Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, puternic simbol al Bucureștiului.

Nu există agenție de turism care să nu aibă pe lista sa de oferte pentru străinătate vizitarea acestei clădiri, încărcată de istorie și artă, situată în centrul Capitalei.

În prezent, Ateneul Român este locul în care Filarmonica ce poartă numele celebrului compozitor român George Enescu își desfășoară activitatea. Sala de spectacol, de o frumusețe aparte, este locul de întâlnire al iubitorilor de muzică simfonică cu orchestre din toată lumea și cu mari vedete ale genului. Totul este încărcat de istorie muzicală și de artă. Dar cât se știe despre istoria construcției acestui impozant Ateneu?

Atunci când s-a luat decizia construirii unei clădiri, care să fie un „Palat al ştiinţelor şi artelor”, terenul pe care se găsește Ateneul se afla la periferia Bucureștiului, căci după drumul care se chema Podul Mogoșoaia &n

În anul 1884, Primăria Capitalei a autorizat, în baza unui decret al Guvernului, cedarea terenului din Grădina Episcopiei pentru ridicarea Palatului științelor și artelor. Doi ani mai târziu, în 1886, a început construcția efectivă a clădirii, iar pe 14 februarie 1888 a avut loc inaugurarea oficială. Ulterior, la 5 martie 1889, a fost terminată sala de concerte.

Denumirea de Ateneul Român vine de la o socitate cu același nume, fondată la Iași de naturalistul Constantin Esarcu, societate care a pregătit construcția clădirii. Esarcu a fost cel care a lansat celebrul apel făcut bucureștenilor: „Dați un leu pentru Ateneu”, atunci când fondurile alocate de primărie s-au terminat.

Subscripția publică a reușitsă permită constructorului să realizeze o clădire superbă după planurile arhitectului Albert Galleron, cel care a proiectat și Palatul Băncii Naționale Române.

Legat de arhitectura Ateneului Român sunt câteva elemente interesante consemnate de istoria contemporană.

Deasupra ușilor mari de la intrare sunt cinci medalioane lucrate în mozaic, care îi reprezintă pe domnitorii Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab și pe regele Carol I al României. Au existat voci din mediul constructorilor care, în timpul regimului comunist, atunci când se lucra la modificarea Teatrului Național după incendiul din 1978, au susținut că Nicolae Ceaușescu ar fi dorit ca la intrarea principală să fie pictați el și Elena, după modelul de la Ateneul Român.

Fresca, ascunsă de ochii comuniștilor aproape 20 de ani

Elementul central al construcției este reprezentat de cupola Ateneului, realizată în stil baroc. În total, clădirea are o înălțime de 41 metri, cu un diametru de 29,16 metri, o sală de concerte cu 794 de locuri și o acustică remarcabilă. În interiorul edificiului se găsesc patru scări din marmură de Carrara, construite în spirală.

La fel de impresionantă este și fresca de pe peretele circular al sălii de concerte. Aceasta a fost inaugurată abia după 50 de ani de la deschiderea Ateneului, în 1938, și a fost realizată de pictorul Costin Petrescu, cel care este și autorul mozaicurilor exterioare ale clădirii.

Pe un spațiu lung de 75 de metri și lat de 3 metri, pe cupola circulară a sălii, Costin Petrescu a pictat o capodoperă murală în care a concentrat „istoria zbuciumată a țării”, după cum singur spunea. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României: Împăratul Traian intră în Dacia, Legionarii romani colonizează Dacia, Formarea poporului daco-roman, Straja romană, Invazia barbarilor, Începuturile poporului român, Statornicirea, Descălecarea, Statul militar, Statul administrativ — împărțirea dregătoriilor, Cruciada românească, Ștefan cel Mare, Epoca de pace și credință, Mihai Viteazul, Începuturile culturii românești, Horia, Cloșca și Crișan, 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu, Anul 1848 în Transilvania, Anul 1848 în Principate, Al.I. Cuza, Anul 1859 — Unirea Principatelor, Carol I — Războiul de Independență, Războiul întregirii naționale 1916-1918, Ferdinand I Întregitorul, iar ultima scenă îl reprezenta pe Carol al II-lea și fiul său, Mihai.

Această ultimă pictură a fost eliminată, în 1940, la cererea lui Ion Antonescu, în contextul în care monarhul devenise indezirabil. Astfel, pictorul Costin Petrescu a înlocuit scena cu o alegorie a țărăncilor reprezentând provinciile României Mari reunite: Muntenia, Transilvania, Bucovina și Basarabia.

În 1948, de frică să nu cadă sub „prefacerile comuniste” deoarece noua conducere a Partidului Comunist își desfășura congresele și evenimentele în incinta Ateneului, administratorii clădirii au acoperit fresca ce înconjura cupola cu o catifea roșie. Mozaicurile de pe frontispiciu au fost și ele acoperite cu lemn. Construirea Sălii Palatului a fost o salvare, pentru că acolo s-au mutat întrunirile comuniștilor. Apoi, după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și preluarea puterii de către Nicolae Ceaușescu, angajații lăcașului de cultură au prins curaj și, în 1966, au dat jos catifeaua și i-au lăsat pe melomani să se bucure de pictura frescei lui Costin Petrescu.

