Fostul cancelar german, Angela Merkel, va primi cea mai înaltă distincție, Marea Cruce a Ordinului Meritului, de la președintele Frank-Walter Steinmeier pe 17 aprilie. La eveniment sunt invitați soțul lui Merkel, Joachim Sauer, și foștii miniștri.
Fosta şefă a guvernului de la Berlin, Angela Merkel, va primi cea mai înaltă distincţie posibilă a Germaniei, Marea Cruce a Ordinului Meritului, a confirmat marţi biroul preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, după un material al revistei Stern.
Până în prezent, doar foştii cancelari Konrad Adenauer şi Helmut Kohl au primit această recunoaştere. Toţi cei trei politicieni sunt din formaţiunea conservatoare Uniunea Creştin-Democrată (CDU).
Deasupra acestei distincţii se află doar clasa specială a Marii Cruci care este acordată fiecărui preşedinte german la preluarea mandatului şi, de asemenea, şefilor de stat străini. Distincţia, care va avea un design special, va fi înmânată în luna aprilie, a precizat biroul preşedintelui german. Angela Merkel a fost cancelar al Germaniei între anii 2005-2021.
Familia sa şi mulţi politicieni vor participa la ceremonie
În consecință, vor fi prezenți Thomas de Maizière, Peter Altmaier, Helge Braun și Annette Schavan. Înainte de Merkel, doar Konrad Adenauer (1954) și Helmut Kohl (1998) au primit „Marea Cruce într-un exemplar special”.
Invitaţii au fost trimise colegilor de partid ai Angelei Merkel din CDU, primului său vicecancelar de la Partidul Social-Democrat (SPD), purtătorului de cuvânt al guvernului său şi colaboratorilor apropiaţi.
Nimeni din actuala conducere a CDU, din formaţiunea-soră a acesteia, Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU) sau din Partidul Liber Democrat (FDP), orientat către mediul de afaceri, nu este pe listă.
Predecesorului lui Merkel, Gerhard Schröder, i se cere să renunţe la distincţie
Pe aceasta se regăsesc fostul activist pentru drepturile civile din Germania de Est, Rainer Eppelmann, actorul Ulrich Matthes şi fostul antrenor al naţionalei de fotbal, Jürgen Klinsmann.
Predecesorul lui Merkel, Gerhard Schröder, deține și Crucea Federală a Meritului – deși la un nivel inferior. Datorită legăturilor sale cu Kremlinul, în trecut au fost făcute apeluri repetate pentru ca Schröder să dea crucea înapoi.
În februarie, președintele Frank-Walter Steinmeier a anunțat că cel puțin 40 la sută din aceste distincții ar trebui să revină femeilor în viitor. În plus, potrivit purtătorului său de cuvânt, el a aranjat ca „în viitor să nu mai existe nicio diferenţă specifică genului a semnului religios”, informează sueddeutsche.de.