Armamentul vândut de SUA în Europa de Est ar putea determina Rusia să atace?

Armamentul vândut de SUA în Europa de Est ar putea determina Rusia să atace?

Raționamentul celor care le susțin este că vânzările măresc capacitatea aliaților, care descurajează agresiunea rusească într-o zonă strategică și disputată, reducând concomitent și costurile directe pentru armata SUA. Ajutoarele militare permit SUA să „mențină presiunea pe Rusia, care continuă să submineze ordinea internațională bazată pe reguli” - sună o explicație a Departamentului de Stat. Idee rezumată într-un limbaj mai colocvial de congresmanul Adam Schiff, conform căruia SUA le trimite arme partenerilor „pentru ca noi să ne putem bate cu Rusia acolo, și să nu trebuiască să ne batem cu Rusia aici”.

Dar dacă obiectivul este conservarea păcii stabile a Europei, efectele acestor transferuri de armament sunt mult mai dubioase.

La cel mai elementar nivel, a inunda o regiune oricum tensionată cu armament face mult mai probabilă o criză. Văzând că rivalii ei își cumpără noi capacități, Rusia își va mări și ea investițiile militare, punând la rândul ei și mai multă presiune pe SUA și aliații lor să continue să-și consolideze armatele. Odată pornite cu adevărat, cursele înarmării sunt foarte dificil de oprit - iar probele arată că a acumula armament sporește semnificativ și șansele ca el să fie utilizat.

Exporturile de armament ne pot reduce totodată abilitatea de a gestiona situația geopolitică. Antagonismele dintre partenerii noștri est-europeni și Moscova, oricât de justificate ar fi, reflectă interese care sunt distincte și adesea divergente de ale SUA (gândiți-vă, de exemplu, la recentele dispute dintre Polonia și Rusia pe tema istoriei celui de al doilea război mondial). Mărind dramatic capacitatea militară a acestor țări, Washingtonul le conferă putere pentru a urmări obiective regionale mai agresiv și concomitent le dă de înțeles că asemenea manevre vor beneficia de un sprijin necontenit al SUA. Mai ales în cazul unor parteneri non-NATO precum Ucraina, nu este înțelept ca asemenea angajamente să fie formulate sau respectate.

Ne puteți urmări și pe Google News