Antena 3, ZERO PREMII la festivalul de la Monte Carlo. Spre deosebire de New York, la acest concurs nu s-au plătit "cotizaţii"
- Costin Iliescu
- 17 iunie 2014, 15:51
Aflată în campanie după premii la competiții internaţionale din lumea media, Antena 3 a constatat cu surprindere că la Festivalul de Televiziune de la Monte Carlo, unde postul trustului Intact a trimis un material la categoria "news documentary", reportajul "România Otrăvită", al emisiunii "În Premieră", nu s-a regăsit pe lista câștigătorilor.
Sigur pe succes, Gâdea a mizat pe materialul realizat de Alex Nedea ce fusese deja premiat cu medalia de argint la New York Festivals World's Best TV and Films, de anul acesta. La festivalul din New York însă, în funcție de cotizația plătită, aproape toţi participanţii au fost premiaţi - în calitate de finaliști. Din 639 de competitori, 401 s-au întors cu medalii acasă.
Citiţi şi: EVZ dezvăluie minciuna premiilor internaţionale cu care se laudă Antena 3
Înființat în 1961, Festivalul de Televiziune de la Monte Carlo, al cărui președinte de onoare este din 1988 Prințul Albert II de Monaco, are reguli foarte stricte. Juriul are componență international și este format din producători, regizori, scriitori și oameni din media ce sunt implicați în evenimente majore ale industriei de televiziune, iar înscrierile în competiția internatională sunt gratuite.
Peste 60 de programe din mai mult de 30 de țări au fost nominalizate la cea de-a 54-a ediție a Festivalului de Televiziune de la Monte Carlo. Secţiunea "Cel mai bun documentar de televiziune" a fost câştigată de un material al reţelei Al Jazeera. Premiul special oferit de însuşi Prinţul Albert de Monaco a fost acordat unei televiziuni din Franţa, pentru un documentar despre armele chimice depozitate în mări şi oceane.
Deși la Monte Carlo s-au afla cei mai importanți oameni de televiziune din toată lumea și peste 300 de ziarişti au monitorizat evenimentul, despre întâlnirile sale de la Festivalul de Televiziune, Mihai Gâdea a povestit la "Sinteza Zilei" doar că mai mulți români au venit să-i vadă și că s-a fotografiat cu o studentă din România.