„Ar fi nevoie de un miracol”. Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia

Premierul Noii Zeelande în Papua Noua Guinee. Foto: rnz.co.nz

Avionul Forțelor de Apărare din Noua Zeelandă în care călătorea premierul neozeelandez, Christopher Luxon, este puțin probabil să fie reparat la timp. Avionul ar fi trebuit să ajungă în Japonia și să-l preia pe primul ministru al Noii Zeelande pentru a-l aduce înapoi acasă, împreună cu delegația comercială care-l însoțește, a spus ministrul Apărării, Judith Collins.

Premierul neozeelandez și-a lăsat delegația care-l însoțea, în urmă

Christopher Luxon a fost nevoit să lase cea mai mare parte a delegației neozeelandeze în Papua Noua Guinee când avionul cu care călătorea spre Japonia s-a defectat.

Ministrul Apărării din Noua Zeelandă, Judith Collins a declarat pentru Morning Report că avionul de rezervă al Forțelor de Apărare este momentan supus unor proceduri de întreținere pe termen lung și nu va fi gata de zbor până la sfârșitul lunii viitoare, conform rnz.co.nz.

Înlocuirea flotei de avioane necesare deplasărilor oficaile ar costa sute de milioane de dolari, iar acest lucru nu este foarte posibil în actualul climat economic.

„Sunt avioane foarte vechi, au peste 23 de ani. În mod normal, acestea nu ar fi folosite comercial acum în acest stadiu”, declara Collins.

Ministrul Apărării Judith Collins din Noua Zeelandă. Foto: RNZ

Premierul neozeelandez  a ajuns în Japonia cu un avion de linie

Christopher Luxon trebuia să stea în Port Moresby, în Papua Noua Guinee, doar 90 de minute duminică, în timp ce Boeing-ul 757 cu care zbura spre Japonia era alimentat.

După o întârziere de o oră, un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare din Noua Zeelandă a confirmat că aeronavei i s-au a ars două siguranțe. Collins a spus că trebuie scoase și anumite componente de pe aripile avionului, pentru reparații, ceea ce înseamnă că acesta nu poate zbura la altitudini suficient de mari, pentru zboruri pe distanțe lungi.

Defecțiunea intervenită l-a forțat pe premierul neozeelandez să ia un zbor comercial spre Tokio. Primul-ministru a zburat singur la Tokyo pentru a promova comerțul și turismul.

Delegația comercială însoțitoare a rămas duminică noaptea în Papua Noua Guinee și a zburat luni spre Brisbane, de unde urmau să ia un zbor Air NZ către Tokyo.

„Nu ar trebui să ne bazăm pe faptul că ajungem în Japonia pentru a-i aduce înapoi pe prim-ministru și delegația sa – decât dacă se întâmplă un miracol și dintr-o dată se rezolvă”.

„S-a făcut tot ce s-a putut. Ar fi nevoie de un miracol”

„Forța de Apărare a făcut o treabă uimitoare păstrând avioane care altfel... în vremuri mai bune ar fi retrase destul de repede”.

La începutul acestui an, premierul neozeelandez a fost, de asemenea, forțat să ia un zbor comercial spre Melbourne, când un avion al Forței de Apărare s-a stricat înainte de a părăsi pista din capitala Noii Zeelande, Wellington.