Angajaţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti ameninţă cu greva generală în cazul în care municipalitatea va pune în practică strategia privind concesionarea serviciului public de apă caldă şi căldură.
Potrivit reprezentantei sindicatului din RADET, Ioana Stoica, angajaţii se opun privatizării sau concesionării serviciului. „Nu vrem privatizare. Asta ar putea duce la creşterea tarifului plătit de populaţie pentru gigacalorie la 250 de lei în acest an şi chiar la 600 de lei mai târziu, de la 124 de lei în prezent. Tot în strategia primăriei se prevede reducerea numărului de salariaţi, de la 4.100 la 2.500 până în 2014. Suntem hotărâţi să ne opunem privatizării inclusiv prin grevă generală", a declarat Stoica. EVZ a prezentat în exclusivitate, în luna mai 2010, faptul că strategia îi obligă pe toţi bucureştenii să se conecteze la sistemul centralizat de încălzire, prin interzicerea centralelor de apartament. Totodată, Bucureştiul ar urma să fie divizat în 10-15 zone de distribuţie, care vor fi privatizate sau concesionate la mijlocul anului 2011, urmând ca, din ianuarie 2012, doar firme private să se ocupe de partea de producţie şi distribuţie a energiei termice în reţeaua centralizată. Investitorii vor fi obligaţi să reconstruiască, să opereze şi să întreţină sistemul de distribuţie, dar şi să investească în sisteme alternative. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a declarat în favoarea concesionării serviciului public de distribuţie a energiei termice, subliniind că, după concesionare, tariful plătit de consumatorii casnici va mai subvenţionat încă maximum doi ani. Potrivit edilului-şef, interesate de preluarea acestui serviciu sunt companii din SUA, Elveţia, Franţa şi Italia, dar şi grupul Veolia, care deţine, din 2000, serviciul public de alimentare cu apă în Bucureşti şi Ploieşti. Municipalitatea mai are de achitat 100 de milioane de lei pentru a fi la zi cu plata tranşelor din restanţa către ELCEN, furnizorul de energie termică al RADET.