ANM anunţă cum va fi vremea în minivacanţa de 1 decembrie. La ce fenomen meteo să ne așteptăm în perioada următoare
- Mădălina Dinu
- 24 noiembrie 2022, 10:55
Un ciclon polar vine peste România, motiv pentru care vremea se va răci și mai mult, iar ninsoarea își va face simțită prezența în mai multe zone din țară.
Cum va fi vremea în weekend
Abia de la sfârșitul acestei săptămâni valorile termice vor scădea în toate zonele țării, pentru că deocamdată în partea de sud încă rămâne masa de aer mai cald, care determină valori maxime de 13 chiar 14 grade, dar treptat și aici valorile termice vor fi în scădere, însă se vor apropia de normele perioadei în care ne aflăm.
Este vorba de temperaturi maxime cuprinse între 0 și 9 grade și minime între -5 și 5 grade. Cele mai scăzute valori sunt pentru zonele depresionare, iar cele mai ridicate pentru partea de sud și de sud-est a țării.
Vremea în mini vacanţa de 1 decembrie
Se vor înregistra valori termice în jurul normelor chiar până la începutul lunii decembrie, inclusiv puntea de 1 decembrie.
Vremea va fi ușor imprevizibilă în perioada următoare, dar se pare că vor fi precipitații în aproape toate zonele țării. Probabilitate mai mare în regiunile din jumătatea vestică a teritoriului.
Se pare că va persista în continuare o masă de aer ușor mai cald în zona țării noastre și chiar dacă vor fi alternanțe de la o zi la alta nu acestea nu vor fi semnificative.
În zona montană, treptat vor predomina ninsorile, iar în zonele mai joase de relief vor fi mai ales ploi, cu temperaturi în limite normale”, a spus Oana Păduraru, meteorolog ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3.
Un ciclon polar lovește România
Ciclonul care se va abate peste România va aduce temperaturi scăzute și precipitații în majoritatea regiunilor din țară. Cantitățile de apă vor atinge 5 – 15 l/mp, iar izolat, în zonele de munte din vestul țării, vor depăși 30 de l/mp.
Deși inițial va ninge doar în zonele muntoase, la o altitudine de peste 1800 m, începând de joi aria ninsorilor se va extinde în zonele de munte din nordul țării și se va depune un strat de zăpadă și altitudini mai coborâte.
De asemenea, și în zonele mai înalte din nordul Moldovei vor fi intervale cu lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica puternic în vestul, sudul și estul țării, cu rafale ce vor atinge 40 – 50 km/h, iar izolat 60 – 70 km/h.
Vremea se va răci extrem de tare în special în regiunile din nordul și nord-vestul țării, unde se vor înregistra temperaturi cuprinse între 4 și 8 grade, potrivit meteoradar.ro.