Un document anonim primit la redacţie, intitulat „Armaghedonul lui Moş Teacă”, prezintă afacerile familiei Dobriţoiu, precum şi explicaţii inedite ale ascensiunii ministrului Apărării. Corneliu Dobriţoiu şi-ar datora cariera politică unei întâmplări fericite: pe canapeaua unui psiholog, unde primea consultaţii, l-ar fi cunoscut pe Crin Antonescu. „Armaghedonul” prezintă și legăturile familiei Dobrițoiu cu lumea afacerilor. În document se susține că, în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Apărării, Dobriţoiu ar fi fost implicat în activități de lobby în favoarea unor firme care doreau obținerea unor contracte cu acest minister, scria Mircea Marian în „Evenimentul zilei” din 30 noiembrie 2012.

La negocierile dintre Romtehnica şi Lockheed Martin cu privire la radarul „Gap Filler”, Dobriţoiu le-ar fi spus membrilor comisiei de selecţie că pot să-şi înainteze demisiile dacă nu semnează contractul. Se pare că Dobriţoiu ar avea o relaţie „apropiată” cu directorul reprezentanţei în România a firmei Lockheed.

În 2007, când procedura de achiziţie a unor amfibii blindate nici nu fusese declanşată, Dobriţoiu s-a dus la Uzina Mecanică din Moreni şi a anunţat că MApN va atribui contractul pentru 250 de transportoare şi 174 vehicule uşoare firmei MOWAG. Armaghedonul susține că, anterior, transportoarele Piranha fuseseră achiziționate „la prețuri mult superioare celor oferite de Uzina Automecanică Moreni”, ceea ce ar alimenta suspiciunile de favorizare a celor de la MOWAG.

Vizita la Elbit

În iunie 2008, a vizitat firma Elbit, din Israel, şi, ulterior, a prezentat ministrului Apărării un raport în care recomanda analizarea oportunităţii încheierii unui contract de tip leasing operaţional pentru sistemele UAV (avioane fără pilot) produse de această companie. Potrivit documentului primit de redacţia EVZ, reprezentanții Elbit ar fi avut acces la documente strict secrete ale departamentului pentru politica de apărare, referitoare la bugetul alocat unor programe. În plus, în cadrul procedurilor de achiziţie a avioanelor fără pilot, specificaţiile din caietul de sarcini au fost redactate după cele ale produselor Elbit.

Scandalul „Case pentru generali”

În 2013, EVZ a declanșat o amplă anchetă, în care a demonstrat că fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a cumpărat ilegal, de la Armată, locuința de serviciu. Rețeta a fost folosită pe scară largă de mai multe cadre militare. „Experții Direcției Antifraudă din cadrul MApN au sesizat DNA cu încă 19 ilegalități. Au de recuperat aproape un bloc întreg! MApN este hotărât să îndrepte greşelile făcute de către unii angajaţi, foşti şi actuali, în timpul gestionării problemei vânzării locuinţelor de serviciu către cei care le deţineau cu chirie. Este deja celebru dosarul în care sunt urmărite penal 12 persoane, printre care se află şi generalul Corneliu Dobriţoiu ori generăleasa Floarea Şerban, cea care şi-a pierdut funcţia de secretar de stat din cauza acestei speţe”, scriau, pe 17 mai 2013, Violeta Fotache şi Petrişor Cană. Anul acesta, Corneliu Dobrițoiu a fost condamnat, definitiv, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali”.

Te-ar putea interesa și: