Anunţul momentului pentru cei care stau la bloc! Schimbări uriaşe de la 1 aprilie. Este obligatoriu

Sursa: EVZ

Veşti bune pentru toţi românii care locuiesc la bloc. Pe lângă reabilitarea termică a blocurilor, se vor putea primi bani de la stat pentru lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat din spațiile comune ale blocului, pentru montarea sau înlocuirea sistemelor de ventilație și pentru înlocuirea ascensoarelor sau a instalațiilor electrice și de apă. În plus, toate cheltuielile legate de elaborarea documentelor necesare vor putea primi finanțare și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Asociațiile de proprietari care doresc reabilitarea termică a blocului pot depune documentația pentru un program de finanțare ce face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență )PNRR).

Programul presupune cofinanțare zero din partea locatarilor, iar criteriul după care se vor acorda banii va fi ordinea în care s-au primit dosarele la primăriile din fiecare localitate. Proiectul de OUG mai trebuie doar publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica pe tot teritoriul României.

Programul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Autoritățile române au stabilit, printr-un nou proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) adoptat de Guvernul României, să stimuleze rata de renovare a blocurilor. Inițiativa respectivă a fost realizată prin creșterea numărului de activități de renovare pentru care se pot primi bani de la stat și care vizează creșterea eficienței energetice a blocurilor.

Mai mult, se vor putea primi bani de la stat pentru lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat din spațiile comune ale blocului, înlocuirea sistemelor de ventilație și înlocuirea instalațiilor electrice.

Potrivit informațiilor din noul proiect de OUG, lista activităților de renovare a blocurilor, pentru care se pot cere bani de la stat, va fi extinsă.

Veşti bune pentru toţi românii! Autoritățile române vor putea cere bani de la stat pentru:

– lucrări care au ca scop asigurarea calității aerului interior prin montarea/ repararea/ înlocuirea instalației de ventilare, inclusiv în spațiile comune, respectiv prevederea de soluții de ventilare mecanică centralizată sau cu unități individuale cu comandă locală sau centralizată, utilizând recuperator de căldură cu performanță ridicată;

– lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în spațiile de utilizare comună ale clădirii;

– montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;

– lucrări de instalare a infrastructurii de cablare, respectiv conducte pentru cabluri electrice, pentru fiecare loc de parcare, care să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare a vehiculelor electrice.

Lucrările eligibile ce vizează instalațiile de iluminat din spațiile comune ale blocurilor vor fi:

– reabilitarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate;

– înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED;

– instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare sau prezenţă, acolo unde acestea se impun pentru economie de energie.

De asemenea, se vor schimba ascensoarele, instalațiile electrice și de scurgere a apei pluviale și de canalizare cu sisteme moderne și eficiente.

În prezent, potrivit OUG 18/2009, e posibilă doar „repararea/ înlocuirea, după caz, a mecanismelor de acționare electrică a ascensoarelor de persoane” cu bani de la stat.

Noul proiect prevede următoarele:

– izolarea termică a planșeelor sau a pereților care formează anvelopa clădirii ce delimitează spațiul încălzit de alte spații comune neîncălzite;

– asigurarea unui nivel ridicat de etanșeitate la aer a anvelopei clădirii, atât prin montarea adecvată a tâmplăriei termoizolante în anvelopa clădirii, cât și prin aplicarea de tehnologii de reducere a permeabilității la aer a elementelor de anvelopă opace cu asigurarea continuității stratului etanș la nivelul anvelopei clădirii.

Anvelopa unui bloc reprezintă sistemul constructiv „de închidere perimetrală a unei clădiri, compus din fațadă – parte vitrată și parte opacă, inclusiv balcoane, logii și altele asemenea -, sistemul de acoperire tip terasă sau învelitoare, precum și planșeu peste subsol.”

Noul proiect stabilește că realizarea auditului energetic, elaborarea certificatului de performanță energetică, a expertizei tehnice, proiectarea lucrărilor de intervenție și verificarea documentațiilor tehnice pentru autorizare sau realizarea certificatelor energetice la finalizarea lucrărilor de renovare a blocurilor vor fi finanțate integral prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), potrivit Capital.