Andreea Mantea trăiește o adevărată dramă. Ce este obligată să facă pentru a nu-şi pierde viaţa

Sursa foto: Andreea Mantea / Facebook

Andreea Mantea este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România. Deși pe micile ecrane este mereu cu zâmbetul pe buze și plină de viață, lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Vedeta are nevoie de un tratament special și l-a învățat pe fiul său de doar 7 ani să îi facă aceste injecții care îi salvează viața.

Andreea Mantea este o mamă extrem de implicată în creșterea fiului său. Ea și David sunt extrem de apropiați, lucru care se poate vedea cu ochiul liber din postările de pe rețelele de socializare. Bruneta este extrem de mândră de fiul său, chiar și atunci când acesta face mici boacăne, așa că împărtășește cu fanii din mediul online cele mai frumoase clipe petrecute în compania băiatului său.

Nu vorbește prea des despre viața sa personală, însă recent a făcut o mărturisire care a luat prin surprindere telespectatorii. Andreea Mantea a povestit cum l-a învățat pe fiul său de doar 7 ani să îi facă niște injecții, pentru a o ajuta cu problemele de sănătate. În spatele zâmbetului cuceritor, prezentatoarea TV ascunde o mare dramă, despre care rareori vorbește.

Andreea Mantea suferă de alergii severe și trebuie să își administreze tratament pentru tot restul vieții. În cazul în care aceste injecții nu sunt administrate la timp, poate intra în șoc anafilactic. Micuțul David nu este deloc străin de problemele de sănătate cu care mama sa se confruntă, ci din contră. Bruneta l-a învățat cum să îi facă aceste injecții, pentru a o ajuta cu tratamentul.

Boala de care suferă Andreea Mantea este una autoimună și s-a declanșat în momentul în care l-a adus pe lume pe băiețelul ei. Alergiile severe îi fac viața extrem de complicată, așa că este dependentă de injecții.

„Umblu cu pastilele după mine și cu pen-ul de epinefrină ( n.r. injecție de adrenalină folosită ca tratament de primă linie pentru pacienții cu anafilaxie, un sindrom clinic care reprezintă cele mai severe reacții alergice sistemice).

L-am învățat și pe David să le facă. El mă moștenește din păcate. Are și el alergii la multe alimente. Ne omoară chimicalele.”, a declarat Andreea Mantea, în exclusivitate pentru ego.ro.

Andreea Mantea trăiește o adevărată dramă: „Am slăbit foarte mult!”

Îndrăgita prezentatoare TV a mărturisit că problemele de sănătate i-au adus multe inconveniente, slăbind extrem de tare. Totuși Andreea Mantea este o fire optimistă și vede partea plină a paharului, precizând că a început să aibă un stil de viață mult mai sănătos.

„Am slăbit foarte mult. Mă laud singură. Azi mi-am pus o curea pentru că îmi cad pantalonii de pe mine. Acești pantaloni cad de pe mine, pantaloni care erau mulați, ca să înțelegi. În două luni am reușit cu dietă normală. Adică cu mâncat sănătos, ca să zic așa.

Adică am eliminat din prăjeli, sucuri, dulciuri, făinoase și carbohidrați, adică îi mănânc pe ăia sănătoși. Lăsând la o parte lucrurile acestea cu slăbitul să știi că am devenit și foarte alergică la multe lucruri și atunci cumva este un stil de viață sănătos.

Eu oricum nu mai puteam să mănânc multe alimente. Am avut niște probleme de sănătate cu splina și îmi era greu să mănânc, a fost foarte greu. Nu mai pot mânca nimic din ce îmi plăcea foarte mult.”, a completat vedeta Kanal D pentru sursa citată.