Bucurestiul imi pare colorat de un pictor care alearga pe treptele paranoiei cu parul valvoi.
Astazi, despre mahala, unde nu mai exista de mult batalie intre nuante. Panza asta periferica e ca o coala peste care s-a varsat o calimara cu cerneala neagra. Copii murdari care amusineaza langa ghene, barbati beti (despre unii imi vine sa scriu ca n-au muncit o zi in viata lor dar poate gresesc), pesti, curve si pesti.
Pahare de rom, bodegi pline, fete de masa cadrilate, rufe decolorate pe sarme, oameni hohotind ca Basescu in zi de gratie. Nu e nimic aici din rasul fals al tocilarilor care spun bancuri in latina.
Ma plimb pe strazile din Ferentari cu capul varat adanc in guler si incerc sa caut ceva din ce gasea Arghezi, cand batea Bucurestiul cu bastonul, caut „viata palpitanda” pe „negustorestile trotuare gri”. Caut sa vad, ca batranul poet, fete frumoase, cu pielea cafenie, crescute in mocirla mahalalei, precum nuferii. Ma misc printre cioburi de destine zdrobite si ma simt ca un figurant din „Marilena de la P 7”.
Daca ati vazut filmul asta, intelegeti ce spun. Celor care l-au ratat, le spun scurt ca regretatul Cristian Nemescu a reusit sa bage privitorii „Marilenei” cu creierul in closet si sa traga, violent, apa.
Toate mizeriile acestei lumi de la marginea lumii sunt disecate aici, cu rabdarea si delicatetea unui profesor batran de zoologie care transeaza o broasca in aplauzele unor pusti de-a sasea. Sunt expuse, fara sa fie smulse din matca lor „fireasca”. La final nu cade nicio cortina moralizatoare.
„Marilena” are nerv, emotie, replici vii. E un film despre niste copii-adolescenti care se masturbeaza visand la „penalele” noi din cartier, despre unchiul care il invata pe nepotul prins de mama facand „treaba aia rusinoasa” cum sta treaba cu femeile, cum „stau ele cu tine pana iti toaca banii si apoi gasesc alt fraier sa-i toace banii”, e despre viata marunta a soferului de troleibuz care „aduce Libertatea in casa”, spre bucuria fiilor care se holbeaza la pagina cinci, despre cum iubeste o prostituata, cum poate ea sa-si taie gatul si sa moara in bratele proxenetului care-o injura cu afectiune, cum numai limba romana permite.
Daca nu ma credeti, priviti bine subtitrarea in engleza si zambiti la aceasta traducere: „Fuck your dead relatives!”. Plec de aici, cu pasi mari. In cap imi rasuna „Ecouri” de Pink Floyd. In urma ramane un carier mucegaind sub un soare care continua sa rasara, desi nu-l mai plateste nimeni de mult.
Cititi si www.evz.ro/coltulrosu
Recomandările noastre
