Mai vrea cineva o dovadă (încă una!) că sunt expirat? Se întreabă marele scriitor într-o postare pe contul personal de socializare, după ce a văzut câte vizualizări a făcut un clip: (...) mă stupefiază ideea că un clip intitulat „Despacito“ a reuşit performanţa unică de a aduna peste 3 miliarde de vizualizări!
"L-am văzut. Nu că e mai rău ca altele din aceeaşi făină. Dar nici mai bun. Admit că, poate, e un pic mai simpatic decît campionul pe care l-a detronat (”Gangnam Style”). Dar parcă ”Macarena” era mai antrenantă.
(...) Îmi aduc bine aminte cum bombăneau părinţii şi bunicii noştri cînd ne vedeau petrecînd ”sălbatic” pe ritmuri de Samba şi Cha-Cha, ca să nu mai vorbesc de Rock şi Twist. N-aveau dreptate. La rîndul meu, cad, pesemne, în acelaşi păcat. Am perceput, încă răbdător, episoadele Break Dance şi Hip-Hop. Dar la ”Despacito” am clacat! Îmi vine să spun că acest tip de muzică nu are şansele de ”clasicizare” pe care le-au avut Rock-ul şi Twist-ul. Că Luis Fonsi şi sud-coreeanul PSY nu vor avea posteritatea unor Elvis Presley şi Bob Dylan. Bun, astea sunt opinii personale, idiosincrazii, subiectivisme. Dar am şi argumente?
Aş îndrăzni să trec niţeluş de la muzică şi dans, la text. Fireşte, nu pretind versuri subtile, metafizică, abisalităţi. Dar nu mă pot abţine, cînd parcurg vorbele cîntecului, să am mici îngrijorări (pre-)apocaliptice...
Despacito e, evident, o declaraţie de amor, cu ”obiective” previzibile: interpretul îi explică iubitei că ea e ”magnetul”, iar el e ”metalul”. În consecinţă, o anunţă că ”vrea să-i miroasă (adulmece) gîtul” şi îi cere să arate gurii lui pofticioase, locurile favorite (”favorite, favorite, baby!”) din trupul dînsei.
E vorba, aflăm în continuare, de anumite ”zone periculoase”, pe care amorezul vrea să le depăşească, provocînd-o pe partenera sa să ţipe. Ca toate fetele, şi fata din Despacito ”vrea bum bum”. O să ziceţi că sunt răutăcios. Nici textele Beatles-ilor nu erau heideggeriene. Dar se adresau unui registru al sensibilităţii mele, de natură să stimuleze un început de reflexivitate: ”Nu mai sunt nici jumătate din cel care-am fost. O umbră îmi întunecă viaţa. Brusc a revenit ziua de ieri!” (Yesterday). Sau: ”Cînd mă aflu în necaz, Fecioara Maria vine la mine şi-mi spune un cuvînt înţelept: lasă lucrurile să fie aşa cum sunt!” (Let it be!) ....
Nu vreau să spun nimic rău despre contemporanii mei care sunt cuceriţi de Despacito. E dreptul lor şi, poate, obtuzitatea mea e cea care mă împiedică să fiu solidar cu gustul lor. Observ însă că, din punctul meu de vedere, lumea a intrat într-un soi de acceleraţie, perfect exprimată de inflaţia agitaţiei dansante, a precipitării ritmice. Cu atît mai interesant, dacă nu de-a dreptul paradoxal, e titlul acestui hit: Despacito. Care, în traducere, înseamnă ”încet, încetişor”... Luat ca îndemn, e un titlu înţelept, o invitaţie la încetinire salvatoare, la postura imobilităţii contemplative", a încheiat Andrei Pleşu, evident într-o notă de ironie fină la adresa celor care cad pe spate la ascultarea unor astfel de " hituri".
Recomandările noastre
