Antena 3 (live) Bravo Gâdea! Îţi prieşte Londra, dacă n-ar fi datoria poate ai mai sta!

Antena 3 (live)  Bravo Gâdea! Îţi prieşte Londra, dacă n-ar fi datoria poate ai mai sta!

Ce şmecherie o fi asta cu Gâdea la Londra? S-a tot anunţat înainte de emisiune. Colegii lui se luptă cu toate problemele României, Dan Diaconescu este întors pe toate feţele, moderatorii şi invitaţii îşi dau sufletul, Varanul triumfă.

Şi Gâdea, în cinste, pe malurile Tamisei. Mai aflăm , din promo, că va avea invitaţi români celebri de acolo, studenţi care ne reprezintă cu demnitate. Ar fi frumos, dar mi-e teamă că aduce oameni să spună doar ce trebuie, că au punctaj, ca şi Romică, Ghişe şi chiar Ciuvică sau Chireac. N-o mai avea Gâdea subiecte? Poate e şi puţin riscant pentru telespectatorii lui fideli, pentru nucleul dur. Ăştia se cârmesc cum nu te aştepţi. O dată se supără. Dacă se gândeşte cineva că şi acolo , pe la Londra, totul costă scump? Lasă că ştie Gâdea. Probabil că stă şi el un weekend pe acolo, pentru că doar duminică seara are emisiune, dacă nu vine Ursu în locul lui. Merită! Duce greul în fiecare zi, nu spune nimic, nu are argumnte şi face audienţă numai din voce şi din mişcare scenică. Se termină la Răzvan Dumitrescu. Cum o fi îmbrăcat? Tot bătrâneşte? Mai ia pe cineva cu el, sau se bucură singur de atmosfera britanică? Îi prieşte, e îmbrăcat în acelaşi stil. E cu Badea, care va realiza emisiune tot de acolo. Vorbeşte tot despre referendum . Oamenii îi cunosc, îi cunosc pe stradă,  pe ei, la Londra. Mai ales pe Mircea Badea. Au cam cucerit Europa. Începe cu Adrian Cherciu, proprietar de site, Adriana Dariescu, pianistă, Flavia Kenyon, avocat, căsătorită cu un jurnalist important de la Londra. Ramona Mitrică, director de editură. În partea a doua vor fi invitaţi studenţi remarcabili. Începe cu Flavia care a venit în UK în 1994. Gâdea citise ce scria soţul ei că s-ar fi îndrăgostit de o româncă. Flavia este singurul român, avocat pledant,din insulă,  absolventă Oxfort. Soţul Flaviei a declarat că şi-ar fi pierdut inima în Bucureşti. Cum s-a întâmplat? Flavia are un accent neobişnuit. Paul fusese fascinat de Europa de Est. S-au întâlnit la un dineu. Flavia era traducătorul ambasadorului Marii Britanii. Flavia arată bine. Povesteşte despre nişte englezi care au vrut să fure copii de la noi. Flavia râde cam ca proasta, o fi emoţionată. Gâdea citează din soţul ei  care îşi exprima părerea despre femei şi despre România. Flavia râde iar, dar este foarte simpatică. A cam uitat limba noastră, sau accentul românesc. Vorbeşte despre farmecul României unde mai vine doar o dată pe an. Gâdea vrea să o tragă spre politică şi o întreabă cum a regăsit România. Flavia ne spune ce ştim şi noi. Destui telespectatori s-ar putea să o înjure ca pe multe fete, care s-au măritat cu străini. Alexandra Dariescu este pianistă şi are un CV impresionant. Oricare dintre noi ar putea fi mândru că este româncă. Ea nu a uitat limba. Este emoţionată şi vine din Iaşi. Este prima emisiune a lui Gâdea care îmi place. Îşi spală păcatele. Ce spune Alexandra este foarte educativ, după luni întregi de mizerii şi venin. Bravo Gâdea! Este o emisiune care a şi fost temeinic pregătită şi care poate şi trebuie să fie un exemplu pentru mulţi tineri. Probabil că ei au schimbat canalul, dar câţiva tot rămân. Gâdea pune o întrebare delicată despre România. Alexandra vorbeşte frumos despre ţara ei şi despre cei care au ajutat-o să ajungă unde este acum. Păzea, a lăudat şi ICR! Alexandra este cuceritoare, mai ales când povesteşte despre familia ei din Iaşi. Adrian, din Focşani a fost remarcat cu ocazia protestelor din iarnă. Gâdea îi povesteşte viaţa. Adrian lucrează online. Cu el ar putea vorbi Gâdea şi puţin politică, să iasă norma. Adrian pare finuţ dar şi crispat. Cât de mulţi români sunt online? Nu ştie Adrian, întrebarea poate nu a fost inspirată. În sfârşit, respirăm un alt aer, primeşte Gâdea un mesaj din ţară. Pauză, sper să nu se bage Varanul! Alexandra poveşteşte cum a fost invitată în Parlament şi îşi descrie sora. Ce diferenţă între Alexandra, sora ei şi alte surori din România! Nu-mi vine să le scriu numele. Ramona Mitrică conduce o editură care publică autori români.  Gâdea povesteşte şi despre ea. Ramona  spune ce autori români a publicat în Anglia. Genul policier. Gâdea se miră, dar simpatic. Ramona vorbeşte despre George Arion, care se vinde foarte bine la Londra. Atac în bibliotecă se numeşte cartea lui. Se continuă cu cărţile. Mă bucur că am trăit s-o văd şi p-asta! Bravo Gâdea! Ramona este foarte simpatică, are farmec. Îşi laudă şi sponsorul.  