România va atinge borna de 1.000 km de autostradă prin finalizarea unui nou segment al Autostrăzii Transilvania. Cu toate acestea, utilizarea acestui lot nu va fi posibilă imediat.
Este vorba despre un lot de 13,55km din Autostrada Transilvania, între Nușfalău și Suplacu de Barcău. Potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructură (API), noul segment din A3 nu va putea fi folosit de șoferi începând cu luna august, ci va suporta câteva luni de amânare.
România atinge borna de 1.000 km de autostradă
„Atingem borna de 1000 kilometri cu... un minunat muzeu! Cei 13,55 km din Autostrada Transilvania dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău sunt aproape gata, așa cum puteți vedea din cadrele aeriene surprinse de „Marinul" în 14 iulie.
Turcii de la Nurol mai au doar câteva mici zone unde trebuie așternut stratul de uzură și făcute finisajele. Sunt cu parapetele de protecție instalate pe mare parte din șantier și s-au apucat și de marcajele rutiere.
E clar: chiar și cu o mobilizare lejeră în stil estival, autostrada ar fi pregătită de trafic în vreo 3 săptămâni. Dar nu vom putea circula la început de august deoarece, în ciuda insistențelor noastre publice reiterate timp de mai bine de un an de zile, oficialii Companiei Naționale Anti-Infrastructură din România s-au lălăit nepermis de mult cu formalitățile birocratice necesare descărcării provizorii de la sud de Suplacu de Barcău”, au menționat specialiștii Pro Infrastructura.
Specialiștii subliniază că, în loc să adăugăm imediat 13,55 km la cei 995 km de autostradă și drumuri expres deschise șoferilor în țară, vom fi nevoiți să mai așteptăm câteva luni până în toamnă.
Termenul de finalizare a contractului pentru acest lot a fost stabilit pentru luna februarie 2023. Contractul a fost semnat pe 30 septembrie 2020, cu o perioadă de 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 1 februarie 2021, iar proiectul tehnic a fost avizat în luna august 2021.
Lucrări în avans pentru mai multe loturi de autostradă
Asociația Pro Infrastructură a prezentat lunile trecute și progresul făcut de constructori pe anumite loturi din A3. Conform acestora, pe loturi precum Chețani - Câmpia Turzii, lucrările sunt în avans față de graficul prevăzut în contract.
„Pe Chețani - Câmpia Turzii Strabag și Geiger trag tare pentru a stabili un record național: inaugurarea unei bucăți de autostradă cu 8 luni înainte de termen, în decembrie 2023. Încă sunt în grafic dar mai au un munte de muncă și vremea tomnatică trebuie să țină cu ei (și cu noi)”, scriau specialiștii API pe Facebook.