Aparatură de 15.000 de euro donată de Salvați Copiii pentru secția de prematuri a Spitalului ”Louis Țurcanu”
- Georgeta Petrovici
- 22 noiembrie 2017, 15:07
Salvați Copiii România dotează, pentru a cincea oară, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara. Valoarea echipamentelor medicale donate miercuri se ridică la 15.000 de euro.
În cadrul programului de combatere a mortalității infantile, Salvați Copiii România, cu sprijin de la Fornetti, a donat, miercuri, spitalului din Timișoara o masă radiantă, un monitor de funcții vitale, două infuzomate și două perfuzomate, indispensabile unui act medical imediat și adecvat tratării copiilor născuți înainte de termen. Acesta este cel de-al cincilea an în care Organizația Salvați Copiii ajunge cu donații în județul Timiș la Spitalul de Urgență pentru copii ”Louis Țurcanu”, unde, până în prrezent a fost donată aparatură medicală în valoare de 83.500 de euro.
Aparatele donate de Salvați Copiii salvează vieți
Secția de neonatologie-prematuri a spitalului este foarte importantă pentru regiune, aici fiind transferați nou-născuții cu probleme grave din Timiș și din județele vecine. În medie 900 de copii sunt tratați anual aici.
Amintim cel mai recent caz, despre care EVZ a relatat pe larg, cel al bebelușului născut la 24 de săptămâni la Curtici, județul Arad. Fătul care nu cântărește decât 900 de grame, având 25 de centimetri lungime, este menținut în viață datorită aparatelor de ultimă generație donate de Salvați Copiii. bebelușul a fost adus la spital duminică.
În județul Timiș, rata mortalității infantile a fost, în 2016, de 7,5 la mia de copii născuți vii, dublă față de media raportată la nivelul Uniunii Europene.
Profesor Dr. Mărioara Boia, șeful secției de neonatologie-prematuri de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu”, arată cât de important este pentru un medic să aibă aparatură medicală de calitate: ”Masa de reanimare va fi folosită în terapie intensivă, penru reanimarea rapidă a nou-născuților, procedură mai mult decât utilă în perioada critică. Monitorul de funcții vitale este atașat tututor nou-născuților cu patologii grave, mai ales în crizele de apnee, când trebuie monitorizați în permanență, pentru a se putea interveni terapeutic promt”.
Potrivit Gabrielei Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România, e urgent ca autoritățile să conceapă un program național complex, destinat reducerii mortalității infantile: ”În România, nou-născuții încă mor, pentru că maternitățile sunt precar dotate cu aparatură medicală vitală. Dotarea maternităților cu aparatură medicală, care să îi ajute pe medici să îi țină în viață și să îi îngrijească pe acești copii mai vulnerabili este o prioritate care ar trebui asumată de orice guvernare responsabilă. Programul Salvați Copiii, un program în spatele căruia se află un efort colosal, conjugat, al echipei organizației, dar și al medicilor cu care lucrăm, este un exemplu că se poate, acolo unde există consecvență și mai ales obiective urmărite pe termen mediu și lung”.