Android 15 va putea identifica momentul în care un smartphone este furat din mâna proprietarului sau când este luat de pe masă de o persoană necunoscută. Facilitatea se va numi Theft Detection Lock şi va încerca să identifice mişcările neobişnuite, pe care cel care are telefonul nu le face în mod normal. După identificarea furtului, ecranul va fi blocat automat. Va exista şi opţiunea ca utilizatorul să facă acest lucru de la distanţă, intrând la adresa android.com/lock, de pe alt dispozitiv.
Veste bună pentru cei cu telefoane Android
Android va avea ceea ce Google numeşte „private spaces” - spaţii virtuale ascunse, care pot fi blocate cu un cod şi unde pot fi ţinute separat aplicaţii şi informaţii.
Google a anunțat că va îmbunătăţi și Play Protect, care va identifica semne de posibilă fraudă şi phishing şi va verifica permisiunile aplicaţiilor. Unele dintre aceste funcţii vor ajunge şi pe versiunile mai vechi de Android, dar încă nu se știe când, potrivit News.
Alte noi funcții Android
Android va introduce și conectivitatea prin satelit, funcţie care va fi susţinută la nivelul sistemului de operare. Google a lansat a doua versiune Developer Preview pentru Android 15.Aplicaţiile de comunicare vor depista conexiunea la satelit atunci când aceasta este activă, înţelegând de ce nu sunt disponibile serviciile reţelei terestre.
Conexiunea la satelit va putea fi folosită de aplicaţiile de comunicare, inclusiv cele care suportă protocolul RCS, pentru a trimite şi primi mesaje.
Android 15 a fost lansat pe 16 februarie
Google a lansat, pe 16 februarie, prima versiune de Android 15 și promite actualizări importante, securitate îmbunătățită, performanțe mai bune și instrumente pentru a crea conținut. Versiunea finală va fi gata în toamna lui 2024.
Noua versiune are hardware premium, ecrane mai mari, instrumente pentru inteligență artificială și ”high-value users”. În ceea ce privește confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, Android 15 aduce noi soluții pentru a maximiza aceste aspecte. Unul dintre elementele cheie este Sandbox-ul pentru confidențialitate, care a ajuns la nivelul 10, încorporând cea mai recentă versiune a acestei inițiative.