Sursa: EVZ Se pot găsi numeroase astfel de motive conjuncturale, din care țara noastră a ajuns aici. Și, cum ne aflăm foarte aproape de începerea școlii, nu ne putem preface că nu știm că la originile falimentului României, stă chiar falimentul școlii românești. Pare incredibil, dar de aici pleacă și lipsa de patriotism și depărtarea a întregi generații de însăși esența spiritului românesc. Pus la grea încercare de un globalism feroce, de dezinformarea și manipularea plănuită atent și parșiv de recent apăruții neomarxiști, poporul român riscă să se piardă în vâltoarea de ”politically corectness” și alte teme care se potrivesc românilor ca un anus contra naturii.
Nu știu câți politicieni au luat seama la avertismentele marelui profesor și istoric Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române, făcute publice acum, când datorită pandemiei, școala românească este, va fi, iată, supusă unui alt supliciu: ”Cum să ne imaginăm noi că vom face școală la distanță? Cum să ne imaginăm noi că este corect un masterat făcut online? Să transmiți acest lucru ca și cum ar fi ceva normal mi se pare o exagerare și o lipsă de respect pentru acest popor. Școala trebuie făcută față în față. (…) Din păcate, este o tendință foarte clară de dezumanizare, de pierdere a esenței umane.
Prin educație, oamenii și popoarele dobândesc cultură. Un popor fără cultură este un popor foarte ușor de manipulat. Îndobitocirea se realizează prin aceste forme, în care oamenii învață numai ceea ce li se spune, merg pe minima rezistență, nu mai citesc cu ochii și cu mințile lor, nu mai au puterea să decanteze lucrurile, preiau de-a gata tot ceea ce li se oferă, se gândesc la viața simplă pe care o duc, în primul rând la nevoile materiale, și nu mai au timp pentru minte și suflet. Fără cultură generală, dispare și o capacitate extraordinar de importantă pentru un om, capacitatea de a discerne și de a compara, care te ajută să iei decizia cea mai bună. Ideea asta de a face totul online ne conduce la un fel de mecanism al gândirii noastre. Generațiile mai tinere, și nu este vina lor, nu gândesc decât dacă apasă tastatura. Cuvântul acesta << îndobitocire >> este un cuvânt șocant, dar până la urmă exprimă în mare măsură o realitate dureroasă spre care tindem”.
Prea sunt dure și prea adevărate spusele patriotului român, profesorul Aurel Pop, ajuns, prin merit și cu voința lui Dumnezeu în fruntea Academiei, cea mai prestigioasă istituție din România. Și multe a avut și va mai avea de suferit, pentru că îndrăznește a mai vorbi despre ”patriotism” și ”valori naționale”. A fost făcut, ticluindu-se un fals grosolan, (descoperit din fericire, imediat), colaborator al Securității, i s-a făcut proces de intenție că n-ar fi acordat suficiente rânduri Holocaustului într-un volum pe care doar l-a coordonat, și probabil i se va mai căuta cu sârg nod în papură și de acum încolo.
Academicianul Pop nu a avut nici o legătură cu Securitatea lui Ceaușescu, așa cum niciodată acest om, mare profesor, debordând de un profund umanism nu poate fi suspectat că nu empatizează cu imensele suferințe ale poporului evreu, în urma celei mai abominabile crime întâlnite vreodată, Holocaustul. Toate aceste atacuri se subsumează curajului Domniei sale de a observa cu glas tare că generaţia tânără, numită de el „generaţia Google, Facebook, SMS” este alcătuită, în majoritate, din „oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oameni capabili să rezolve doar probleme limitate, care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză”(…) „Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică”. Cel mai greu dar și cel mai periculos, pare, acum când vorbim, să ai curajul și demnitatea să opiniezi despre eșecul României, dar mai ales să vezi cum acești oameni, lipsiți de orice cultură sunt pe zi ce trece, tot mai numeroși între cei care îi hotărăsc soarta.
Ce nu știu ei e că noi, putini mulți, câți om mai fi, încercăm să-i iertăm. Să le iertăm lașitățile, arghirofilia, să le înțelegem trebuințele, trădările, mizeria, prostia. Nu le dorim ani grei de pușcărie, nu vrem să fie expuși oprobriului națiunii, nici să fie lapidați în piața publică. Cu condiția să nu-i mai vedem. Nici la tv., nici în funcții publice. Fiindcă, așa cum nota Papa Pius al XI-lea, ”Iertarea e cel mai prețios dar al lui Dumnezeu.
P.S. Tocmai terminasem de scris textul de mai sus, când la tv., în conferința de presă, premierul Ludovic Orban, întrebat de ce nu a alocat nici un ban pentru mărirea salariilor profesorilor, așa cum prevede legea, a răspuns în bătaie de joc:” … când n-ai bani de chirie, nu te duci la cârciumă!” Nu cred nici în ruptul capului că măcar pentru o secundă premierul a uitat cu ce se ocupa dl. Johannis înainte de a deveni președintele țării…
Recomandările noastre
