Antena 3(live): Roman a aflat unde se vopseşte Gâdea şi îl priveşte galeş. Pe cine face Ciutacu "pământ de flori". Scandal Chireac-Ciuvică

Antena 3(live): Roman a aflat unde se vopseşte Gâdea şi îl priveşte galeş. Pe cine face Ciutacu "pământ de flori". Scandal Chireac-Ciuvică

Începe cu un om care s-a trezit cu o avere pe cap. Max Meliţă a apărut pe prima pagină în multe ziare importante. Emisiunea va aborba o temă asemănătoare. O referire la Emil Constantinescu şi la resursele României. Gâdea le face evidenţa. Stăm bine, noi românii aproape la toate bogăţiile subsolului. În emisiune vom vedea cine a vândut bogăţiile noastre. Invitaţii Gheorge Popescu, profesor, Ştefan Marincea, geolog, Petre Roman, Dandea de la Cartel Alfa, Cristian Pârvulescu, Ciuvică, Bogdan Chireac, Ciutacu.

Vedem un film despre bogăţia României în aur. Este interesant şi cam tehnic. În platou sunt cei mai mari specialişti pe care îi are România. Avem rezerve de apă. Profesorii spun că suntem pe 5 la aur. Chiar înaintea Rusiei. Cum îşi explică închiderea minelor de aur. Profesorul 2 (Gheorge Popescu) arată un tabel şi vorbeşte despre daci. Profesorul 1 ( Ştefan Marincea) e mândru că lucrează ai noştri la companiile care au venit să ne exploateze bogăţiile. De ce s-au închis minele? Prof.1 spune că sunt trei zăcăminte şi intră în amănunte, de nu se înţelege. Prof.2 , care este directorul Institututlui Geologic confirmă afirmaţiile lui Emil Constantinescu şi vorbeşte şi el cu termeni tehnici ca să ne adoarmă. Institutul geologic este în regulă, spune directorul lui. Se pomeneşte despre Marea Neagră, o trecere cam bruscă. Chireac intervine şi mai tehnic. Mi-e groază de emisiunea asta. Intervine şi Prof.2 şi le încurcă şi mai tare. Agenţia pentru resurse minerale îi dă o ştire lui Gâdea, că avem mult aur minier, de 7 ori mai mult decât Banca Naţională. Spune cifre, multe, de nepătruns. Pauză. Unde o vrea Gâdea să ajungă? Revenim şi Gâdea are 60.000 de prieteni pe Facebook şi reia informaţiile de până acum. Adică suntem bogaţi, ocupăm numai locuri fruntaşe în Europa. Trece la Boc şi la redevenţe. Răspunde Dandea. Pare fericit, spune că statul suntem noi, altfel statul este abstract. Dandea face o comparaţie cu Norvegia care a descoperit un zăcământ pe fundul mării. A negociat un contract de exploatare cu o mare companie şi a dat fiecărui cetăţean din câştig. E frumos. Ciuvică critică Norvegia pentru că are cea mai scumpă benzină din Europa. Ciutacu nu se pricepe, dar zice şi el ceva. Pârvulescu face faţă mai bine. Compară o ţară cu alta, arată că se pricepe. La ce? Încă nu se vede. Gâdea nu loveşte în clienţii lui. Nu acuză pe nimeni şi lumea, care vrea sânge, se plictiseşte. Pârvulescu spune cuvinte care nu au legătură cu tema emisiunii, bogăţiile României. Profii 1 şi 2 tac. Pârvulescu vine de la o festivitate şi povesteşte cum a fost acolo. Dandea râde. Gâdea spune că omul politic e de vină. Pârvulescu le ia apărarea oamenilor politici. Nu trebuie schimbaţi decât în mică măsură. Apare şi Petre Roman. Vorbeşte despre ce a făcut el în aprilie 1990. A existat intenţia de a valorifica subsolul. Roman cunoştea subiectul pentru că este de meserie. Dacă nu ai tehnologie de exploatare costul este foarte mare. Le  dă în cap. Intenţiile cu care au plecat la drum în 1990 nu au fost respectate. Toţi parlamentarii au votat în 29 iunie 1990 proiectul lui Roman. El explică ce se întâmplă cu cei care câştigă concesiunea. Ar putea şi statul român să acţioneze ca ele. Ar putea să acceadă la credite bancare. Roman spune lucruri foarte interesante în plan teoretic. Pe vremuri era la televizor Teleşcoală, sau se difuzau cursuri universitare. Aici cam aşa ceva este, sau se doreşte. Roman