Ariel Sharon - erou de război, student eminent și lider politic de calibru al Israelului. Viața lui Ariel Sharon a fost împărțită între lupta cu arma și studii în perioada în care se refăcea de pe urma rănilor primite sau era acuzat de indisciplină

Ariel Sharon - erou de război, student eminent și lider politic de calibru al Israelului. Viața lui Ariel Sharon a fost împărțită între lupta cu arma și studii în perioada în care se refăcea de pe urma rănilor primite sau era acuzat de indisciplină.

Ariel Scheinerman (1928-2014), viitorul prim-ministru al Israelului, născut în localitate Kfar Malal a luptat de la vâsrta de 14 ani în Haganah, structura viitoare a Armatei Israeliene. Așa a ajuns, la 19 ani să comande o unitate de elită a Haganah în toamna anului 1947.

Atunci, el a avut un rol decisiv în ”Bătălia pentru Ierusalim”. Viitorul general și politician de top al Israelului a hoărât ca unitatea sa din cadrul Haganah să se constituie în grupe de câte 30 luptători.

Steaua lui Ariel Sharon începe să urce

Aceștia au fost pregătiți special să practice tactica loviturii ”fulger” și ”hărțuirii”. Tactica de luptă a lui Ariel Scheinerman a fost foarte eficientă, ea devenind un etalon al acțiunilor de tip ”commando”.

Primele succese au venit în lupta de la Kfar Malal, localitatea sa natală,  contra palestinienilor: ”Am devenit pricepuți în a găsi drumul în cele mai întunecate nopți și, treptat, ne-am construit forța și rezistența necesară acestor tipuri de operațiuni. Stresul luptelor permanente ne-a apropiat unii de alții și unitatea a început să funcționeze nu doar ca o unitate militară, dar aproape ca o familie .... Luptam aproape în fiecare zi. Ambuscadele și luptele urmau unele după altele ca și cum ar fi toate una și aceeași bătălie”.

Un nou succes al formațiunii israeliene a fost repurtat în bătălia cu irakienii de la Bir-Adas.

Ariel Scheinerman va conduce plutonul principal de patrulare al ”Brigăzii Alexandroni”. Acesta a decis soarta luptei cu trupele irakiene la Kalkiliya. În confruntarea dură de la Latrun, prin care s-a dorit ajutarea evreilor izolați în Ierusalim, Ariel Scheinerman a luptat cu trupele din Transiordania. Acum a fost grav rănit în stomac, un picior și în zona inghinală, în anul 1948. Plutonul său a pierdut 136 de luptători. Refăcut în urma rănilor suferite, a revenit în prima linie, David Ben Gurion decizând să îi schimbe numnele în Ariel Sharon.

Veteranul Sharon nu se dezminte

În septembrie 1949, Ariel Sharon a devenit comandant de companie în cadrul ”Brigăzii Golan”,  o unitate de recunoaștere, unde s-a distins. A urmat detașarea sa ca ofițer de informații al Armatei Israeliene la Statul Major Central. Ariel Sharon sa fost caracterizat drept un ofițer  cu mult eroism dar și cu orgoliu, tinzând frecvent să nu respecte acele ordine pe care le considera nepotrivite. Sharon a obținut un concediu de un an, în timpul căruia, Ariel Sharon a început studiile la Universitatea Ebraică din Ierusalim, specialitatea Istoria și Cultura Orientului Mijlociu.

În martie 1950, Ariel Sharon a fost rechemat de către primul ministru David Ben Gurion care l-a reactivat cu gradul de maior, pentru a fonda și conduce ”unitatea specială 101”. Efectivul total era de 50 de oameni, cei mai mulți specializați în parașutism și veterani ai luptelor anterioare care luptaseră sub comanda lui Ariel Sharon. Aceștia au primit armament neconvențional și s-au pregătit pentru a acționa în misiuni de desant și commando în interiorul statelor inamice. Ei trebuiau să efectueze raiduri de represalii la acțiunile similare ale palestinienilor.

Cum arăta antrenamentul

O caracteristică specială a fost aceea că ”antrenamentul” era de fapt el însuși misiune în teritoriul inamic. Istoriografia israeliană afirmă că ” Noii recruți au început un regim dur de antrenament de zi și de noapte, exercițiile lor de orientare și de navigație purtându-i de multe ori peste graniță. Întâlnirile cu patrulele inamice sau paznici din sate erau considerate cea mai bună pregătire pentru misiunile care îi așteptau”.

 

Ariel Sharon și ”masacrele de la Qibya”

 

”Indisciplinatul” Ariel Sharon încerca să provoace el însuși intrarea în luptă. Unitatea s-a distins în acțiunile împotriva transiordanienilor, ca represalii pentru anexarea Cisiordaniei.

În toamna anului 1953, au avut loc ”masacrele de la Qibya”. Palestinienii au avut aici  bază de pregătire pentru atacuri asupra unor localități israeliene. După ce o mamă israeliancă și cei doi copii ai săi (tatăl era pe front) au fost uciși la Yehud, Ariel Sharon a inițiat, fără permisiunea superiorilor lui o acțiune de pedespire în Qibya. 70 de civili palestinieni, inclusiv femei și copii au fost uciși atunci de Unitatea 101, prin dinamitarea ueni școli și a 45 de case.

