Ministerul Educației a publicat rezultatele la Titularizare, din acest an. Examenul este o problemă în România și mulți profesori rămân suplinitori toată viața. Dascălii care au reușit să devină titulari își cer transferul în alte școli, iar multe posturi libere nu sunt anunțate.
Update: Ministerul Educației a publicat notele de la examenul de Titularizare din acest an. Conform datelor statistice, 48% dintre candidați au luat peste 7 la proba scrisă a examenului de titularizare, iar 33,4% au obținut între 5 și 7.
Procentul notelor de 7 este aproximativ la același nivel cu sesiunea de anul trecut (48,68%) și peste cel din anul 2021 (44,47%). Rata notelor între 5 și 7 este în creștere comparativ cu anul trecut: 33,45% față de 32,91%.
27 de candidați au obținut nota 10 (146 în anul 2022 și 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
Rezultatele la examenul de Titularizare
Rezultatele la examenul național de intrare în învățământul preuniversitar sunt așteptate astăzi. 7000 de profesori din cei 30.000 care au participat la concurs vor fi angajați. Cu toate astea, peste 65.800 de catedre sunt blocate, iar mulți profesori rămân suplinitori toată viața.
Pentru a deveni titularizabil, un post trebuie să aibă o viabilitate mai mare de patru ani – un ciclu de învățământ – și să fie anunțat ca atare de instituția școlară. Mulți profesori se plâng că unele posturi nu sunt anunțate și că anumite persoane sunt privilegiate.
Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus: „Titularizarea este o problemă care trenează de foarte mult timp în România. Am atras pentru prima oară atenția în acest an că mai puțin de 10% din posturile titularizabile, care sunt puțin peste 5.000, sunt pentru limba română, matematică, istorie, geografie, fizică, chimie”. Foarte multe posturi, deși complete, nu sunt scoase la titularizare, recunoștea fostul ministru.
În 2022, numărul posturilor titularizabile în 2023 ar trebui să ajungă la 20.000 – 25.000. Anul acesta au fost scoase doar 6.837 de posturi pe durată nedeterminată, dintre care, cele mai multe – 1.154 – pentru educatoare și învățătoare – 962.
De ce unii profesori rămân suplinitori
Actualul sistem face ca un profesor suplinitor să-și poată da definitivatul și toate gradele, chiar dacă nu are post și să rămână suplinitor toată viața.„Dacă există o bătaie mare, ea este spentru posturile din orașe. Mai ales din orașele mari. Acestea sunt cele care contează cu adevărat. Cred că avem un mare deficit de cadre didactice mai ales în zonele rurale în care în principiu nu poți alcătui o normă didactică într-un singur sat și trebuie să cumulezi două-trei sate. Oamenii nu prea vor să se ducă acolo, iar dacă se duc, stau un an-doi, în perspectiva transferului, cu rezervarea postului”, a explicat expertul în educație Mihai Maci.
O altă problemă este că un profesor titular care obține un loc de muncă la inspectoratul școlar, în minister sau devine primar, lider de sindicat sau președinte de stat are dreptul de a-și rezerva catedra, orele care alcătuiesc norma didactică fiind acoperite de un profesor suplinitor. Acesta se va putea întoarce la catedră când dorește.
Mihai Mici a mai spus că și testarea profesorilor a fost schimbară. „O serie de neghiobii de pedagogie”. ”Un candidat poate să fie foarte bun la Matematică, dar nul la tâmpeniile acelea pedagogice care oricum n-au nicio relevantă pentru cineva care predă. Nu spun nimic despre activitatea ta didactică. E așa un soi de limbă de lemn pe care trebuie să o cunoști”, subliniază Mihai Maci.
Profesorii vechi nu vor să plece
El a mai declarat că în unele școli este nevoie de profesori tineri, dar că ceilalți nu vor să plece de la catedră. „Din cauza transferurilor succesive a căror țintă este liceele bune din marile orașe și de rezervare a catedrelor se întâmplă ca în aceste licee bune să fie profesori în vârstă. Paradoxul face ca exact acolo unde ar fi cea mai mare nevoie de oameni tineri, cu o viziune nouă asupra felului în care se predă și asupra conținuturilor, tocmai acolo sunt oamenii cei mai conservatori. Asta fiind, în treacăt fie spus, o garanție pentru pătinți, pentru că ei își doresc școală ”de modă veche”. Ideea ar fi ca în marile licee naționale, cu o anumită periodicitate, să aduci oameni tineri care să reîmprospăteze viziunea asupra materiilor”, mai spune Maci.
Rata de participare la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri, 12 iulie, a fost 83,17%. Din promoția de absolvenți ai acestui an înscriși la concurs, s-au prezentat 81,70% dintre candidați. 2.623 de candidați dintre cei prezenți s-au retras (2.541 de candidați din motive personale, respectiv 82 de candidați din motive medicale), potrivit Adevărul.