Premierul Florin Cîțu susține că este nevoie de implicarea mai amplă pentru promovarea campaniei de vaccinare. El consideră că ar fi utilă implicarea bisericii, mai ales la sate, și de cea a autorităților locale în campania de vaccinare. Astfel s-ar convinge mai ușor cât mai mulți români de beneficiile imunizării împotriva COVID-19.
„Sunt două luni foarte importante pentru noi aprilie şi mai,pentru că în aceste două luni vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România. La finalul lunii mai ar însemna să avem, într-un scenariu mai pesimist, 5 milioane de persoane vaccinate şi într-un scenariu mai optimist - 6,3 milioane”, a spus Florin Cîțu îtr-o conferință de presă.
Apel către autoritățile locale al premierului
Premierul Florin Cîțu a făcut apel către politicieni și către autoritățile locale să-i informeze pe români despre campania de vaccinare.
„Mai mult, este nevoie – și am spus-o și la întâlnirea cu cultele și mi s-au dat asigurări – de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații și să poată să se vaccineze”, a mai spus premierul.
„Aşa cum arată lucrurile, vom avea la sfârşitul lunii iulie 10 milioane de doze de vaccin. E important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Întâi trebuie să ne programăm şi apoi vom putea să vorbim de 10 milioane persoane vaccinate la sfârşitul lunii iulie, ceea ce clar arată 70% de persoane adulte şi putem vorbi despre redeschiderea economiei aproape în totalitate”, a adăugat el.
Există un platou în privința incidenței, susține premierul Florin Cîțu
Premierul României susține că România a ajuns la un platou în ceea ce privește incidența cazurilor de coronavirus.
„Avem un platou care se menţine de aproape o săptămână, la fel şi dacă mă uit la procentul persoanelor confirmate. Pe Bucureşti avem iar o stabilizare, chiar o scădere în ultimele zile, şi la Ilfov avem un platou şi în judeţul Timiş scade”, a spus el.
„Vă cer să aveţi răbdare. Măsurile funcţionează. Avem date care arată că situaţia epidemiologică a ajuns la un platou. Aşteptăm o îmbunătăţire, dar nu se poate îmbunătăţi fără aceste măsuri pe care le-am luat până acum. Putem să ajutăm doar prin respectarea măsurilor şi prin vaccinare”, a mai adăugat Florin Cîţu.