Directorul Dorin Dobrincu povesteşte dificultăţile cu care se confruntă.

Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naţionale ale României (ANR), a sintetizat pentru „Evenimentul zilei“ situaţia instituţiei pe care o coordonează de aproape un an. Istoricul remarcat la Iaşi pentru studiile privind comunismul românesc a vizitat redacţia EVZ, unde „a disecat“ cultura instituţională a ANR. Dobrincu a vorbit deschis despre dosarele „periate“, despre „mapa profesională“ a lui Traian Băsescu. Despre fondurile arhivistice inaccesibile cercetătorilor, despre oamenii Securităţii care au păzit ani la rând secretele murdare ale trecutului. Despre o nouă lege, modernă, referitoare la toate arhivele din ţară. Traseu: de la Scurtu la Lungu

Arhivele s-au înfiinţat în Ţara Românească şi Moldova prin Regulamentele Organice (o primă formă constituţională din provinciile noastre istorice), în 1831-1832. După unificarea instituţiilor, care a urmat Micii Uniri de la 1859, ele au intrat sub pulpana Ministerului Instrucţiunii Publice. Au trecut ani, şi viaţa românilor s-a colorat în roşu. Roşu bolşevic. În 1951, Arhivele au trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Se ştie: în comunism, trecutul se rescrie aproape continuu în funcţie de necesităţile Partidului. „Aproape patru decenii a fost o atmosferă cazonă pură. Urmele acestei perioade se resimt încă. Până în 1989, la conducerea Arhivelor au fost foarte mulţi generali, inclusiv generali de Securitate“, radiografiază Dobrincu. Revoluţia din 1989 n-a adus ruptura de epoleţii conducătorilor. „Ultimul militar cu grad care a deţinut funcţia de director general a fost Ioan Alexandru Munteanu, care intrase în conflict cu Ceauşescu, la sfârşitul anilor ’80. El făcuse închisoare la Aiud. Şi a fost instalat imediat după ’89 de puternicii zilei“, îşi aminteşte Dobrincu. „În ’91 l-au pus pe profesorul Ioan Scurtu, care a condus în regimul Iliescu. Merită precizat că, ulterior, Scurtu a devenit consilierul lui Iliescu la Cotroceni. Apoi, în ’96 s-a schimbat conducerea politică şi a devenit şef profesorul Corneliu Mihai Lungu. În ’98 l-au pus pe cercetă- torul Costin Feneşan. În 2002 a revenit Lungu, care a stat până anul trecut“. Situaţia actuală a ANR FINANŢE. „În cele mai multe ţări, Arhivele ţin de Ministerul Culturii sau de Ministerul Învăţământului. Noi aparţinem de structurile Ministerului de Interne. Potrivit Legii Arhivelor Naţionale - 16/1996, directorul general nu e decât ordonator terţiar de credite. Mai sunt două semnături peste noi şi banii ajung destul de greu la Arhive. Fără resurse, planul de reformare a Arhivelor rămâne un vis frumos“, explică Dobrincu problemele financiare. PRESIUNI. „Am văzut susţinere din partea ministrului Cristian David. Pot să fiu obiectiv. Am văzut interes. A fost o discuţie în care eu am fost invitat, pentru că îi presam. În numele Arhivelor am trimis la minister diverse adrese, memorii. Am pus problema foarte serios şi de o manieră chiar dramatică. Eu vă spun că nu am aia, nu am aia. I-am cam pus puţin pe jar. Insistenţele, bazate pe argumente, par şi aştept să dea roade“, afirmă Dobrincu despre relaţia cu Ministerul Internelor şi al Reformei Administrative. IMPORTANŢA. „Noi nu suntem pentru un public restrâns. Gândiţi-vă că din 1990 şi până astăzi am contribuit la reconstituirea proprietăţii în România. Suntem importanţi pentru toţi oamenii care în virtutea legii pot revendica proprietăţi, care solicită acte şi vin la Arhivele Naţionale. Milioane de oameni şi-au recuperat proprietăţile cu sprijinul nostru“, rezumă Dobrincu importanţa arhivelor, dincolo de interesele elitiste ale cercetătorilor.

