300 de artiști și 14 spectacole, la „Bucureștii lui Caragiale”

300 de artiști și 14 spectacole, la „Bucureștii lui Caragiale”

De astăzi, Capitala e în plină sărbătoare a teatrului. Două scene din Parcul Cișmigiu vor găzdui, timp o săptămână, lumea surprinsă în opera lui I.L.Caragiale cu spectacole, concerte, expoziții și activități culturale.

Șapte zile, două scene, 68 de activități susținute de peste 300 de artiști, 14 spectacole de teatru prezentate de teatre din Capitală și din țară, 9 concerte, 25 de ateliere, 2 expoziții, demonstrații și activități pentru copii. Acestea sunt surprizele pregătite de cea de-a VI-a ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale, un amplu program care pune sub lumina reflectoarelor, până pe 3 septembrie, imaginea reputatului cronicar de caractere și moravuri.

Cu această ocazie, cea mai veche grădină a Capitalei - Parcul Cișmigiu devine loc de întâlnire pentru nu mai puțin de 330 de actori, muzicieni, acrobați și artiști plastici care recreează, timp de o săptămână, un fragment din universul Bucureștilor de altădată.

Comedii de ieri și de astăzi

Ne puteți urmări și pe Google News

Principala secțiune din cadrul programului cuprinde montări de amploare, aducând pe cele două scene din Parcul Cișmigiu piesele celebrului dramaturg I.L. Caragiale, dar și alte comedii care atacă moravuri și năravuri, produse de teatre și companii independente de teatru din București și din țară.

Vor fi prezenți actori de la Teatrul Masca („Nastasia” - 28.08, ora 20:30, Scena mare), Teatrul Evreiesc de Stat („Mic și-al dracu’”, 28.08, ora 18:30, Scena mică), Teatrul Mignon („Moftul român”, 29.08, ora 18:00, Scena mică), Teatrul de Nord - Satu Mare („D’ale carnavalului”, 29.08, ora 19:00, Scena mare), Teatrul Arte dell’Anima („O noapte furtunoasă”, 30.08, ora 20:00, Scena mare), Teatrul Tony Bulandra - Târgoviște („Mofturile lui Nenea Iancu”, 31.08, ora 20:00, Scena mare) și Compania țais - Universitatea Babeș- Bolyai, Cluj-Napoca („Grand Hotel Caragiale”, 01.09, ora 21:00, Scena mare).

Ultima seară a Festivalului (03.09, ora 20:00, Scena mare) prilejuiește o întâlnire memorabilă: Horațiu Mă­ lăele, maestrul ironiei și al hazului ascuțit, va susține recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol de gală care deslușește cu naturalețe și geniu comic operele unor autori diferiți ca stil sau gândire.

Activități pentru copii

Dacă serile sunt dedicate pieselor de teatru și concertelor, diminețile sunt prilej de bucurie pentru publicul de vârstă mică. La Scena mică din Cișmigiu au loc zilnic, între orele 10:00 și 13:00, numeroase activități pentru copii: spectacole de teatru (Teatrul Excelsior, Teatrul de Animație Țăndărică, Opera Comică pentru Copii), spectacole de ventrilocie (Crina Zvobodă), cu păpuși (Ana Crăciun-Lambru) și baloane uriașe (Claudia Stroe), jonglerii și acrobații (Circ & Variete Globus București), momente de improvizație și concerte susținute de coruri de copii din programul Cantus Mundi.

Festival de teatru și la ARCUB-Gabroveni

Până în 31 august, bucureștenii sunt invitați și la Undercloud, festivalul de teatru independent. La ARCUB-Gabroveni, vor fi zile pline cu spectacole, evenimente teatrale unice, personalităţi ale teatrului româ­ nesc şi internaţional, petreceri şi multe alte surprize.

Astăzi, 28 august, de la ora 18.00 se joacă „O intervenție”, regia: Radu Iacoban, de la 20.00 - „Copii răi”, regia: Geanina Hergheligiu, de la 21.30 - „Singularity, regia: Mariana Cămărășan, iar de la 22.00 - „ANIMA”, regia: Odelya Kuperberg (ISRAEL).

Mâine, 29 august, de la ora 18.00, puteți vedea „Menajeria de sticlă”, regia: Alexandra Penciuc; de la 19.30 - „Omul pernă”, regia: Eugen Gyemant; de la 20.00 - „Gravitas”, conceptul și coregrafia: Ofir Yudilevitch (ISRAEL), iar de la 23.00 - „Cu ce vă servesc?”, de Pascal Bruckner, în regia: Chris Simion-Mercurian. Ambele seri se încheie cu partyuri.