Impozitarea muncii cade în sarcina angajaților din România. După aplicarea cotei de 10% și a obligațiilor sociale, aceștia se aleg o leafă mai mică, spre deosebire de cei din Polonia. În acest sens, Blocul Naţional Sindical (BNS) cere intervenția de urgență a Executivului și scăderea impozitării muncii.
Pierdere pentru angajați
În cazul unui salariu brut de 8.500 de lei (1.700 de euro), această categorie de angajați rămâne cu un net de 1.000 de euro. În Polonia, pentru același salariu brut, angajații primesc în mână 1.200 de euro.
Reprezentanții Blocului Național semnalizează această diferență majoră și cer intervenția Executivului. Totodată, aceștia au solicitat scăderea impozitării muncii.
Dezechilibre economice
Aceasta se aplică prin impozitul pe venit, care reprezintă cota de 10% și se aplică asupra venitului pe salarii. De asemenea, de adaugă și
contribuțiile sociale obligatorii. Astfel, 25% contribuție este destinată asigurărilor sociale și 10% reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate. Ambele revin în sarcina angajaților din România. În plus, contribuția asiguratorie de 2.25% revine în sarcina angajatorului.
Pe fondul acestor dezechilibre, mai ales cele legate de deficitul bugetar, eventuala majorare de TVA ar duce la înrăutățirea situației în România.
În acest sens, Blocul Sindical Național cere intervenția oficialilor guvernamentali.
„BNS lansează un apel public către Guvernul României: Reduceți impozitarea pe muncă! Studiul realizat de Departamentul Cercetare din cadrul BNS arată că nivelul contribuțiilor sociale din România este mult mai mare comparativ cu țările din Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD)”, arată Blocul Național Sindical.
Impozitarea excesivă, o adevărată povară pentru angajați
Conform BNS, anul trecut, statul a colectat din contribuții aproape dublu față de totalul încasat din TVA și „de șade ori mai mult decât impozitul pe profit”.
„Aceasta este o dovadă clară că fiscalitatea muncii în România este excesivă și pune o presiune uriașă pe angajați”, arată sursa.
De asemenea, aceștia semnalează că majoritatea angajaților sunt plătiți sub câștigul mediu brut pe economie.
„ Anul trecut, încasările din contribuții aplicate pe venitul salariaților fost de patru ori suma totală a încasărilor din impozite pe salarii și pe venit;
- de 5,5 ori mai mult decât toate încasările din impozitul pe profit;
- de 1,5 ori mai mult decât suma încasărilor totale din TVA”, a încheiat BNS.