ANUNȚ IMPORTANT al JANDARMERIEI pentru protestatarii din fața Parlamentului

ANUNȚ IMPORTANT al JANDARMERIEI pentru protestatarii din fața Parlamentului

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București a intervenit în direct, la Antena 3, pentru a lansa un mesaj foarte important pentru protestatarii care s-au adunat la Palatul Parlamentului, miercuri seară.

Conflicte au izbucnit între protestatari și forțele de ordine, după ce câteva persoane au încercat să forțeze cordonul de jandarmi și să blocheze circulația, iar un protestar a fost luat pe sus de jandarmi.

În acest context, reprezentantul Jandarmeriei a anunțat că nu va tolera acțiunile violente și va interveni.

”Persoanele care protestau au forțat cordonul de jandarmi, au pătruns pe partea carosabilă. Circulația pe bulevardul Națiunile Unite a fost blocată timp de 10 minute, până când colegii mei au reușit să mute masa de manifestanți în Parcul Izvor. Au fost îmbrânceli cu care suntem obișnuiți. Evităm să facem o apreciere despre numărul de manifestanți. Nu vom tolera manifestări violente, arterele rutiere trebuie să fie libere, iar funcționearea instituțiilor publice nu trebuie să fie împiedicată.”, a spus, la Antena 3, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.

Ne puteți urmări și pe Google News