Anul 2025 ne aduce numai scumpiri. Lista cu taxele care ne vor ușura de bani

Anul 2025 ne aduce numai scumpiri. Lista cu taxele care ne vor ușura de baniInflație Sursa foto: Arhiva EVZ

Anul 2025 aduce creșteri de prețuri la carburanți, ca urmare a majorării accizelor, precum și o serie de măsuri fiscale incluse în ordonanța trenuleț care ne vor ușura de bani în contextul în care pensiile și salariile sunt blocate.

Anul 2025  vine cu o serie de scumpiri

Anul 2025 aduce creșteri de prețuri la carburanți din cauza majorării accizelor, o creștere a tarifelor pentru călătoriile cu metroul și o serie de măsuri fiscale incluse în ordonanța trenuleț.

Potrivit Ordinului emis de ministrul Transporturilor, publicat în Monitorul Oficial marți, tarifele pentru călătoriile cu metroul vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2025.

  • Prețul unei călătorii va crește de la 3 lei la 5 lei, iar pentru două călătorii va ajunge de la 6 lei la 10 lei.
  • Tariful pentru 10 călătorii va fi majorat de la 25 lei la 40 lei.
  • Abonamentul pentru 24 de ore va costa 12 lei (față de 8 lei în prezent), cel pentru 72 de ore va fi 35 lei (în loc de 20 lei),
  • Abonamentul săptămânal va costa 45 lei (comparativ cu 35 lei în prezent), cel lunar va fi 100 lei (față de 80 lei acum),
  • Abonamentul pe 6 luni va ajunge la 500 lei (de la 400 lei). În fine, abonamentul anual va costa 900 lei (în loc de 700 lei).

Se scumpesc benzina și motorina de la 1 ianuarie. Prețurile încep să ustureAnul 2025  vine cu o serie de scumpiri. Sursa foto: Pixabay

Ordonanța trenuleț, coșmarul românilor

În plus, prețul abonamentului lunar pentru donatorii de sânge va fi majorat de la 40 de lei la 50 de lei, iar pentru studenți, de la 8 lei la 9 lei. De asemenea, un pachet de 10 călătorii pentru studenți va costa 4 lei, comparativ cu 2,5 lei în prezent.

  • Acciza pentru benzina fără plumb va fi ajustată la 2.528 lei pentru 1.000 de litri (de la 2.019 lei în 2024), iar pentru motorină va ajunge la 2.317 lei pentru 1.000 de litri (de la 1.850 lei).

Pentru anul 2025, acciza pe bere a fost stabilită la 4,82 lei/hl/1 grad Plato, în creștere față de 4,62 lei/hl/1 grad Plato pentru anul curent. În același timp, acciza pentru vinurile spumante va crește la 69,26 lei în 2025, de la 66,34 lei în 2024.

Cătălin Drulă acuză situația dezastruoasă de la Metrorex. Cum se răsfrânge haosul în buzunarul bucureștenilorAnul 2025  vine cu o serie de scumpiri. Sursa foto: Pixabay

Guvernanții au transformat anul 2025 într-o poveste urâtă

Începând cu anul 2025, impozitul pe dividendele distribuite va crește de la 8% la 10%. De asemenea, facilitățile acordate angajaților din domeniile IT, construcții, agricultură și industrie alimentară vor fi eliminate. Plafonul pentru veniturile microîntreprinderilor va fi redus de la 500.000 de euro la 250.000 de euro, iar impozitul pe construcții va fi reinstituit, conform Ordonanței referitoare la anumite măsuri fiscal-bugetare.

Începând cu 1 ianuarie, se va reintroduce „taxa pe stâlp”, cu o cotă de 1%. Regulile pentru aplicarea acestei măsuri vor fi elaborate în termen de 90 de zile. Conform declarațiilor ministrului Finanțelor, Tanczos Barna, prima plată va trebui efectuată după 1 iulie, iar a doua după 1 octombrie, detaliile urmând a fi stabilite în normele respective.

Românii, cocoșați de scumpiri. Inflaţia crește în continuare. Ce s-a scumpit cel mai multAnul 2025  vine cu o serie de scumpiri. Sursa foto: Pixabay

Cresc și amenzile pentru șoferi

Creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.700 lei la 4.050 lei reprezintă o majorare de 9,46%, echivalentă cu 350 de lei în termeni absoluți. Astfel, salariul net va ajunge la 2.575 lei (după deducerea de 300 lei), ceea ce înseamnă o creștere netă de 212 lei, adică aproximativ 9%.

Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie. Plafonarea anterioară a expirat pe 31 decembrie, iar Guvernul nu a decis să o prelungească, astfel că valoarea punctului de amendă va ajunge la 202,5 lei, față de 165 lei cât a fost până acum.