Evenimentul Zilei > International > Argentina: zece ani de la colapsul economic. Tot atâţia ani de reforme
Argentina: zece ani de la colapsul economic. Tot atâţia ani de reforme

Argentina: zece ani de la colapsul economic. Tot atâţia ani de reforme

Cu 10 ani în urmă, Argentina anunţa intrarea în incapacitate de plată, dar a ieşit din criză respingând măsurile de austeritate aplicate astăzi în zona euro pentru salvarea monedei comune, se arată într-o analiză AFP.

Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, realeasă recent pentru un al doilea mandat graţie şi reformelor economice promovate de administraţia sa, declara în urmă cu o săptămână că actuala criză a datoriilor din zona euro este „o reflectare a Argentinei anului 2001”. „Am spus atunci că morţii nu-şi pot plăti datoriile şi că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să reluăm creşterea economică”, a subliniat Kirchner, reamintind de politica predecesorului său şi în acelaşi timp soţul său, Nestor Kirchner, preşedinte între anii 2003 şi 2007.

Politica adoptată la acea vreme a constat în relansarea consumului prin creditarea cu dobânzi reduse şi multiplicarea subvenţiilor, dar aplicând un plan riguros de colectare a taxelor şi impozitelor. Aceste măsuri s-au dovedit benefice, întrucât din anul 2003 media creşterii economice anuale este de 8% şi rata şomajului s-a stabilizat în jurul a 7%.

„Criza europeană prezintă unele asemănări cu criza din Argentina”, consideră Belen Olaiz, de la institutul de analiză economică Abeceb, susţinând că „măsurile de austeritate şi deflaţia nu au avut nici un rezulat pozitiv în ţările Uniunii Europene”. Dar directorul general al FMI, Christine Lagarde, nu aprobă această comparaţie, reamintind că statele europene atinse de criză sunt suţinute de partenerii lor europeni. „Legarea monedei naţionale de dolar nu este acelaşi lucru cu o uniune monetară profund integrată’, subliniază ea.

Însă pentru analiştii din domeniul economic, comparaţia rămâne interesantă. „La fel cum se întâmplă astăzi cu unele state europene, la vremea respectivă Argentina nu mai putea nici să se finanţeze şi nici să renunţe la rata de schimb fixă”, spune Marina Dal Poggetto, director la compania de consultanţă Bein and Associates. Argentina a încercat din răsputeri să păstreze paritatea 1 peso = 1 dolar, la care a renunţat în final în 2002, a acceptat în cele din urmă planul de austeritate al FMI-ului.

Devalorizarea monedei naţionale după liberalizarea cursului de schimb a făcut ca exporturile argentiniene să fie mult mai competitive la nivel global, descurajând în acelaşi timp importurile. Creşterea în paralel a preţului la soia pe piaţa internaţională a generat şi mult dorita injecţie de capital străin, China devenind importatorul principal de soia argentiniană.

După ce populaţia a retras 22 de miliarde de dolari din bănci în decursul a numai 3 luni, pe data de 1 decembrie 2001, guvernul de la Buenos Aires anunţa celebrul „coralito”, îngheţarea tuturor depozitele bancare pentru a împiedica retragerea şi a restului de 70 de miliarde de dolari rămaşi în sistemul bancar, ceea ce ar fi condus la falimentul băncilor. Această decizie a declanşat cea mai gravă criză economică şi socială din această ţară. Câteva zile mai târziu, FMI-ul refuză să acorde Argentinei un împrumut de 1,26 de miliarde de dolari şi pe 23 decembrie guvernul anunţă că ţara a intrat în încetare de plăţi, datoria sa fiind de 100 de miliarde de dolari. Însă Argentina şi-a impus ulterior propriile condiţii în faţa creditorilor, reuşind să obţină o reducere cu 75% a datoriei.

Lecţia de supravieţuire din stradă

Însă politica aplicată de Argentina este greu de aplicat în zona euro. „Acest model a fost posibil pentru că lumea s-a schimbat radical între timp” spune Dal Poggetto. „Preţul unor produse exportate masiv de Argentina, precum soia, a crescut chiar şi de patru ori, dolarul a scăzut şi ratele dobânzilor au rămas mici”, precizează ea. În plus, aceste măsuri au avut şi un cost, accesul Argentinei pe pieţele financiare internaţionale fiind blocat, ceea ce a obligat-o să se autofinanţeze, apelând în acest sens chiar şi la naţionalizarea sistemului privat de pensii. În plus, politica de subvenţii a implicat o creştere a cheltuielilor publice cu 35% şi la o inflaţie anuală de peste 25%.

În tot cursul crizei, populaţia s-a mobilizat exemplar pentru a depăşi consecinţele recesiunii. S-a dovedit că unul din trei argentinieni a participat la adunările populare organizate la colţ de stradă şi în alte locuri publice unde populaţia se organiza pentru a face faţă evacuărilor forţate, dar şi pentru a pune la cale şi gestiona apoi programe de ajutor colectiv, precum cele de sănătate sau de alimentaţie. Unele astfel de proiecte au fost ulterior luate în considerare la nivel naţional de către autorităţi pentru a reforma vechile structuri care nu mai funcţionau.

La nivel social, schimbările sunt dramatice. Dacă în 2001, aproape 36 la sută din populaţia argentiniană era la limita subzistenţei, în a doua jumătate a anului 2008 doar 15 la sută mai era în pragul sărăciei. În numai trei ani, Argentina a reuşit să atingă PIB-ul din 1998, anul de dinaintea declanşării crizei.