Despre acest moment, al bastonului de Mareșal, am găsit pe jurnalul.ro sub semnătura Simona Lazăr, în 23 decembrie 2012, o relatare din care citez:

„Se împlineau 35 de ani de la Luarea Plevnei. Bucureştiul era pavoazat de sărbătoare, iar la Curtea Regală sosise un oaspete de seamă: Marele Duce Nicolae Mihailovici, sol al Majestăţii Sale Imperiale Ţarul, venit să înmâneze bunului nostru Rege Carol I bastonul de mareşal al armatei ruseşti, în amintirea luptelor din jurul Plevnei, cînd ambele armate, rusă şi română, au fost comandate de Prinţul Carol.
Ziarele din toamna anului 1912 au relatat, la vremea aceea, cu lux de amănunte, detaliile sărbătorii şi ale parcursului solului rus. Trenul a ajuns pe peronul Gării de Nord într-o zi de marţi – 27 noiembrie (stil vechi) – la orele 11,30. A fost întîmpinat de M.S. Regele Carol, de Mitropolitul Primat, de membri ai Casei Regale, de miniştri şi de politicienii de frunte ai ţării şi de o companie din batalionul 2 de Vînători «Regina Elisabeta», în costum de paradă, însoţită de «muzica regimentului» (adică de fanfara militară). Mulţimea are vreme să observe că Marele Duce e un bărbat înalt, «de o înălţime neobicinuită, simpatic, în vîrstă de 50 de ani». E însoţit de un veteran al Războiului din 1877, baronul Mevendorf, pe care regele l-a întîlnit şi pe cîmpul de luptă… Lui Carol îi va face plăcere să se întreţină cu dînsul, cîteva zeci de minute, ca vechi camarazi de arme ce se aflau.

Despre întîmplările acelei zile, dar mai ales despre cele ale zilei următoare, 28 noiembrie 1912, cînd la Mitropolie s-a ţinut un Te Deum pentru eroi, au scris în detaliu ziarele acelei epoci. Ca şi despre solemnitatea de la Palatul Regal, tot în 28, cînd Marele Duce Nicolae, oferindu-i bastonul de feldmareşal al Rusiei, i-a spus MS Regelui Carol: «Îngăduiţi-mi, Sire, în numele Augustului meu Stăpîn, să Vă înmînez acest baston de mareşal în ziua neuitatei sărbătoriri a luării Plevnei, cînd armatele noastre au mers frăţeşte pe cîmpul de izbîndă”. Atunci, regele nostru i-a răspuns: «Sînt adînc mişcat de graţioasa atenţiune a Majestăţii Sale Împăratului, care a binevoit a însărcina pe Alteţa Voastră Imperială de a-mi remite bastonul de Feldmareşal al vitezei sale armate, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la căderea Plevnei. (…) Deşi au trecut mulţi ani de atunci, nu am uitat uralele cu care trupele ruse şi române m-au aclamat în momentul în momentul întîlnirii mele cu Osman Paşa, lîngă podul de la Vid.» (…)

În ziua sosirii sale, Marele Duce Mihailovici a fost invitat mai întîi la un dejun la Palatul Regal, la care au mai participat AA LL RR Principii Ferdinand, Maria, Carol, Elisabeta, Nicolae şi Mărioara (Ileana abia avea 3 ani), precum şi MS Regina Elisabeta. După întîlnirile de după-amiază, cu fruntaşii politici, masa de seară s-a ţinut tot la Palatul Regal, în prezenţa familiei regale, a familiei principelui moştenitor, a delegaţilor ruşi, cărora li s-au alăturat diplomaţi străini la Bucureşti şi ofiţeri din armata română. La cină – cu toate că au luat parte destul de mulţi invitaţi – nu s-a ţinut nici un toast. (…)

În ziua de 28 noiembrie, după Te Deum-ul de la Mitropolie, urmat de defilare militară, a avut loc o recepţie la Palatul Mitropolitan. La recepţie au participat şi generalii bulgari Agura şi Draganov (era de aşteptat o prezenţă mai puternică din partea Bulgariei, dar să nu uităm că totul se întîmpla pe finalul primului război balcanic – armistiţiul era atît de subţire încît adeseori era încălcat – iar România clamase oarece «compensaţii teritoriale» în Balcani, care vizau Cadrilaterul aflat în graniţele Bulgariei). Totodată, s-a ţinut un Te Deum la biserica rusească şi s-a făcut un parastas pentru eroii din Războiul de Independenţă la Biserica Albă. (…)

La orele 1 ale după-amiezii a avut loc un «dejun intim» la Palatul Cotroceni, la care au participat MS Regele Carol, Marele Duce Nicolae Mihailovici, MS Regina Elisabeta, MM LL RR Principii Ferdinand, Maria, Carol, Elisabeta, Nicolae şi Mărioara, suita Marelui Duce, delegaţia regimentului Wologda, ambasadorii rus şi bulgar la Bucureşti, ofiţeri ruşi şi români. (…)

