Apollo 10. Astronomii cred că au localizat modulul lunar folosit în misiunea din 1969

Apollo 10. Astronomii cred că au localizat modulul lunar folosit în misiunea din 1969

Astronomii cred că au localizat faimosul modul lunar utilizat în cadrul misiunii Apollo 10, la cinci decenii după ce acesta a fost eliberat în spaţiu. Modulul, cu o lăţime de doar patru metri, poreclit Snoopy, era considerat pierdut definitiv.

Snoopy, botezat după numele îndrăgitului căţel personaj de desene animate, a fost folosit ca antrenament pentru aselenizarea misiunii Apollo 11, care a avut loc la două luni după Apollo 10, în iulie 1969.

Doi dintre cei trei astronauţi participanţi la misiune s-au transferat în modului Snoopy şi au ajuns la o altitudine de 15.000 de metri deasupra suprafeţei Lunii, după care au revenit la modulul de comandă.

După ce au demonstrat manevra de andocare, misiunea a luat sfârşit, iar Snoopy a fost eliberat în spaţiu.

Nick Howes, membru al Royal Astronomical Society, spune că e sigur că modului a fost localizat şi nu mai este nevoie decât ca cineva să mergă să-l recupereze.

Howes spune că a început operaţiunea de căutare a modulului în 2011 şi, potrivit calculelor sale, şansele de a-l găsi erau de una la 235 de milioane.

Acesta şi echipa sa de astronomi au analizat mai mulţi terabytes de date radar, iar în 2018 au descoperit ceea ce credeau că ar putea fi Snoopy,   informează Press Association, citat de Agerpres

„Suntem convinşi, într-un procent de 98%, că l-am localizat. Până când cineva nu se duce să-l recupereze nu putem fi siguri 100%. Înainte ca cineva să se apropie la o distanţă foarte mică şi să obţină un profil radar detaliat, nu putem fi siguri”, a mai spus Howes.

„Mai avem de aşteptat câţiva ani buni până când va fi recuperat, dar, după ce va reveni, vom putea avea o imagine foarte detaliată a sa”.

„Ar fi o realizare fantastică pentru ştiinţă. Oamenii spun 'care e rostul?' Din punctul de vedere al arheologiei spaţiului, este interesant”.

„Este singurul care a zburat, iar acum se află acolo. Programul Apollo a fost cea mai mare realizare tehnologică din istoria umanităţii”, a mai spus Howes.

„Toţi cei care au o anumită vârstă ştiu exact ce făceau pe 20 iulie 1969. A fost momentul Kennedy”.

„Este un fragment de istorie, un moment din istorie, este un artefact unic”.

Howes a declarat în cadrul Cheltenham Science Festival că cineva cu expertiză în explorarea spaţiului precum fondatorul SpaceX, Elon Musk, ar fi candidatul ideal pentru a-l aduce pe Snoopy înapoi pe Terra.

„Mi-ar plăcea ca Elon Musk şi minunata lui rachetă să meargă în spaţiu, să-l recupereze şi să-l ducă înapoi”.

„Aşa cum mi-a spus Eugene Cernan, membru al misiunii Apollo 10: 'Fiule, dacă îl găseşti şi îl aduci înapoi, imaginează-ţi ce coadă o să fie la Smithsonian”.

„Sper ca până când va reveni pe Terra, Elon Musk să fi ajuns deja pe Lună şi să fie deja în drum spre Marte”.

„Elon Musk este cel mai mare tocilar de pe planetă care ştie totul despre Apollo şi deţine cea mai mare colecţie legată de Apollo în afara Smithsonian”.

„Dacă i-ai spune 'Elon, ţi-ar plăcea cea mai tare piesă pentru colecţia ta? Trei sute de milioane de dolari ca să recupereze modului, probabil că i-ar plăti”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News