Andreea Antonescu este iar o mămică singură. Despărțire neașteptată în showbiz, la scurt timp după ce au devenit părinți

Andreea Antonescu este iar o mămică singură. Despărțire neașteptată în showbiz, la scurt timp după ce au devenit părințiSursa foto: Andreea Antonescu / Facebook

Andreea Antonescu a considerat că cel mai bine pentru copiii ei este să anunțe chiar ea despărțirea de Victor Vrânceanu. La nici trei luni de când au devenit părinții unei fetițe, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Vedeta a explicat care este motivul despărțirii.

Andreea Antonescu și Victor Vrânceanu au decis să își spună adio. La nici trei luni de la nașterea copilului lor, aceștia au decis să meargă pe drumuri separate. Vedeta a considerat că cel mai bine pentru familia sa este să lămurească lucrurile, așa că ea a fost cea care a anunțat despărțire, precizând și motivul care a dus la această decizie.

Celebra artistă și-a anunțat fanii din mediul online că nu mai formează un cuplu cu Victor Vrânceanu. Motivele sunt destul de simple. Între cei doi nu se pune problema de un scandal, ci doar „nepotrivire de caracter”. În ciuda despărțirii, vor continua să își facă datoria de părinți față de micuța lor.

„Dragii mei, vreau să aflați de la mine că relația pe care am avut-o cu Victor s-a încheiat. Despărțirea nu are ca și cauză subiecte care să țină prima pagină, ci doar simpla nepotrivire de caracter. Vom da amândoi ce e mai bun pentru creșterea bebelinei.

Vă mulțumesc anticipat pentru faptul că îmi respectați alegerea de a nu mai discuta pe acest subiect”, a scris artista pe contul personal de Instagram.

Andreea Antonescu, mamă pentru a doua oară

Artista a devenit mamă pentru a doua oară, la 11 ani după ce a născut-o pe Sienna. La finalul lui 2022, cântăreața a adus pe lume cea de-a doua fetită a sa.

Înainte de a afla că este însărcinată, Andreea Antonescu a făcut echipă cu Andreea Bălan în cadrul show-ului America Express. Vedeta nu a știut că este însărcinată până când nu a ajuns înapoi în România.

„Nu vreți să știți ce am mâncat acolo. Fetița este o minune de la Dumnezeu (...) Fetița este un miracol. America Express e un show greu, este foarte tare, cu foarte multă oboseală, rucsacii pe care îi aveam cântăreau 12 kilograme...Dormeam maximum 4- 5 ore pe noapte. Și eu, și Andreea, suntem firi ambițioase și determinate. Nu ne lăsam indiferent de greutatea situației.

Singurul lucru care mi-a dat un pic de gândit a fost faptul că nu mai aveam atâta anduranță. Mi-am zis că e oboseala acumulată în timp, dormeam 4-5 ore pe noapte, nemâncate, fiind în priză nonstop, m-am gândit că o să fie așa o săptămână, o lună. (..)

Practic, lucrurile pe care le mâncam eu atunci, le mâncau strămoșii lor. Lucruri urâte, foarte urâte. Nici măcar pofte nu am avut și e a doua sarcină prin care am trecut”, a explicat Andreea Antonescu.