Jurnalul dețiutului Zian Boca și mărturia preotului Bodogae

Există multe mărturii care susțin că unul dintre studenții de la „Arte” care l-au ajutat pe Costin Petrescu la pictarea frescei din Ateneu a fost Zian Boca, devenit mai târziu părintele Arsenie Boca.

Se spune că studentul Boca a pictat calul lui Mihai Viteazul, însă preotul Teodor Bodogae, un apropiat al viitorului ieromonah Arsenie Boca, spune într-un interviu apărut în revista „Telegraful Român” doar că acesta a contribuit la pictarea scenei care îl prezintă pe Mihai Viteazul intrând în Alba Iulia. Că i-a fost elev lui Costin Petrescu nu există nicio îndoială.

Chiar în autobiografia scrisă de Părintele Arsenie, la sediul Siguranței din Râmnicu-Valcea, cu prilejul primei sale arestări în 1945, acesta consemnează: „În vacanță mă ocupam cu pictura. Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor, 1933/34, la Academia de Arte frumoase din București, pe care am terminato în cinci ani. Profesori principali aveam pe domnii Francisc Sirato, Costin Petrescu și Francisc Rainer, ultimul de la Facultatea de medicină”.

Dar a picat, într-adevăr, Arsenie Boca în Ateneul Român, așa cum a făcut-o la Biserica din comuna Drăgănescu?

Alexandru Valentin Crăciun despre pictura lui Arsenie Boca de la Ateneu

Interesantă este opinia teologului și filosofului Alexandru Valentin Ciobanu, care face o precizare importantă: studentul Zian Boca, elevul profesorului Costin Petrescu de la Belle- Arte, a făcut Artă Decorativă, deși în institut exista și secție de Artă Murală.

Într-un interviu din 2010, pe care l-am găsit pe blogul său (https://alexandruvalentincraciun. wordpress.com), Alexandru Valentin Ciobanu povestește o convorbire pe care a avut-o cu nepotul lui Costin Petrescu despre părintele Arsenie. Reproduc fragmentul pentru că informațiile din el arată, în primul rând, că un așa-zis secret istoric nu preocupă nicio instituție culturală a statului.

„A. V. Ciobanu: E interesant, eu am fost la Casa Memorială „Costin Petrescu”, am vorbit cu nepotul lui Costin Petrescu, care trăieşte şi e tot arhitect, mi se pare. Chiar Costin Petrescu îl cheamă. N-a găsit, din păcate, în însemnările profesorului Costin Petrescu din acea perioadă, chiar în unele inedite pe care mi le-a dat să le consult… Nu a găsit ceva care să ateste că Petrescu a lucrat cu părintele Arsenie… Dar era ceva obişnuit în epocă. Un profesor, un artist mare, nu lucra singur. Mai ales o lucrare de asemenea anvergură ca cea de la Ateneul Român.

Reporter.: Aşa se face şi azi.

A. V. Ciobanu: Sigur că da. Este un lucru cunoscut în domeniu. Pentru a se putea identifica oarecum cu precizie contribuţia părintelui Arsenie la realizarea frescei de la Ateneu – episodul Mihai Viteazul, acela este cel amintit, nu se specifică altele. Spun mărturiile contemporanilor că l-a pictat părintele Arsenie Boca. Şi cum se poate afla treaba asta? Eu n-am avut acces la nişte planşe mari. Pentru pictura în frescă, ele se făceau dintr-un material rezistent. Pentru a se imprima pe perete respectivul desen, ele erau perforate într-un anumit fel. Se poate constata cu oarecare precizie, prin compararea realizării finale cu aceste planşe, care e contribuţia părintelui Arsenie. Eu, cred, din câte am urmărit şi am putut să constat într-un mod empiric…

Reporter: Important e că s-au păstrat planşele. Unde s-au păstrat?

A. V. Ciobanu: Sunt la Casa Memorială „Costin Petrescu”, din B-dul Dacia, chiar la intersecţia cu Piaţa Romană, în casa lui Costin Petrescu. Acolo, la subsol, s-au păstrat planşele. Eu n-am avut acces, pentru că, ele fiind foarte mari – sunt imense şi sunt făcute sul – ar fi însemnat un efort destul de mare să mi le scoată de acolo, să mi le expună… Dar totuşi se poate face chestia asta, dacă e gândită coerent, şi făcută cap-coadă! Ca „teren de cercetare” spun asta. Ce n-am putut eu să fac, a fost să compar aceste planşe cu realizarea de la Ateneu. Sigur, empiric, se pot face nişte analogii, nişte asocieri. Sunt nişte decoraţiuni acolo, specifice, să spun aşa… pe care părintele Arsenie le-a tot folosit… Dânsul avea un stil – încă de la vremea aia, vă daţi seama, avea douăzeci şi ceva de ani – avea o pasiune pentru migală, avea cultul detaliului, să spun aşa. Şi al minuţiozităţii. Asta v-o spun ca domeniu pe care n-am reuşit să-l duc până la capăt. Sper că specialiştii se vor ocupa şi vor elucida această problemă!

Reporter: De unde ştim că a lucrat la scena lui Mihai Viteazul?

A. V.Ciobanu: De la părintele Teodor Bodogae, cel care a fost colegul părintelui Arsenie Boca la Sibiu, la Facultatea de Teologie. Părintele Arsenie, înainte să ajungă la Belle-Arte, a făcut Teologia la Sibiu. Şi spune părintele Bodogae că părintele [Arsenie] însuşi i-a spus treaba asta!

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)