Armata Canadei a transmis că a găsit dovezi care arată încercările Chinei de a spiona mai multe zone din Antarctica. Beijngul a fost acuzat că a trimis mai multe baloane spion în aceste zone, dar autoritățile chineze au negat.
Descoperirea făcută de armata canadiană a ridicat semne de întrebare în legătură cu activitățile Chinei din zona Arctica. Dovezile aduse împotriva Beijingului vin la o scurtă perioadă după ce un presupus balon spion chinez a fost detectat în timp ce se afla în spațiul amerian și canadian. Balonul a fost doborât de armata SUA. Este important de precizat că Beijingul a fost acuzat că a intervenit în alegerile din Canada din 2019 și 2021.
Nu este prima dată când armata a descoperit mai multe semne de spionaj chinez în Arctica. Au fost găsite geamanduri de monitorizare în toamna anului trecut. Armata canadiană desfășura Operațiunea Limpid, misiune care are drept scop identificarea amenințărilor la adresa securității țării prin supravegherea domeniilor aeriene, terestre și maritime.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Apărare Națională al Canadei, Daniel Le Bouthillier, a spus la acel moment că armata este conștientă de eforturile Chinei de a supraveghea spațiul canadian, dar și cel maritim. Le Bouthillier a continuat prin a spune că Beijingul face aceste demersuri atât în scop de cercetare, cât și în scopuri militare. Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că armata a încercat să oprească încercările de supraveghere a țării încă din 2022, dar nu a dat detalii în legătură cu modul în care armata canadiană a făcut acest lucru.
China și-a manifestat interesul pentru Arctica
China își manifestă interesul pentru Arctica de mai bine de 20 de ani, timp în care a participat la luarea de decizii privind această zonă. În plus, Beijingul și-a extins flota de spărgătoare de gheață din acea regiune și a trimis nave pentru expediții de cercetare care au durat cinci luni. Autoritățile chineze sperau să găsească o rută comercială mai scurtă către Europa prin acea zonă dacă calotele de gheață se topesc din cauza schimbărilor climatice.
Experții au transmis că Beijingul are, de fapt, interese ascunse privind acea zonă și vrea să supravegheze activitățile militare din Arctica. SUA, Canada, Finlanda, Rusia, Norvegia și Suedia sunt statele care au făcut demersuri pentru a debloca potențialul zonei. „Aceasta este o parte a lumii care nu a fost cartografiată și înțeleasă la același grad de detaliu ca și alte latitudini”, a declarat Roberto Mazzolin, membru senior la Centrul pentru Inovare în Guvernare Internațională. Mazzolin a mai adăugat că Arctica a fost văzută de Canada drept o zonă sigură, dar interesul Chinei și al Rusiei a schimbat acest lucru.
„Canada este forțată să se uite la modul în care ne-am asigura propria securitate, apărarea militară sau activitățile noastre de dezvoltare economică pentru a asigura interesele canadiene și americane”, a mai adăugat fostul oficial din Canada. În același timp, ministrul de externe canadian, Melanie Joly, a declarat că Beijingul a devenit o putere din ce în ce mai perturbatoare, iar țara sa lucrează cu SUA pentru ca spațiul celor două state să fie protejat.
China s-a implicat în alegerile din Canada
Serviciul canadian de informații de securitate a transmis că Beijingul a făcut eforturi pentru ca liberalii să fie aleși în Parlament. China a făcut acest lucru pentru că membrii partidului conservator sunt considerați neprieteni ai țării conduse de Xi Jinping. Autoritățile chineze au făcut donații către liberalii preferați, au răspândit dezinformarea și au folosit consulatele și studenții plătiți pentru a ajuta candidații.
Mai mulți parlamentari sunt parte dintr-un dosar în care se discută implicarea Chinei în alegerile federale din Canada, din 2019 și 2021. Prim-ministrul Trudeau a transmis că implicarea chineză este „o problemă extraordinar de gravă”. Trudeau a mai adăugat că sprijină o nouă anchetă în acest sens. „Actorii străini încearcă să submineze încrederea oamenilor în democrație însăși”, a spus prim-ministrul. China a negat că s-a amestecat în alegerile canadiene sau în alte domenii de activitate din țară, potrivit BBC.