Invitaţii au părăsit Palatul Cotroceni la orele 2 şi jumătate. La orele 5 p.m., toţi cei care au participat la dejunul de la Cotroceni, cărora li s-au alăturat mai mulţi ofiţeri români precum şi ambasadorii Germaniei şi Angliei şi numeroşi oameni politici români (invitaţi cu soţiile) – toţi aceştia, deci, au participat la un ceai oferit la Legaţia Rusă. Seara s-a dat un dineu de gală la Palatul Regal, cu peste 100 de invitaţi, mulţi dintre ei fiind cei citaţi în împrejurările de mai sus. Să mai spunem doar, aşa, ca fapt mărunt, între atîtea întîmplări solemne, că Marele Duce, în ţinută civilă, a purces la o plimbare pe jos, pe Calea Victoriei şi pe Bulevardul Academiei, intrînd la un moment dat într-o librărie, de unde şi-a cumpărat două cărţi (după cum consemnează, atent, confraţii noştri de acum un veac).”

Nu m-aș fi oprit asupra acestui moment dacă n-aș fi citit tableta lui Tudor Arghezi Cumătrul Nicolae II…, din Facla, 22 decembrie 1912, veritabil pamflet antirusesc într-o vreme în care Rusia trecea drept partenerul nostru strategic și incontestabilă lecție de demnitate națională prin semnalarea adevărului că Țarul voia să ne cumpere cu mărgele colorate.
Reproduc mai jos textul de excepție al publicistului Tudor Arghezi. Cine dracu mai scrie așa în zilele de azi, ale presei castrate de orice talent?

„A venit Crăciunul în pravoslavnica Rusie… Și miile de clopotnițe strălucitoare, ca niște enorme cupe de aur din Moscova sfîntă, răsună și poartă vestea cea mare peste stepele nemărginite și albe de zăpadă. Se deșteaptă umilele turle de țară și bărboșii mujici ai lui Gogol ies, cu nasurile roșii de votcă, de prin izbele lor întunecoase și aleargă să se închine la bisericuța lor sărăcăcioasă, pentru sănătatea lui Batiușca, tatăl tuturor rușilor. Iar colo departe, la Piter, peste cîmpiile nemărginite și albe, la Țarscoe-Selo e lumină mare și Batiușca bea la masă cu sfetnicii, în sănătatea lui.

Pe noi, împărații muscălești ne-au iubit totdeauna și, nu numai departe, zilele trecute am căpătat o nouă dovadă, trimițînd lui vodă, cu mare alai, bastonul de mareșal. A fost, firește, veselie mare și multe tricolore pe uliți; s-au dat ospețe și s-au rostit firitiseli dulcege; iar marele duce a înmînat regelui nostru o scrisoare în care țarul scria tot lucruri frumoase și pe ales și spunea că-l iubește pe vodă al nostru și pe noi toți ca un bun frate. Și, lucru ciudat, în aceeași vreme, fratele Nicolae, pe lîngă bățul trimis cu atîta dragoste și tevatură, ne punea alte bețe în roate la conferința de la Londra…

Eu, unul, dacă n-aș fi un biet mojic prost, ci regele Carol al României, puțin mi-ar fi păsat de datinile și protocoalele împărătești, și iată cam ce felicitare i-aș fi trimis bunului frate de la Sfîntul Petersburg, cu prilejul sfintelor sărbători:

«Cumetre Niculae,

Îți doresc ani mulți și fericiți; asemenea și familiei măriei tale; și-ți mulțumesc pentru deosebita cinste ce mi-ai făcut trimițîndu-mi bastonul de mareșal. Decît uite ce e, cumetre Niculae, eu și țara am fi fost mult mai bucuroși dacă în locul bastonului ne-ai fi dăruit de Sfintele Sărbători altceva: de pildă, Basarabia. Știi vorba aia: frate, frate, brînza pe bani!

Acum, nu doar să-ți închipui, cumetre, că dîndu-ne înapoi Basarabia moldovenii de acolo or să fie mai fericiți subt domnia mea ca subt a ta; ai auzit poate de pățania țăranilor mei din 1907… Cerem însă Basarabia pentru că a noastră a fost; pentru că acolo sunt cetățeni vechi ca Tigheciul și Hotinul pe care le cîrmuia odată cu cinste pîrcălabii moldoveni; și o mai cerem fiindcă țara e frumoasă și roditoare, și poate că m-aș alege și eu cu încă vreo cîteva domenii noi, peste care l-aș face mai mare tot pe Iancu Kalinderu al meu.

BUN FRATE CAROL»

Așa aș fi compus ca scrisoare de mulțumire. Și dacă cumva fratelui Niculae i-ar fi venit cu supărare, i-aș fi înapoiat numaidecît cu poșta bastonul de mareșal, ca să facă cu el ce-o ști; de pildă… o coadă de cnut.”

 

Te-ar putea interesa și: