ANDREI CRĂCIUN: "Dacă o să reîncarci o cartelă vei primi sute de minute în reţea şi nu numai, sute de SMS-uri, o să ai toţi prietenii aproape."
Şi ce viaţă ai avea! Dacă bei un iaurt anume, maţele tale se vor simţi binecuvântate. Nu vei mai fi balonat, ci foarte-foarte fericit. Maşini deştepte străbat şosele ca în palmă, drumuri fără ambuteiaje, cum n-au gândit nici strategii de campanie ai lui Videanu, când l-au trimis acum câţiva ani să deseneze cu markerul pe tablă visele frumoase ale bucureştenilor, în direct la televiziune.
Maşinile astea deştepte sigur te vor face fericit. Aşa îţi garantează o voce serioasă din off.
În jurul nostru, totul complotează, ca universul în cărţile lui Coelho. Abia aşteaptă să ne facă fericiţi. O aparentă stare de bine, lălâie, tâmpă, ne inundă virtual vieţile. Ce ţi-ai mai putea dori în acest paradis, unde şi bulele din sticlele de suc vor să ne distrăm împreună, să ne simţim bine? Şi peste toate visele consumatorului mascul pluteşte imaginea de pupăză încântată a unei domniţe vag-grăitoare, dar cu prea-plinul sufletesc revărsându-se şăgalnic din decolteul generos. Dacă eşti femeie, nu trebuie să disperi: până şi un banal tampon, special creat pentru tine, o să te umple de zâmbet în zilele delicate. Iar cu puţin efort de voinţă, dacă vei folosi deodorantul minune, domni generoşi, adevăraţi tipi de succes, îţi vor cădea la picioarele epilate cu un aparat nou, sofisticat, care sigur te va face fericită, fată.
Lumea românească a formelor fără fond s-a predat fără luptă. Trăim în cea a formelor, a fundului. În lumea bustului şi a dosului.
Nu ştiu ce preferaţi din toate aceste lucruri mici şi mijlocii care sunt gata să vă satisfacă poftele hedoniste. Eu prefer cărţile. De aceea vă promit cu vocea gravă a agentului de asigurări, dar dezinteresat, deci sincer, că dacă o să-l citiţi pe Andrei Makine nu o să fiţi mai proşti ca înainte. Ceea ce nu pot garanta pentru 90% dintre programele TV, cu tot cu reclame.
„Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice“ este cartea care mi-a adus cel mai mult din lecturile recente. E explozia literară a unui fost profesor universitar fugit din „raiul socialist“ pentru a trăi, la început, prin cavouri în Franţa, hrănindu-se doar cu speranţa că va putea scrie ceea ce gândea liber. E o carte cu o primă parte frumoasă ca filmul „La vita e bella“, o carte cu destin complicat, care a fost respinsă la mai multe edituri pariziene până să vadă lumina tiparului, în 1990. O carte care spune ce se întâmplă îndeobşte dincolo de finalul poveştilor în care eroii se căsătoresc şi par împliniţi. E o carte despre marile speranţe şi marile dezamăgiri. Aş vrea să pot întâlni editorii francezi care au respins inţial acest manuscris genial şi să le spun că or fi ei fericiţi, de la iaurturile lor antibalonare, dar că sunt nişte dobitoci.
Recomandările noastre
