România. Andrei Pleșu, cunoscutul scriitor și eseist, face o incursiune în lumea „țoapelor de tip nou”. Indivizi/ individe care, în lumea modernă, și-au câștigat popularitate nu datorită valorii și competenței, ci a expunerii în spațiul public. Mai ales în mediul online.
Un comediant vorbea, într-o glumă, despre invazia proștilor din mediul online. Dacă înainte de apariția internetului aceștia evitau să se expună, de teamă să nu se facă de râs în fața majorității, după apariția platformelor sociale și-au dat seama că mai sunt și alții asemenea lor. Drept care au declanșat o adevărată ofensivă pentru a-și impune prostiile.
Andrei Pleșu, despre țoapa pe stil nou
Din aceeași categorie face parte și „țoapa de tip nou”, pe care o descrie cunoscutul scriitor. Țoapa de tip nou, la care se referă Andrei Pleșu este lipsită de inhibiții, de bun simț, considerând că lumea îi aparține, cum îi aparține și contul online pe care se promovează. Nu are respect față de ceilalți, din lumea reală, considerând că este deasupra tuturor. Ca și prostul din gluma comediantului, nu mai are rețineri în a-și face publice inepțiile.
„Spre deosebire de țoapa «clasică», înclinată să se simtă bine mai degrabă în mediul ei, între cei din aceeași făină cu ea, țoapa cea nouă se simte acasă oriunde. Peste tot. Ia imediat în posesie spațiul în care se află. Dacă e la volan, își adjudecă ambianța rutieră: «se descurcă» impenitent printre fraierii care încă se conformează unei minime geometrii a traficului, parchează unde are chef (și, preponderent, unde n-are voie)”, a scris Andrei Pleșu.
În descrierea sa, face referire la duduile care conduc mașini puternice, fără să țină cont de reguli, pe care nu și le-ar putea permite din propriile venituri. Fără să țină cont de ce se întâmplă în jurul lor, conduc cu telefonul într-o mână și rujul în cealaltă.
Țoapa care se dă în spectacol în public
Andrei Pleșu face referire în mesaj, la comportamentul acestor personaje în public, în special la restaurante. Țoapele de tip nou, se înconjoară de membrii anturajului și acaparează întreaga sală cu atitudinea familiară și tonul ridicat al discuțiilor. Aceasta fără ca cineva din personal să îndrăznească să-i pună la punct. Se comportă ca și cum suma de pe nota de plată, ar include și prețul localului.
„«Acasă» se simt țoapele de tip nou și la restaurant. Deîndată ce se așază la o masă, singuri sau cu rude și prieteni, ei îi evacuează psihologic din sală pe toți ceilalți clienți. Dacă ai ghinionul să nimerești într-un local în care «petrec» asemenea ipochimene, ești anulat. Se vorbește tare, se rîde cu sughițuri, se fac glume cu apropo, se povestesc lucruri de tot soiul, în general neapetisante… Ești condamnat la indiscreție”, a mai arătat Andrei Pleșu.
Potrivit spuselor sale, ceilalți clienți, din local, descoperă toate secretele și indiscrețiile țoapei și a apropiaților săi. Totul este la vedere, de la bolile rudelor, la problemele din firmă, opinii politice și alte subiecte de dezbatere la modă. Țoapa de tip nou cere să i se pună melodia preferată, cu sonorul la maxim, face glume proaste și își etalează succesul. Totul cât mai strălucitor, cât mai opulent, ca și hainele cu etichete de firmă afișate la vedere.
„Oamenii se simt bine. Nu cred în chestia cu «spațiul public». Peste tot, se poartă destins, ca la ei în bucătărie. Copiii aleargă urlînd printre mese, se cere muzica mai tare, se alunecă des spre vorba în doi peri și gluma deșucheată. De obicei, masa e dominată de o matroană volubilă, «sufletul» petrecerii, încîntată de sine, provocatoare, învestmîntată strident și trăgînd zglobiu cu ochiul spre mesele vecine, ca să-și verifice și consolideze succesul”, a mai arătat Andrei Pleșu, pe Facebook.
Pe cine vizează Andrei Pleșu
Scriitorul ne ajută să identificăm țoapele de tip nou, de lângă noi. Le vedem zilnic, pe stradă, la televizor, în politică etc. S-au infiltrat peste tot, fără jenă și lipsite de bun simț. Andrei Pleșu ne arată că sunt din toate categoriile sociale și profesionale.
„Mai sînt și cei care stau în mașină cu portiera deschisă și ascultă manele sfîșietoare în beneficiul întregului cartier, mai sînt și cei care strigă pe stradă ca pe tarla, mai sînt și cei (cele) care apar la cîte un post de televiziune îmbrăcați cool sau dezbrăcați și vorbesc limba română ca pe o limbă străină.
Mai sînt și cîteva țațe nărăvașe care își asupresc invitații prin talk-show-uri «de atitudine», mai sînt și unele cuconițe cu ventuze hipertrofice în loc de buze și cu o regie apocaliptică a posteriorului, mai sînt și politicieni înecați, financiar, în propria lor osînză, dascăli cu o cultură de telenovelă, preoți adormiți într-o pietate inexpresivă, neconvingătoare și, totuși, profitabilă, ziariști care transformă informația într-un soi de bordel de vorbe ș.a.m.d”, a scris Andrei Pleșu.