„MAPA“ PREŞEDINTELUI „Cine ştie unde e dosarul lui Băsescu...“

S-au periat arhivele? „La Revoluţie, arhiva CC al PCR se afla în clădirea CCului. În decembrie 1989-ianuarie 1990 a fost luată, pusă în camioane şi dusă la Piteşti. A stat acolo într-o unitate militară la Piteşti, până în 1993. Cred că pe 22-23 decembrie 1989, Securitatea şi Ministerul de Interne au fost trecute în subordinea directă a Armatei. În ianuarie 1990, lucrurile erau deja aşezate cumva. Din 1993, în etape succesive, în condiţii care încălcau toate normele arhivistice, aceste arhive au ajuns la noi. Predarea-primirea dosarelor s-a făcut la suta de metri liniari. La camion!“, precizează Dobrincu. Mai mult: „În urma unor investigaţii recente am găsit în depozitele noastre teritoriale documente create de Securitate care, conform Legii 187/1999 (n.r. - privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică), demult trebuiau predate către CNSAS. Nu vrem să mai tolerăm o politică de închidere a arhivelor. Noi le punem la dispoziţia CNSAS, dăm un exemplu: Arhivele Naţionale au rupt-o cu trecutul comunist“. Dosarul lui Băsescu? „Cine ştie unde e... Ar putea fi la Ministerul Transporturilor. La noi nu l-am găsit. Fonduri arhivistice produse în anii comunismului se găsesc la tot felul de ministere şi departamente, la creatorii lor. Potrivit legii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, SRI, SIE şi alte servicii cu atribuţii în domeniul informaţiilor îşi organizează arhivă proprie.“

CV Cine e Dorin Dobrincu? > născut pe 28 februarie 1972, în Darabani (Botoşani);

> este căsătorit, are un copil;

> autor a peste 60 de studii despre istoria politică şi socială a României contemporane (specialist în perioada comunistă);

> s-a remarcat în calitate de cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi;   > doctor în istorie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (tema: „Rezistenţa armată anticomunistă din România (1944- începutul anilor ’60); > membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România („Comisia Tismăneanu“).

DECLARAŢII „Arhivele, dincolo de imaginea idilică pe care o au unii care n-au călcat pe acolo, se află în secolul XIX. Nu există informatizare, operaţiunile complexe se fac tot ca pe vemuri. Până în 2000 n-au existat decât câteva computere aici şi nici acum nu sunt prea multe!“   „Eu sunt director venit prin detaşare de la Iaşi. Am mandat un an. Dacă vreau să rămân, să intru în corpul funcţionarilor publici, nu pot să o fac decât prin concurs. Îl voi da.“ LEGEA ARHIVELOR Un proiect legislativ disputat

Actuala lege a arhivelor datează din 1996 şi, după Dobrincu, „este una care de la început n-a fost bună“. Planurile sunt însă măreţe: „Avem un proiect de lege făcut de noi, de Arhivele Naţionale. Între 2005 şi 2007 au existat discuţii serioase în spaţiul public pentru a face o nouă lege. În cele din urmă, iniţiativa a fost îmbrăţişată de Ministerul Culturii şi Cultelor. Sperăm ca în această primăvară să avem o lege nouă. Ministerul Internelor şi Ministerul Culturii şi-au asumat împreună susţinerea acestui proiect de lege în faţa guvernului şi apoi a Parlamentului României. Va fi o lege a tuturor arhivelor din ţară“. Noutăţile sunt că se face pentru prima oară o diferenţă între arhivele publice şi cele private. În plus, accesul la documente va fi simplificat: „Va fi un acces egal, direct şi total. A existat o discuţie de 17 ani despre arhivele comuniste. Am prevăzut expres accesul liber la fondurile create de Partidul Comunist între 1921 şi 1989. Momentan, noi facem o interpretare a legii în favoarea cercetătorului. În articolul 20 al Legii 16/1996 se prevede că documentele se dau în cercetare la 30 de ani de la constituirea lor. Atenţie! În acelaşi articol 20, o frază mai încolo, scrie că documentele pot fi date în cercetare, ca excepţie, prin voinţa creatorului şi prin decizia lui sau a deţină- torului. Cazul PCR - partidul a dispărut, iar eu, ca deţinător, dau drumul acestor documente în cercetare. În noua lege, accesul nu va mai ţine de o interpretare, de bunăvoinţa conducerii arhivelor, ci va fi stipulat explicit“.

Arhivele vor depinde tot de Interne: „Fiind de atâta timp în legătură cu acest minister, s-au creat relaţii speciale, personale, între personalul nostru şi al lor“.