zice că ei vor câştiga alegerile. Statul român poate să valorifice bogăţiile. Gâdea trece la atac. România a pierdut dreptul de a marca lingourile de aur. Trece şi la cupru şi la MRU şi la gazele de şist. Ne întoarcem la aur şi la nişte indieni care au mers la puşcărie. Emisiunea este confuză şi dezlânată. Nici măcar nu reuşeşte să atace pe cineva. Pur şi simplu nu se înţelege. Chireac citează din Ciutacu şi se miră pentru că am ajuns în această situaţie. Roman zice că cineva a atras atenţia asupra pericolelor care ni se puteau întâmpla. Cineva a avertizat, dar Roman nu spune cine pentru că nu are acordul persoanei. Lui Ciuvică i se pare bizar. Nu este pătruns de emisiune, face mişto. Zice că aurul stă neştanţat în pământ. E simpatic. Pârvulescu pare sătul şi foarte mulţumit. Profii se simt bine în platou. Ciuvică vorbeşte despre Băsescu şi apoi apare şi MRU care a dat cuprul unora dintr-un birou. Ciuvică nu ştie cum e bine. Să ne luăm după Norvegia? Orice s-ar face trebuie să ştim şi noi. Dandea zice că oamenii din domeniu nu sunt proşti, corupţia ne sufocă. Vorbesc toţi odată. Dar se evidenţiază Chireac care trece în revistă Anglia şi Norvegia şi ajunge la nişte vile din Spania. În Anglia redevenţa e mai mare. Mergem pe Mediafax când MRU a aprobat exploatarea gazelor de şist şi trecem la laude pentru americanii care luptă pentru interesele lor. Autorităţile române vând fără să clipească resurse. Ni se dau iar câteva filme. Cum s-au vândut cuprul, aurul. Diverşi oameni cu responsabilităţi în domeniu se arată revoltaţi. Gâdea trage concluzii şi se învârte în jurul hotărârilor de guvern . Iar ajungem la MRU, care vorbeşte despre Vosganian. Acesta, dacă se uită, va interveni revoltat. Oricum i se va lua partea în platou. MRU vorbeşte bine. Secvenţa este dintr-o emisiune cu Emil Hurezeanu. Nu ştiu de ce s-a dat. Nu serveşte la ce spune Gâdea. Ciutacu spune că MRU e pământ de flori în economie şi explică ce s-a întâmplat atunci. Vorbeşte despre întâlniri de noapte la Ministerul Economiei şi pare că nici el nu ştie ce vrea să spună, în afară că îl apără pe Varujan. Gâdea îl întrerupe şi Ciutacu se referă la Narcisa. Le e frică de ea. Ciuvică spune că de SIE se ocupa Predoiu. SIE e lângă motociclete, la pod, zice Ciutacu. Apoi trece la soţia lui MRU şi la salariul ei. Vorbeşte şi Roman. Profii par fericiţi că sunt acolo şi au uitat să spună şi ei ceva. Roman acuza pe cei care doreau să ia licenţa şi să o dea mai departe. Ciutacu se bagă în seamă cam mult. Se înţelege că ar fi participat şi el la privatizări, dar nu se înţelege ce vrea. Până şi Chireac şi Ciuvică au amuţit. Pauză. Gâdea repetă ce a mai spus, adică la ce suntem pe primele locuri. La apă minerală suntem după Italia. Proful 1 este pus să consilieze Preşedintele. Poate iese de un nou consilier. Proful pare în regulă spune că s-au vândut perimetre din Marea Neagră. El ar pune accent pe aur. Pârvulescu vorbeşte despre criza ce va urma şi despre revoluţiile arabe. El a trecut la criza alimentară. S-a încurcat totul. Emisiunea este despre altceva. Pârvulescu este din alt film. Şi Prof.1 povesteşte ce crede el şi vorbeşte despre o orchestră. Dirijorul bagă cornul şi vioara. Gâdea primeşte aer în piept. Au primit o temă, dirijorul, victorie. Proful.1 chiar vorbeşte despre muzică. Ciuvică şi Chireac s-au împăcat , se complimentează şi apoi se ceartă. Chireac pare să se priceapă mai bine. Se răstesc unul la altul. Mă mir că nu se bagă şi Ciutacu. Roman vrea o emisiune despre agriculturăşi se uită galeş la Gâdea. Cred că a aflat la ce salon se vopseşte. Chireac a spus că îi explică lui Ciuvică după emisiune cum e cu redevenţele. Vine Mircea bine dispus.

Ne puteți urmări și pe Google News