Anunț important făcut de Moderna. Creșterea eficienței serului depinde de acest lucru

Sursa foto: EVZ

Persoanele vaccinate cu serul Moderna ar putea primi o a treia doză în acest an, a anunțat compania farmaceutică americană.

Compania americană Moderna a anunțat, miercuri, că ia în calcul posibilitatea ca persoanele vaccinate cu serul său să primească o a treia doză în acest an.

A treia doză de ser Moderna va întări răspunsul imunitar în fața noilor mutații Covid-19

Scopul celei de-a treia doze este întărirea răspunsului sistemului imunitar în fața unui nou val pandemic și în fața tulpinilor recente de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Corinne M. Le Goff, directorul comercial al Moderna. Oficialul a specificat că acest demers ar putea fi pus în practică în scurt timp în țări care își vaccinează în ritm susținut populațiile, cum este cazul SUA, potrivit Business Insider.

"Este probabil ca țările care au realizat deja o acoperire vaccinală ridicată să fie gata să-și mute atenția pe doze suplimentare în 2022 și, eventual, chiar și la sfârșitul acestui an", a declarat Corinne M. Le Goff, directorul comercial principal al gigantului pharma, în timpul unei convorbiri telefonice cu investitorii companiei.

Le Goff a spus că țări precum SUA, care își inoculează rapid populațiile, ar putea începe să primească doze suplimentare de rapel în curând. Însă din cauză că doar aproximativ 5% din populația globală a fost vaccinată anti-Covid, majoritatea țărilor ar continua să le ofere rezidenților primele doze de rapel.

“Sper ca vara aceasta să obținem autorizarea vaccinului pentru o astfel de doză, astfel încât să putem ajuta oamenii să își intensifice nivelul de protecție înainte de toamnă, pentru a preveni un nou val”, a declarat la rândul său directorul executiv Moderna, Stéphane Bancel.

Dozele suplimentare de vaccin Covid-19 ar putea deveni obișnuință

Statele Unite au administrat peste 87 de milioane de rapeluri Moderna până la jumătatea lunii aprilie. Aproape jumătate dintre adulții americani au primit cel puțin o doză de vaccin Moderna, Pfizer sau Johnson & Johnson, potrivit datelor Centrelor pentru control și prevenție a bolilor.

Publicația mai notează că oamenii de știință ar putea produce în mod regulat doze suplimentare de vaccin anti-Covid, ca mijloc de protecție împotriva noilor mutații ale coronavirusului. Strategia va fi similară celei de dezvoltare a vaccinurilor anti-gripale din fiecare sezon.

Sursa: Business Insider

Citește și Pfizer dezvoltă al treilea vaccin pentru cei care s-au injectat deja cu ambele doze