Apa Nova folosea foști ofițeri de informații pentru filaje și interceptări în rândul propriilor angajați

Apa Nova folosea foști ofițeri de informații pentru filaje și interceptări în rândul propriilor angajați

Apa Nova Bucureşti avea un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii, prin intermediul căruia se efectuau filaje şi interceptări, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a lui Costin Berevoianu, a lui Vlad Moisescu şi a omului de afaceri Ovidiu Semenescu.

Potrivit referatului DNA, prin intermediul acestui serviciu de securitate se dorea evitarea divulgării de către angajaţii companiei a datelor care să conducă la depistarea activităţilor ilegale pe care le derulau cei care controlau agentul economic. ”Deosebit de important este şi faptul că la nivelul SC Apa Nova Bucureşti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuează filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic şi care încearcă în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate. Tot pentru asigurarea confidenţialităţii activităţilor ilicite derulate de această companie au fost înfiinţate conturi bancare confidenţiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăţi de către persoane anume desemnate (Bruno Roche şi Lalague Laurent)', spun procurorii DNA Ploieşti.

Documente contrafăcute

Potrivit documentului citat, probele administrate în cauză de anchetatori au relevat intenţia de a fi plăsmuite documente care să fie prezentate drept justificare pentru plăţile efectuate şi care să confere un caracter de legalitate acestora, în condiţiile în care aceste documente nu au existat la momentul descinderii şi ridicării de înscrisuri de la sediul SC Apa Nova SA şi SC Veolia Apă Servicii SRL de către ofiţerii DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

'Mai mult, probele au relevat posibilitatea ascunderii unor documente în baza cărora au fost efectuate plăţi presupus nelegale', susţin procurorii.

Preț prea mare

De asemenea, aceştia arată că în cauză a fost afectat 'în mod grav' parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată, iar căpuşarea activităţii Apa Nova a condus la creşterea preţului serviciilor de apă şi canalizare plătit de locuitorii municipiului Bucureşti.

'În speţă, a fost afectat în mod grav parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată în cadrul unor societăţi comerciale pe acţiuni constituite sub forma unor agenţi economici care fac parte din Grupul francez de firme Veolia, respectiv SC Apa Nova Bucureşti SA, prin căpuşarea activităţii cu diferiţi agenţi economici prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal. Această situaţie a avut efect indirect inclusiv creşterea preţului serviciilor de apă şi canalizare plătit de locuitorii municipiului Bucureşti', se arată în referatul DNA.

Pericol concret

Procurorii anticorupţie cer arestarea celor trei inculpaţi din dosar, arătând că activităţile nelegale reţinute în sarcina lor s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, până în prezent, pericolul pentru ordinea publică fiind 'concret şi actual'.

Totodată, există indicii conform cărora inculpaţii sunt parte a unui mecanism infracţional complex, având ca obiect comiterea unor infracţiuni de corupţie, iar destructurarea acestui mecanism presupune în mod obligatoriu izolarea tuturor persoanelor cu privire la care există probe că au comis infracţiuni de genul celor reţinute în această cauză, astfel încât urmărirea penală să se deruleze într-un mod eficient, susţine DNA.