Arabia Saudită îşi deschide spațiul aerian pentru "toți transportatorii", inclusiv pentru israelieni

Joe Biden, care urma să sosească vineri la Jeddah direct din Israel, a salutat o decizie "istorică". La fel ca multe țări arabe, Arabia Saudită nu recunoaște oficial statul evreu.

Arabia Saudită a anunțat vineri, 15 iulie, că își deschide spațiul aerian pentru "toți transportatorii", un aparent gest de bunăvoință față de Israel, în timp ce președintele american Joe Biden era așteptat în regat, la Jeddah, în cursul zilei. Anunțul ridică de facto restricțiile pentru zborurile către și dinspre Israel, notează Le Monde.

Autoritatea Aviației Civile din Arabia Saudită "își anunță decizia de a deschide spațiul aerian al regatului tuturor transportatorilor aerieni" care îndeplinesc condițiile de survol de reglementare, potrivit unui comunicat emis pe Twitter. Ea a precizat că această decizie a fost luată pentru a "consolida poziția regatului ca hub global".

Într-o declarație a lui Jake Sullivan, consilier pentru securitate, președintele, care a salutat o decizie "istorică", se bucură că munca diplomatică furnizată de Washington cu Riadul dă roade. "Această decizie deschide calea către un Orient Mijlociu mai integrat, mai sigur și mai stabil, care este vital pentru Statele Unite și cetățenii americani, dar și pentru securitatea și prosperitatea Israelului". Dl Sullivan o vede ca pe "rezultatul perseverenței" eforturilor diplomatice ale lui Joe Biden. Președintele american urma să zboarer direct din Israel la Riad, un zbor fără precedent între Israel și Arabia Saudită, țară care nu recunoaște oficial statul evreu.

 „Injecție” cu 100 de miliarde de dolari

Înainte de sosirea domnului Biden în Israel, miercuri, Washingtonul dăduse de înțeles că mai multe țări arabe ar putea stabili legături cu Israelul, alimentând speculațiile cu privire la faptul că Arabia Saudită va fi următoarea. Regatul nu a manifestat nicio opoziție atunci când aliatul său regional, Emiratele Arabe Unite, a recunoscut Israelul în 2020, urmat de Bahrain și Maroc, în temeiul Acordurilor Abraham negociate de Statele Unite.

Cu toate acestea, analiștii prevăd că este puțin probabil ca Riadul să fie de acord cu legăturile formale cu statul evreu în timpul vizitei domnului Biden sau în timp ce regele Salman, în vârstă de 86 de ani, încă domnește. La începutul lunii mai, Arabia Saudită îşi anunţase intenţia de a deveni un hub global de transport aerian și de a-și tripla traficul anual la 330 de milioane de pasageri până la sfârșitul deceniului.

Riadul mai plănuiește să injecteze 100 de miliarde de dolari (100 de miliarde de euro) în sector până în 2030, să lanseze o nouă companie aeriană națională și să construiască un nou "mega aeroport" în capitală. Analiștii, însă, pun la îndoială capacitatea companiilor saudite de a concura cu alte importante companii regionale, precum Emirates sau Qatar Airways.

Traducerea: Rodezia Costea/rcostea/czaharia