Oamenii din turma asta nu-si pun niciodata intrebari, se cauta unul pe altul, ca taranii din romanele lui Marin Preda. Daca ati trecut recent prin Bucuresti, ati vazut niste exemplare facand coada la garsoniera-minune a senzationalului Dan Diaconescu. In direct. 

De la invazia Generatiei PRO, care bloca bulevardele pentru o caciula, orasul asta n-a mai cunoscut o asemnea isterie „telecomandata”. Piata Romana a devenit, brusc, Mecca unei multimi de credinciosi ai banului picat din cer.

Nu ma intereseaza daca ogicii s-au constituit legal intr-o asociatie, cu presedinte, contabili, tot tacamul. Nu stiu daca oamenii care s-au bulucit, cum s-au bulucit la Caritas, Dacia Felix, Bancorex, SAFI, FNI, au avut habar in ce se baga, daca le trece prin cap ca norocul nu se cumpara. Nu stiu nici daca inteleg ca pentru  „domnu’ Dan” nici nu conta prea mult daca „biletul magic” iesea sau nu, fiindca audienta a fost garantata. Smecheria e tocita: atunci cand senzationalul nu exista, el trebuie inventat. Asa cum nu conteaza cine sunt cei exploatati mediatic: morti, prosti sau fiinte cu sanii mari si minte putina. Ma intereseaza altceva.

Recitesc niste randuri scrise, nu demult, de un prieten mai destept ca mine: „Telespectatorii de OTV formeaza o categorie de oameni pe care ii vizualizez foarte bine si vor ramane la valori derizorii pana la final. Ceva ma face sa cred ca nu vor manca niciodata la un restaurant, calculand ca localul ii fura cu cateva sute de mii (pieptul de pui dezosat costa la Cora 70.000, un kilogram de cartofi e 20.000, rezulta ca mancam acasa cu 100.000 si ne mai si ramanea).

Generatia OTV va trai cat mai are de trait intr-o lume colorata urat, cu cadre stramte, cu aceiasi oameni prin preajma seara de seara, cu aruncari de la balcon si violuri. Viata lor, atat de simpla, rupta la mijloc de o revolutie pe care nici n-au aprobat-o nici n-au negat-o, viata lor incepe sa se complice si sa capete sens si ritm doar prin schemele incurcate pe care le face Lazarus cu carioca pe tabla. Oamenii astia adorm, si la propriu si la figurat, pe canapea, cu televiorul aprins”.

Ma intereseaza altceva, ziceam: cum as putea sa conving ogicii (macar unul) ca singurul castig cert vine atunci cand poti opri televizorul, inainte ca el sa-ti opreasca gandirea. OTV-ul, distractie populista cu saltimbanci si curve batute de amanti, cu heirupisti care platesc parul doar-doar le-o cadea malaiata in gura, e o loterie la care, de fapt, pierd toti.