Ajungem şi la o carte despre Râmaru, o non-ficţiune. Stejerel Olaru şi un englez au scris acestă carte. Cel mai bine s-a vândut George Arion, care se discută şi la cursuri, la facultate. Bine că este apreciat George Arion la Londra. Mă bucur pentru că îl şi cunosc. El are o viaţă complexă la Londra. Ne întoarcem la soţia marelui ziarist de la BBC, Flavia, deşi continuă să râdă, este foarte convingătoare şi simpatică. Ea şi-ar visa să transfere sistemul juridic din Anglia în România. Gâdea o trage spre politică puţin. Vom putea schimba justiţia în România? Flavia speră. Zice bine. Toţi trebuie să fie egali în faţa legii, un principiu care a fost introdus în UK din anul 1200. Alexandra ar lua din Marea Britanie şi nu numai nivelul ridicat al publicului care asistă la concerte, tradiţia şi cultura celor care iubesc muzica clasică. Internautul ar vrea să transfere sistemul educaţional. Vorbeşte şi ca părinte al unei fetiţe de cinci ani. Editoarea ar transfera spiritul antreprenorial şi dezbaterile între oameni. De ce vă e cel mai dor de acasă? Mai întreabă Gâdea. Avocata, vremea, soarele cald al verii, peisajul din Transilvania, Branul şi Sibiul. Editoarea se urcă în avion şi vine să vadă spectacole. Pianista suspină după familie şi locul preferat este o mănăstire. Internautul, din păcate din ce în ce mai puţine lucruri, intreaga familie este la Londra. Doar bunicii mai lipsesc. Gâdea face final emoţionant. La Londra plouă. Ca să aducă studenţii în platou Gâdea ne dă un film de excepţie , de la BBC, cu cerşetori. Sincer, mi-am schimbat părerea despre Gâdea, fără Varan. De abia aştept să-şi plătească datoria. Vin studenţii. Trei studenţi Cristina, din Satu Mare, Sever, din Bucureşti şi Vadim din Roman. Au fost stânjeniţi că sunt români? Dimpotrică, zice Vadim. Nu se ştie mai nimic despre România. Doar că sunt băieţi destepţi. La Oxford sunt 105. Vadim vrea să se întoarcă în România, nu vrea să facă politică, vrea să dea exemplu. Îi plac maşinile, motoarele şi vrea să facă o federaţie de maşini de curse în România. Se va întoarce acasă peste 6 ani ca să acumuleze experienţă. După ce va intra în industria din vest pentru experienţă. În Anglia a studiat cel mai mult perspective, să dictezi tu tonul mondial. Cristina Fedorca studiază economia. Vrea să mai studieze puţin şi nu s-ar întoarce în România pentru că nu crede că poate ajuta în acest moment. Sever Savanciuc a început construcţii, dar va face altceva. Peste zece ani se vede în România făcând ceva, o companie de maşini electrice. Gâdea le promite ajutor. Comunitatea de români, din Anglia este unită şi colaborează. Vadim Toader, ca preşedinte al studenţilor  români de la Oxford, spune că majoritatea vor să se întoarcă pentru că nu este uşor să studiezi în străinătate. Gâdea îi spune că are stofă de lider. Dar peste 10 ani? Vadim s-a întâlnit cu Justin Capră şi vor colabora la maşini electrice.  Sătmăreanca se vede tot în Londra în afaceri.. E şi ea un fel de preşedinte la o asociaţie. Gâdea le vorbeşte despre o acţiune caritabilă din România şi le cere să doneze câte 2 euro ca să dea exemplu. Se termină şi partea asta. Gâdea zice că este sufleteşte mai bine pentru că i-a cunoscut. Pauză şi încă o serie de studenţi. Irina Armean, bioinformatică, Tg.Mureş, Patricia Vlad, Tg.Mureş are examen, mâine şi vorbeşte despre el. Gâdea o pune la un fel de examen. E cam mult, mai ales că este şi târziu. Intrăm în nişte amănunte stufoase. Patricia este puţin timidă şi se miră în ce platou a ajuns Gâdea la Londra. Ea vede un studiou şi la Bucureşti pe la Casa Poporului. Locul ei preferat este Muzeul satului, care ar mai fi un loc bun. Irina va termina doctoratul şi, faţă de Patricia, are voie să intre în cluburi. Vrea să revină în România dar nu ştie în ce mod. Are nevoie de un proiect care să se plieze pe ce a învăţat până acum. Şi după doctorat încă te formezi. Vorbeşte despre teza ei de doctorat. E cam complicat. Chiar şi pentru Gâdea, care se străduieşte să fie atent şi să nu piardă firul. Dacă tot a apucat să întrebe. Gâdea îi face o mărturisire. Aşa cum vorbise şi cu Roberta cu o seară înainte, cu acelaşi ton, adică. Vine Mircea. Am emoţii pentru el. Mi-e teamă să nu strice farmecul acestei emisiuni. Din cauza asta nici nu mă mai uit.