Anul 2018: Tranziția s-a terminat, turbulențele sunt caracteristicile lumii actuale, pentru o generație. Pulsul planetei
- Iulian Chifu
- 3 ianuarie 2018, 00:00
Anul 2017 a fost unul extrem de important. În primul rând că este primul an în care l-am avut pe Donald Trump la Casa Albă. A fost o schimbare de magnitudine relevantă.
Însă după 8 luni, establishmentul american a reacționat și a înlocuit practic complet echipa voluntaristă și nepregătită cu care a venit Donald Trump, din perioada electorală, din cea de tranziție și de la începutul mandatului. Și avem un președinte gestionabil, care poate primi și înțelege informațiile instituțiilor statului și poate guverna predictibil, dincolo de elemente specifice perioadei electorale.
Pe de altă parte, cred că alegerea în Franța ca Președinte a lui Emmanuel Macron care a fost, de asemenea, un eveniment astral, un eveniment de cotitură, pentru că vorbim despre votarea primului preşedinte în Europa, într-un stat care avea înclinaţii eurosceptice sau eurofobe, dar care a ales să voteze un program pro-european declarat. Ambele modificări sunt extrem de importante, ca şi alegerile din Germania unde, să zicem, că lucrurile erau mai echilibrate şi mai apropiate de continuitate, însă unde încă nu avem deznodământul final al coaliţiei pe care să o conducă doamna Merkel. Și avem chiar scenarii fără doamna Merkel Cancelar.
În zona conflictelor, în Siria a dispărut Daesh-autointitulată Stat Islamic, astfel că lipsind dușmanul comun, se conturează tot mai mult confruntarea între regim și opoziție, între SUA și Rusia, iar ultimele semnale nu sunt încurajatoare. Mai adăugăm o Turcie nemulțumită de evoluțiile și relevanța kurdă în regiune, acolo unde Peshmerga kurdă a luptat pentru independența de stat. Peste toate, tendința Iranului de a domina regiunile sunnite și de a izola Israelul complică și mai mult situația deja profund turbulentă. Dacă adăugăm ambițiile nucleare și războinice ale lui Kim Jong un și pseudo-retragerea rusă din Siria, cu tentația concentrării pe Estul Ucrainei, dar și înarmarea Ucrainei cu arme letale defensive, avem un tablou ce indică căderea spre conflict și posibilitatea izbucnirii confruntării în orice moment.
Unii vorbesc, la modă, despre o consolidare a societăţii lichide, cum îi spunea Zygmunt Bauman, sau cum o detaliază Umberto Eco. Eu cred că nu e nimic lichid, nimic fluid în societatea noastră, din contră, lucrurile sunt foarte solide și explicabile prin faptul că se accelerează globalizare ca fenomen natural și obiectiv (dat de tehnologie și interconectare, interdependențe și viteza de circulație a fondurilor) fapt care duce la situația curentă. Eu cred că trebuie să constatăm că tranziţia s-a încheiat, iar ceea ce trăim astăzi, această amestecătură de turbulenţe, de instabilităţi, este, de fapt, o situaţie pe care o vom trăi timp de o generaţie. Este caracteristică lumii de mâine.
Un al doilea trend pe care-l putem observa este diluarea ideii de hegemon absolut al SUA, deşi Washingtonul, trebuie spus, nu şiau asumat niciodată statutul de hegemon, nici în momentele în care erau puterea dominantă, după prăbuşirea Uniunii Sovietice. În continuare a existat acea separare a intereselor proprii globale şi împărţirea puterii cu responsabili regionali. O lume uniu-multi-polară cu periferie anarhică, am definit-o eu, după prăbușirea Uniunii Sovietice și ruperea dependențelor directe a lumii socialiste de Moscova, care nu mai avea resurse să plătească, nici interese în periferie.
Ei bine, astăzi, vedem o revenire în prim-plan a două puteri, una mai degrabă militară, Federaţia Rusă, una mai degrabă economică, China, care pun sub semnul întrebării acest statut dominant al SUA, dar și ordinea și principiile, valorile democrației liberale occidentale, dar ambele nu sunt în situaţia de a răsturna această preeminenţă a SUA, nici astăzi, nici în formulele în care, în anumite momente, au colaborări directe bilaterale împotriva Occidentului