Tras la răspundere de către israelieni dar și de ziariștii din lume, Sharon a afirmat că ar fi verificat anterior locuințele și școala, fiindu-i raportat că nu era nimeni acolo. Totuși, Sharon nu a regretat acțiunea, afirmând că Egiptul și Trasniordania trebuiau să vadă ce se întâmplă la ei acasă, dacă mai comit agresiuni în Israel. Unitatea 101 a fost desființată prin fuziunea cu Batalionul 890 Parașutiști, fiind transformată în  Brigada Parașutiști.

Brigada de Parasuștiști - noi succese pe front

În toamna anului 1956,  Ariel Sharon a atacat în fruntea Brigăzii de Parașutiști Poliția din Kalkiliya. Ariel Sharon a participat la operațiunile:  „Shoshana” „Săgeata neagră”, „Elkayam”, „Egged”,  „Frunze de măslin”, „Volcan”,„Gulliver”, „Lulav” care au precedat momentul critic al ”Crizei Suezului”.

Ariel Sharon s-a implicat și în Criza Suezului., aflându-se în fruntea Brigăzii de parașutiști, codificată drept ”Unitatea 202”. Unitatea sa a fost parașutată, intrând în luptă în zona dintre Trecătoarea Mitla și Estul Peninsulei Sinai. Sharon, în stilul său devenit deja cunoscut, a acționat individual, intrând în trecătoare, sub pretextul recunoașterii preliminare, reușind cu prețul unor pierderi foarte grele să sprijine unitatea care se deplasa terestru în aceeași direcție, deși ordinul primit era să înainteze spre Estul Peninsulei Sinai.

Ariel Sharon nu a fost mulțumit de rapoartele serviciiloe secrete (intelligence și recunoaștere), ale piloților care cercetaseră aerian zona, insistând că forțele egiptene s-ar fi ascuns în Trecătoarea Mitla și că era foarte posibil ca inamicul să atace armata israeliană în trecătoare, din flanc și din spate.

Raidul lansat de egipteni

Sharon a forțat nota reușind să obțină permisiunea unei simple recunoașteri. Aici, se consideră că, așa cum avea obiceiul, Sharon a provocat riposta egiptenilor care erau dincolo de trecătoare. Practic, un vehicul de recunoaștere israelian a fost atacat (de israelieni în ținute palestiniene, manevră tipică de înscenare), cu foc masiv, ceea ce i-a determinat pe comandanți să îi dea dreptate lui Sharon. Înscenarea lui Ariel Sharon a funcționat perfect, trupa intrând în luptă pentru a-i susține pe cercetași.

Având libertate de acțiune,  comandantul Ariel Sharon a decis să forțeze Strâmtoarea Themed, atacând cu unitatea sa de commando orașul Themed, în zorii zilei de 29 octombrie 1956, folosind ca avangardă o unitate de poliție sudaneză, oraqșul fiind ocupat. Sharon a dat ordin de înaintarespre Nakla unde erau construite fortificații.

Armata Egiptul a lansat un raid de aviație cu avioane MiG 15. La 30 octombrie, fără pierderi, Sharon și-a unit forțele cu un alt ofițer israelian Eitan. Comandantul Statului Major israelian generalul Moshe Dayan nu planificase o avansare dincolo de cele două trecători, de aceea inițiativa lui Ariel Sharon de a ataca armata egipteană la Jebel Heitan. Aceasta avea infanteria din tranșee susținută de aviație, tancuri, artilerie grea. Atacul parașutiștilor israelieni s-a făcut cu arme de calibru mic. Sharon deținea informațiile sale potrivit cărora, egiptenii urmau să trimită Brigăzile 1,2 Blindate și Diviza 4 Blindate. El își propusese să ocupe pozițiile infanteriștilor egipteni pentru ca la sosirea trupelor egiptene de blindate, armata sa să fie protejată.

A fost o nouă acțiune controversată, însă, la comandamentul israleian s-a văzut nevoit să susțină avansul neautorizat al lui Sharon, după orele prânzului, la 31 octombrie 1956. Tancurile AMX 13, bcâteva la număr, o baterie de mortiere, comandate de Mordechai Gur  și două companii de infanterie au atacat Strâmtoarea Heitan.

A rămas comandant

Israelienii au primit riposta puternică a egiptenilor care au tras foc susținut cu arme antitanc, mitraliere grele, mortiere, Gur intrând într-o mică depresiune, unde a rezistat, forând noaptea intrarea prin cățărarea soldaților pe pereții strâmtorii cu echipamente de alpinist. Astfel, Ariel Sharon a putut obliga propriul Comandament să trimită ajutoare, Israelul triumfând cu prețul morții a 38 de israelieni și 260 egipteni.

Ariel Sharon a fost din nou mustrat, dar a fost menținut comandant al unei brigăzi de infanterie și trimis în concediu, timp folosit pentru a dobândi Licența în Drept la Universitatea din Tel Aviv, rămânând în afara armatei până în 1964, când șef de stat major a devenit Ythzak Rabin. Acesta l-a numit pe Ariel Sharon Șeful Școlii de Infanterie și Pregătire Armată cu gradul de General-Maior.