British Army a dezvoltat o versiune a tancului Challenger 2, denumită Streetfighter II
Pentru moment, nu se pune problema pentru ministerul britanic al Apărării să finanțeze dezvoltarea unui nou tanc greu de luptă pentru British Army.
Militarii se vor mulțumi cu un program de modernizare a tancului Challenger 2.
Cu prețul, fără îndoială, al reducerii unei treimi din numărul de exemplare aflate în serviciu, după cum preciza, anul trecut, presa britanică.
Modernizarea tancului Challenger, în cadrul programului LEP (Life Extension Project) vizează aducerea la zi a tuturor sistemelor care sunt apreciate ca învechite, pentru prelungirea duratei sale de viață până în 2035, ameliorarea capacității de rezistență în teren și a capacităților letale.
Camuflat ca în Războiul Rece
Dar, în cadrul unui exercițiu organizat la Coperhill Down, unde deține un centru de antrenament în zonă urbană, armata britanică a dezvăluit o nouă versiune a lui Challenger 2, denumită Streetfighter II, care arbora un camuflaj ce amintea de cel al forțelor britanice care erau desfășurate în Germania, la sfârșitul Războiului Rece, informează Zone Militaire.
Așa cum îi sugerează numele, această evoluție a lui Challenger 2 este optimizată pentru luptă în zonele urbane care vor constitui, potrivit experților „ultimele câmpuri de bătălie”, o tendință care se va afirma din ce în ce mai mult în anii viitori.
Odată cu apariția dronelor și, în curând a roboților, în spațiile urbane se vor derula în viitor ultimele înfruntări umane față în față, unde numărul și calitatea combatanților vor face diferența. Restul va fi teatrul rachetelor și armelor hipersonice.
Vede la 360 de grade
Însă operațiunile militare în zone urbane sunt complicate în special din cauza caracteristicilor acestor medii: densitate a populației, libertate de manevră limitată, „tridimensionalitate” (imobile, subterane, etc)
Astfel, una din capacitățile esențiale pe care un tanc trebuie să le aibă într-un astfel de mediu este legate de „conștientizarea situației (Situation Awareness) de către echipajul său.
De unde și integrarea pe Streetfighter a unui sistem de viziune Iron Vision, pus la punct de grupul israelian Elbit Systems.
Acest dispozitiv, care se bazează pe o rețea de camere electro-optice și pe infraroșu, dispuse în exteriorul tancului, oferă echipajului o rază vedere de 360 de grade, fără să fie nevoită deschiderea nici unei trape, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.
Imaginile sunt afișate pe sistemul căștii comandantului de tanc care nu trebuie decât să întoarcă capul într-o direcție sau alta pentru a avea o idee precisă asupra mediului exterior.
Un avantaj esențial dat fiind faptul că, în mediu urban, adversarul se poate ascunde ușor și să atace profitând de unghiurile moarte ale tancului.
În plus, Streetfighter II își poate partaja fluxul video cu unități de infanterie care-l însoțesc, ceea ce le permite acestora din urmă să detecteze potențiale amenințări fără a pierde protecția și acoperirea pe care le-o oferă un tanc.
Aceste sisteme sunt completate cu o dronă terestră trimisă de pe tanc. Rolul ei este să detecteze și să evalueze amenințări potențiale ce provin din clădirile unei zone date.
În privința armamentului, și în afara tunului de 120 mm și a două mitraliere de 7,62 mm, turela lui Streetfighter II este dotată cu un lansator de rachete anti-tanc Brimstone, capabile să angajeze ținte pe timp de zi și de noapte, indiferent de condițiile meteorologice.
„Unul dintre obiectivele principale ale lui Streetfighter este să identifice diferențele de capacități dintre noi și potențialii dușmani și apoi recomandarea de soluții tehnice" în „domenii precum letalitatea, supraviețuirea și conștientizarea situației”, au explicat tanchiștii britanici din Royal Tank Regiment.