După ce a reașezat raporturile cu Germania în speranța apropierii viitoare de UE, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a reînnodat relațiile și reclădit punțile cu Statele Unite la sfârșitul săptămânii trecute, când un tribunal turc din Aliaga, regiunea Izmir, a ridicat interdicțiile de arest la domiciliu și părăsirea țării de către pastorul evanghelist Andrew Brunson.

Evident că fiecare din părți a reacționat imediat pentru a marca faptul că nu e vorba despre o intervenție politică - Erdogan, nici că nu e rezultatul unor negocieri – nu negociem pentru ostatici, susține Donald Trump, respectiv încurajăm să fie eliberați toți prizonierii americani, în primul rând cei angajați de către ambasada SUA – Secretarul de Stat Mike Pompeo.

Totuși cel mai important punct al deciziei de vineri și sâmbătă îl reprezintă o reașezare a relațiilor bilaterale turco-americane. Tulburate profund în ultima vreme de dispute pe teme considerate cruciale, relațiile dintre cei doi aliați cu cele mai mari armate din NATO nu puteau să rămână astfel. Și, e adevărat, în spate se află foarte multe teme de contencios.

Putem pune punctul de plecare al divergențelor strategice turco-americane la momentul 2003, când Turcia a refuzat survolul și utilizarea bazei de la Incirlic în Irak. Au urmat acțiunile de descompunere a establishmentului militar turc în repetate rânduri, în scandalurile Ergenekon și Sledgehammer. În perioada mai recentă, tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, nemulțumirile au apărut de la decolarea avioanelor F16 care urmau să doboare aeronava prezidențială de la baza Incirlic, fără ca partea americană să intervină, fapt reproșat Washingtonului.

Dar poate cele mai grave divergențe vin de la războiul din Siria, acolo unde SUA a susținut în mod consecvent gherilele kurde, inclusiv forțele de auto-apărare YPG-PYD, coloana vertebrală a Forțelor Democratice Siriene-SDF, kurdo-arabe, considerate de către Ankara ca fiind legate de PKK și, oricum, organizații teroriste. Nu-i vorba că, de cealaltă parte, SUA a reproșat toleranța excesivă a Turciei față de ISIS, lucru respins vehement de către Ankara. Rămâne episodul ciudat al opririi de către procurorii turci a unui transport special al MIT, serviciul militar de informații turc, care ar fi fost arme destinate, zice-se, ISIS, episod care a declanșat vânătoarea de guleniști și teoria statului paralel chiar înainte de tentativa de puci.

Dacă mai adăugăm și episodul Halk Bank, condamnată pentru afacerile și încălcarea embargoului iranian, cu directorul arestat și condamnat în SUA, ca și episodul respingerii extrădării clericului turc Feitullah Gulen, aflat în Pensylvania, avem un peisaj al celor mai importante divergențe ce alimentează relația bilaterală. Mai există și alte probleme, între care arestarea unui număr de cetățeni turcoamericani sau angajați turci în companii americane, ba chiar și la misiunile diplomatice americane, implicați în scandalul Hizmet - organizația lui Feitullah Gulen, și așa-numitului stat paralel.

Efectele unor măsuri mai dure luate de către SUA asupra Turciei s-au văzut la Ankara, într-un adevărat război economic care a sugrumat lira, care a pierdut 40% din valoare. Ulterior, topirea resurselor și veniturilor populației în inflație și prăbușirea rapidă a creșterii economiei, au determinat reacții importante. Cum ginerele lui Erdogan e Ministru de Finanțe, și acest aspect a adus contestări în Turcia.

Președintele SUA, Donald Trump, l-a primit pe pastorul eliberat cu familia la Casa Albă. Un prilej nou pentru a adăuga mulțumirile pentru președintele turc, Trump insistând că nu a fost ușor și nu i-a fost ușor nici președintelui Erdogan. E de înțeles că, în subtext, a fost un pas înapoi, Președintele turc și-a călcat pe inimă și pe orgoliu în acest demers. Însă mesajul cel mai important este că SUA și Turcia merg spre relații foarte bune, chiar excelente astăzi. Lira a încetat să cadă, în perspectiva eliberării pastorului evanghelist, iar ridicarea sancțiunilor și eliminarea taxelor suplimentare pentru produsele industriale turcești pot re-stabiliza economic Turcia și pot aduce din nou încrederea investitorilor.

Președintele Erdogan și establishmentul turc par să fi învățat lecția. Nu că nu puteau, cu încăpățânare, să meargă înainte. Dar în perspectiva problemelor din nodul gordian sirian, în provincia Idlib, numai presiunile americane și europene nu erau potrivite. Mai mult, Turcia a gustat, la Teheran, un moment foarte greu, când a fost ignorată de către Rusia și Iran, care anunțau susținerea opțiunii lui Al Assad de recucerire a întregului teritoriu sirian, deci și a provinciei Idlib, acolo unde Turcia are trupe și interese, și unde se află, la Manbij, în acord cu SUA pentru patrulare comună, orașul având o puternică minoritate kurdă și trupe prezente ale SDF, Forțele Democratice Siriene, majoritar kurde.

În acest context complex, Turcia are nevoie de sprijin occidental în primul rând din cauza presiunilor la care o supune Rusia, dinspre Crimeea militarizată și dinspre Estul Mediteranei, controlat autoritar deja de Rusia, care a amplasat și baterii S300 în Siria. Astfel că, dincolo de angajarea pe mai departe a Rusiei și Iranului, Turcia a anunțat participarea la formatul pe Siria format de Franța, Germania și Rusia – cu presiuni pentru scoaterea lui Arafat din viitorul statului sirian – dar și relația bilaterală cu SUA ameliorată oferă noi pârghii și alternative. O reapropiere mai consistentă de Israel ar putea întregi instrumentarul larg al Turciei pentru a se confrunta cu nebunia din Siria și presiunile asupra propriului stat.