Anunţ important pentru milioane de români! Pot avea probleme când ies la pensie: „Am rămas fără niciun venit”

Anunţ important pentru milioane de români! Pot avea probleme când ies la pensie: „Am rămas fără niciun venit” Sursa foto: pxhere.com

Vechimea în muncă este un aspect foarte important din viața cetățenilor, mai ales pentru că de ea depinde acordarea pensiilor. Din 2011, aceasta se stabilește în baza unei adeverințe, emise de autoritățile competente ori de angajatori, obligați să elibereze adeverințe de venit la cererea salariaților.

Carnetele de muncă nu mai sunt cele prin care vechimea să fie declarată, așa cum se întâmpla până în decembrie 2010.

După anul 2010, evidența muncii a fost realizată în format digital, iar carnetele au fost înlocuite de adeverințe, eliberate de Registrul Geneneral de Evidență a salariaților.

Dacă nu mai dispuneți de carnetul de muncă, o adeverință vă este necesară, iar aceasta se poate elibera fie de către angajator, fie de către Inspectoratul Teritorial, conform perioadei lucrate și a sediului social al firmei angajatoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Angajatorii, obligați să elibereze automat o adeverință la încetarea contractului de muncă al angajatului

După trecerea în mediul electronic, angajatorilor li se impune eliberarea adeverințelor de venit, care trebuie să stipuleze activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, dar și un extras din Revisal.

Mai mult, foștii sau actualii angajați pot cere oricând, de la angajator, o adeverință de venit care să întrunească aceleași cerințe ca atunci când vorbim despre expirarea unui contract.

Angajatorii dispun de un termen de 15 zile pentru a elibera adeverința, de la data solicitării angajatului. Aceasta trebuie să menționeze datele despre salariat, date despre contractul de muncă, valoarea salariului de bază, vechimea în muncă, meserie și specialitate, funcția ocupată, concediile fără plată sau absențele nemotivate de la serviciu.

Românii care au muncit în străinătate ar putea avea probleme la pensionare

Foarte mulți români care locuiesc în străinătate și au ajuns la vârsta pensionării se confruntă cu mari probleme din cauza birocrației din țara noastră.

Sunt probleme mari pentru românii din străinătate care au ajuns la vârsta pensionării. Și care se lovesc de birocrația din țara noastră. Mai exact de cea care încă există în sistemul de pensii. Problemele sunt legate de criza de personal și de legislație, care blochează mii de doare. Persoanele în cauză nu au venit și trebuie să aștepte o perioadă despre care nu știu cât este de lungă.

Durata rezolvării unui dosar de pensie a crescut de la minimum două luni, la maximum doi ani. Iar cei mai afectați de această mare problemă sunt vârstnicii din Italia și Spania, care reprezintă 80% din totalul celor care solicită pensie pentru perioadă muncită în România, după cum informează stirileprotv.ro.

„Suntem câțiva noi care încercăm să învățăm din mers toate chestiile astea”, a spus o angajată de la ghișeu, pentru PRO TV. „Am rămas fără niciun venit. E greu și aici în Spania să gasești de lucru la 62 de ani. Și atunci sigur ca m-am bazat în pensia asta. Aștept o lună, două, trei, dar nu un an. E prea mult!”, a povestit o româncă stabilită în Spania.