Antonescu se prăbuşeşte în sondaje

Antonescu se prăbuşeşte în sondaje

Şeful PNL a pierdut primul loc în preferinţele românilor. Cu doar 17%, el este surclasat de Ponta şi a fost egalat şi de Băsescu.

Crin Antonescu se află într-o scădere drastică de popularitate comparativ cu luna decembrie 2011, relevă un sondaj IRES, institutul condus de PSD-istul Vasile Dâncu. Surclasat de Victor Ponta în topul oamenilor politici pe care românii îi preferă, Antonescu s-a prăbuşit până la 17%, fiind egalat şi de către actualul preşedinte Traian Băsescu, erodat masiv de criza economică, dar aflat după demersul de suspendare într-o uşoară creştere. Erodare accelerată Comparativ cu sfârşitul anului 2011, clasamentul arată în felul următor: pe primul loc premierul Victor Ponta, preferat de 24% dintre repondenţi, urmat de Traian Băsescu, cu 17% şi cu o creştere de 4% faţă de finele anului trecut şi de Crin Antonescu, tot cu 17%. În decembrie 2011, pe locul întâi se clasa Crin Antonescu, cu 24%, urmat de Traian Băsescu, cu 13% şi de Dan Diaconescu, cu 10%. Ponta era doar pe locul patru, cu 8%. Se poate constata că, spre deosebire de Antonescu, lui Ponta i-a priit venirea la Putere, care l-a scos din umbra partenerului său de alianţă şi i-a adus 16 procente în plus. Românii nu cred că USL va mai creşte în sondaje - 24% sunt de părere că va rămâne la fel, iar 35% spun că va scădea - dar apreciază că va câştiga viitoarele alegeri (62%, faţă de 24% care cred că PDL va câştiga). Dincolo de asta, perspectiva subiecţilor cu privire la evoluţia Uniunii nu este la fel de optimist. Astfel, 58% nu cred că Băsescu îl va mai desemna o dată premier pe Ponta. 75% se arată convinşi că o coabitare între Ponta şi Băsescu este imposibilă. Cât priveşte alegerile prezidenţiale, 54% cred că Antonescu va rămâne candidatul USL. Totuşi, 66% sunt convinşi că Sorin Oprescu va intra în cursă. Tot 66% sunt convinşi că Mihai Răzvan Ungureanu va fi desemnat candidatul alianţei de dreapta în lupta pentru Cotroceni. Sondajul a fost efectuat pe 10 septembrie, prin metoda chestionarului telefonic, pe un eşantion de 1.312 de repondenţi şi are o marjă de eroare de 2,8%. Sondajul IRES relevă că Victor Ponta a câştigat 16 procente de când s-a instalat la guvernare CITIŢI ŞI:

  • Sondaj IRES: Antonescu s-a prăbuşit în topul popularităţii: 17%, la egalitate cu Băsescu
  • SONDAJ IMAS: USL a pierdut 10% din voturile românilor
  • EXCLUSIV EVZ. Sondaj CSOP: USL a coborât la pragul de 50%
  • Sondaj IRES: Antonescu s-a prăbuşit în topul popularităţii: 17%. El este la egalitate cu Băsescu
  • Sondaj CSOP: Ponta şi Antonescu plătesc factura referendumului

Ne puteți urmări și pe Google News