Vedeta a pierdut orice speranţă de a se mai căsători, deşi are vârsta de 42 de ani

„Mi-aş dori un bărbat cu care să mă conectez uman, cu care să am ce să discut. Recunosc că m-a bântuit fiorul măritatului. Toată lumea mă întreba când mă mărit, când fac un copil. Ajunsesem să consider că este o problemă a mea că nu am făcut asta. Călătoria în India m-a făcut să înţeleg că nu despre asta e vorba.

Puteam să mă mărit până acum de o grămadă de ori. Eu am nevoie de timp cu mine, de câteva ore în care să nu văd pe absolut nimeni. Să stau în casă, să merg în parc. Nu avem niciun drept de proprietate a niciunui om. Nu avem niciun certificat care să ateste asta. Cum să-i spun cuiva: «Nu pleci?!». Căsătoria este rezultatul unei relaţii fericite, nu un scop în viaţă. Cel puţin pentru mine”, a afirmat Andreea.

Andreea şi-a dorit întotdeauna să devină mămică, dar şi să aibă parte de o nuntă mare, frumoasă

„Am avut şi etapa în care îmi doream o nuntă mare de tot. Dacă ar fi să mă mărit acum ar fi o petrecere la care aş chema doar persoanele apropiate. Da, mă gândesc să fiu mamă. Nu sunt însărcinată. Nu încă“, a spus Andreea Raicu, potrivit cancan.ro

 

Te-ar putea interesa și: