Antony Blinken și David Lammy, misiune la Kiev. Ucraina ar putea primi acordul să lovească Rusia cu arme occidentale

Antony Blinken și David Lammy, misiune la Kiev. Ucraina ar putea primi acordul să lovească Rusia cu arme occidentale Război în Ucraina Sursa foto: X

Londra. Secretarul de stat american Antony Blinken va întreprinde, zilele acestea, o nouă vizită în Ucraina, la Kiev. El va fi însoțit de omologul său britanic, David Lammy, pentru a reafirma susținerea împotriva invaziei rusești.

Oficialul american și omologul său au făcut anunțul într-o conferință de presă comună. Secretarul de stat american a ajuns luni, 9 septembrie, într-o vizită în Marea Britanie.

Antony Blinken vizită la Londra

Secretarul de stat american se află într-o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii, unde s-a întâlnit cu omologul său David Lammy. Cei doi au purtat discuții cu privire la susținerea pentru Ucraina, dar și despre tensiunile din Orientul Mijlociu. Într-o conferință de presă, Antony Blinken a anunțat că, împreună cu omologul său britanic, va întreprinde o vizită la Kiev, în zilele următoare.

„Rusia a primit acum transporturi de rachete balistice din Iran și probabil le va folosi în câteva săptămâni”, a afirmat secretarul de stat american în conferința de presă comună.

Potrivit unor informații de pe platforma Telegram, care fac referire la surse citate de publicația Axios, cei doi și-ar putea da acordul pentru folosirea armelor occidentale cu raze lungă de acțiune în atacuri asupra teritoriului rus.

Șeful Pentagonului, interdicție pentru Zelenski

Până la acest moment nu există o confirmare oficială conform căreia Antony Blinken și David Lammy și-ar da acordul pentru folosirea armelor occidentale cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei. Există mai multe speculații apărute în spațiul public legat de acest subiect.

Săptămâna trecută, în Germania, șeful Pentagonului, Lloyd Austin a refuzat să-i dea această permisiune președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi s-au întâlnit la baza militară de la Ramstein, în cadrul Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei.

„Nu cred că există o anumită capabilitate care să poată fi decisivă” în acest război, a explicat Austin.

Situaţia de pe câmpul de luptă arată că Rusia şi-a mutat unele avioane, folosite împotriva Ucrainei, în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS. Rusia folosește bombe ghidate cu planare. Acestea sunt arme cu mare putere distructivă.

Antony Blinken interesat de strângerea alianței cu Marea Britanie

La Londra, secretarul de stat american a inagurat Dialogul Strategic dintre SUA şi Marea Britanie. Purtătorul de cuvânt la Departamentului de Stat, Matthew Miller, a precizat că acest demers reafirmă relaţia specială cu Marea Britanie

Vizita lui Antony Blinken intervine după ce, sâmbătă, în premieră, William Burns a apărut în public alături de omologul său britanic, şeful MI6 Sir Richard Moore. Cei doi au participat la o conferinţă organizată de Financial Times.

Mai mult, au semnat un editorial comun în cotidianul financiar britanic, în care au vorbit despre provocările actuale de securitate. O atenșie specială a fost acordată Rusiei conduse de Vladimir Putin.