Arsenal şi-a luat o revanșa în fata lui West Ham United cu scorul de 6-0 în deplasare şi a rămas o candidată importantă pentru titlu în Premier League.
Arsenal a reușit unul dintre scorurile sezonului în Premier League. Echipa lui Mikel Arteta pierduse de doua ori în faţa rivalilor londonezi în acest sezon. Dar la pauză conducea deja cu 4-0 prin golurile marcate de William Saliba, Bukayo Saka, Gabriel si Leandro Trossard.
Arsenal a deschis scorul abia după trecerea primei jumătăți de oră a derby-ului londonez. William Saliba a marcat primul, în urma unei lovituri de colț. Fundașul francez s-a înălțat excelent fructificând centrarea lui Declan Rice.
Arsenal a obținut o victorie în deplasare cu West Ham. Scor: 6-0
Bukayo Saka a dublat avantajul în minutul 41, din lovitură de pedeapsă. Acesta fusese faultat în careu de portarul Alphonse Areola, iar în urma unei analize VAR, arbitrul a acordat penalty. Internaționalul englez a transformat fără probleme și a ajuns la 50 de goluri pentru Arsenal.
Arsenal. Sursa foto: Facebook
Al treilea gol al lui Arsenal a fost marcat de celălalt fundaș, Gabriel Magalhaes. Brazilianul a ajuns la 4 goluri marcate în acest sezon de Premier League. Acesta a finalizat cu capul o centrarea din lovitură liberă a lui Rice.
Leandro Trossard a încheiat repriza pentru West Ham cu un nou gol în minutele de prelungire. Belgianul, care a marcat și împotriva lui Liverpool în etapa trecută, a înscris de această dată cu o execuție plasată superb, fără șanse pentru Areola.
Sursa foto. Arsenal - Facebook
Declan Rice a dat gol împotriva fostei sale echipe
Saka s-a apropiat de dublă în minutul 58, dar șutul din interiorul careului al englezului a fost parat superb de Areola. Până la urmă, Saka a făcut 5-0 în minutul 63. După o pasă primită de la Odegaard acesta a finalizat excelent la colțul scurt.
Arsenal nu s-a oprit aici, iar Declan Rice a înscris un gol fabulos împotriva fostei sale echipe în minutul 65. Cel care a petrecut 10 sezoane la West Ham a marcat cu un șut de la distanță, în stilul caracteristic și a refuzat să se bucure.
Liderul clasamentului, Liverpool, are acum 54 de puncte. Deocamdată, Arsenal rămâne pe locul trei deoarece are mai puţine goluri marcate faţă de Manchester City.