George Sbârcea.
Cu puţin înainte de a împlini 70 de ani, maestrul Gică Petrescu a jucat în spectacolul ''Nimic despre elefanţi'' pus în scenă la Teatrul ''Constantin Tănase'', unde l-a avut partener pe Nicu Constantin, acest show jucându-se doi ani consecutiv cu casa închisă.
La 84 de ani, a semnat un contract de înregistrare a trei CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în cariera sa, care s-au vândut în zeci de mii de exemplare, fiecare. În perioada 1982-1987, a participat în fiecare an la Festivalul ''Crizantema de aur'', de la Târgovişte.
Moartea soției, Cezarina Moldoveanu, l-a dărâmat
Timp de 34 de ani a fost căsătorit cu Cezarina Moldoveanu, poetă şi scriitoare, care a contribuit la succesul său. După moartea soţiei sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susţină spectacole. „Vesel în viaţă am fost când trăia Cezarina şi mergeam cu ea în turnee şi aveam mare succes“, mărturisea artistul.
Printre şlagărele cântate de Gică Petrescu se numără: ''Fetiţe dulci ca-n Bucureşti'', ''Costică, Costică'', ''Ia mai toarnă un păhărel'', ''Uite-aşa aş vrea să mor'', ''Du-mă acasă, măi, tramvai'', ''Zi-i una mai săltăreaţă'', ''Cel mai frumos tangou'', ''Astăzi e ziua ta'', ''Să-mi cânţi cobzar'', ''Iubesc femeia'', ''Bucureştiul meu iubit'', cântece fredonate de generaţii întregi. Talentul său vocal şi componistic, vocaţia pentru un anumit gen al muzicii uşoare i-au conferit un statut aparte în peisajul muzical autohton.
''A ştiut, ca puţini alţii, să prindă în tonuri sufletul neamului, ceea ce este, de altfel, rostul oricărui artist creator sau interpret'', remarca George Sbârcea în prefaţa volumului ''Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu''.
Gică Petrescu. Sursa foto: Arhiva EVZ
''Puţini au tălmăcit cu mai multă căldură şi dăruire cântecele şi romanţele 'Balada crucii de mesteacăn', 'La margine de Bucureşti', 'Pentru ochii tăi cei dragi', 'Cântă d-alea de-ale noastre', 'De ţi-ar spune poarta ta', 'Brezuţa', 'Cântă-mi, să uit dragostea', 'Cărăruie, du-mă iar....', 'Aş vrea iar anii tinereţii', ca de altfel atâtea tangouri, valsuri, romanţe ale compozitorilor de succes de la mijlocul veacului, între care Ionel Fernic, Alexandru Leon, Gherase Dendrino, Ion Vasilescu, Petre Andreescu, Nicolae Kirculescu, Florentin Delmar, Elly Roman, Henry Mălineanu, Claude Romano. Melodiile lor, în interpretarea lui Gică Petrescu, au avut darul de a ridica, în momente de cumpănă ale istoriei noastre, vălul sub care se ascunde frumuseţea şi bogăţia vieţii'', scrie George Sbârcea în cartea sa.
Decorat de Iliescu cu Ordinul Naţional ''Steaua României''
A primit numeroase premii şi distincţii de-a lungul timpului - Artist Emerit al Republicii Populare Române (1964) ''pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice''; Ordinul ''Meritul Cultural'' clasa a II-a (1968); Premiul discului - Electrecord (1968); ''Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III'' - Radiodifuziunea Română (2001); Life Time Award - MTV Romanian Music Awards (2004); Premiul special ''Cântecul e viaţa mea'' - Radiodifuziunea Română (2005).
La 5 mai 2003, i-a fost acordat, de către Ion Iliescu, președintele României la acea vreme, Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică.
Sfârșitul
În cepând cu anul 2004 starea sănătăţii sale începe să se deterioreze, apărând din ce în ce mai rar în public, fiind vizitat de doar câţiva prieteni foarte apropiaţi.
Gică Petrescu a fost găsit mort în casă pe 18 iunie 2006 şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu cu onoruri militare. Ultimii ani din viață au fost grei pentru reputatul artist. Împovărat de boală și de ani, singur, își ducea viața în apartamentul său de pe Bulevardul Regina Elisabeta și lua masa la Casa Armatei. Neavând moștenitori, după moartea lui, apartamentul, care acumulase datorii mari la întreținere, a intrat în proprietea statului. În urma sa au rămas melodiile nemuritoare.